Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISTORIA SINGURULUI PAPIRUS DESCOPERIT ÎN ROMÂNIA A FOST LANSATĂ LA TÂRGUL ESTIVAL DE CARTE

ro

09 Aug, 2013 16:52 1651 Marime text

La cea de-a XVI-a ediție a Târgului Estival de Carte, ce se desfășoară în perioada 21 iulie – 11 august 2013, la Mangalia, în ziua de joi, 8 august, după ora 20.00, a avut loc lansarea volumului științific intitulat “Istoria singurului papirus descoperit în România”, scris de cercetător științific dr. Sorin Marcel Colesniuc.
“A fost un eveniment deosebit, unde au participat foarte mulți prieteni, dar și turiști aflați în aceste zile pe litoral, și mă simt onorat că sunt singurul autor din Mangalia care și-a lansat cartea, în acest an, la Târgul Estival de Carte. Moderatorul evenimentului a fost organizatorul Târgului Estival de Carte, dl Gheorghe Todor, directorul Interpress Todor Company.
Prezentarea cărții a fost făcută de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, decanul Facultății de istorie a Universității din București, și am fost surprins să aflu că domnia sa cunoștea în cele mai mici detalii conținutul cărții. După ce dl Cioroianu a vorbit pe larg despre istoria unicului papirus antic descoperit în România, a urmat d-na Emilia Dabu, președintele Clubului Artelor Solteris din Mangalia, care a subliniat importanța apariției acestei cărți și a menționat că volumul ar trebui editat într-un tiraj mult mai mare, având în vedere unicitatea acestui artefact în țara noastră.
Am făcut precizarea că volumul a fost editat într-un tiraj redus, pe banii mei, pentru că muzeul nu dispune de fonduri financiare, după care am specificat faptul că, dacă cineva este interesat să sponsorizeze reeditarea acestei cărți, ar fi un lucru extraordinar. Este important ca un număr cât mai mare de cetățeni, români sau străini, să afle despre istoria acestui papirus, mai ales că textul cărții a fost tradus și în limba engleză, de prof. Simona Elena Dragomir, și în limba rusă, de dr. Ion Pâslaru, colegul cu ajutorul căruia am regăsit și am readus în țară papirusul, după 52 de ani, de la Moscova.
În continuare, am reluat și eu povestea acestui artefact unic în România, cu unele amănunte care nu fusese-ră menționate de antevorbitorii mei. Am vorbit însă și despre viața tumultoasă pe care a avut-o dl dr. Ion Pâslaru, începând cu anii copilăriei, când a fost închis cu forța într-un orfelinat ucrainean (unde a rămas până la vârsta majoratului) și terminând cu traducerea acestei cărți de pe un pat de spital din Kiev, unde domnia sa suferise, în urmă cu trei luni, o nouă intervenție chirurgicală.
La final, mai multe persoane din public, printre care: Ovidiu Mihalache, Marieana Oleniuc, Marcela Dabu și Tatiana Odobescu mi-au adresat întrebări sau au făcut comentarii cu privire la istoria singurului papirus antic descoperit în România.”
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii