Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:23 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mare Nostrum organizează un workshop pentru formarea de interpreți ai naturii

ro

28 Jan, 2014 18:10 1026 Marime text
Constanța, 29 ianuarie 2014 - Mare Nostrum organizează miercuri, 29 ianuarie 2014 - de la ora 10:00, la Delfinariul, din Constanța, un workshop dedicat celor care doresc să devină interpreți ai naturii.
Evenimentul face parte din proiectul ”Natura înseamnă totul”, unul dintre cele două proiecte desemnate câștigătoare, din orașul Constanța, în cadrul programului de responsabilitate socială HEINEKEN pentru Comunități, ediția 2013, dezvoltat de HEINEKEN în parteneriat cu Asociația CSR Nest.

În cadrul acestui workshop, participanții vor înţelege, conştientiza şi se vor responsabiliza în legătură cu problemele din zona de coastă, care includ activitatea umană şi efectele ei. Astfel, se urmăreşte dezvoltarea şi promovarea traseului, ca modalitate alternativă de petrecere a timpului liber precum şi crearea structurii transnaţionale funcţionale care poate interpreta aspecte ale biodiversităţii din zona proiectului.
La acest workshop vor participa studenți implicați în concursul „Povestea mea te fascinează”, dar și voluntari HEINEKEN, angajați ai Complexului Muzeal de știinte ale naturii și voluntari Mare Nostrum.

La acest curs se va pune accent pe interpretarea naturii, o metodă inovativă şi educativă prin care se urmăreşte satisfacerea setei de aventură și cunoaștere a turiştilor precum şi curiozitatea acestora, oferind noi semnificaţii naturii, inspiraţie.
De asemenea, oferim noi oportunități de a petrece timpul liber într-un mod distractiv, relaxant şi educativ pentru a face oamenii să revină cu plăcere de fiecare dată în aceste locuri.
               
Proiectul “Natura înseamnă totul”, a fost unul dintre cei doi câștigători ai programului de responsabilitate socială “HEINEKEN pentru Comunități”, ediția 2013, dezvoltat de HEINEKEN în parteneriat cu Asociația CSR Nest în orașul Constanța. În urma unui proces de evaluare a tuturor proiectelor înscrise în programul de responsabilitate socială “HEINEKEN pentru Comunităţi”, juriul programului a desemnat două organizaţii neguvernamentale câştigătoare în orașul Constanța care au primit un grant în valoare de 50.000 RON fiecare. Proiectul ”Natura înseamnă totul” se desfășoară în parteneriat cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și a avut o durată de șase luni (august 2013 – februarie 2014)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii