Ion Pena, scriitorul interzis, alaturi de fiul lui Sadoveanu, ingropat in Cimitirul Eroilor din Alba Iulia

Prozatorul Constantin Stan, membru al USR, în articolul sǎu despre scriitorul teleormǎnean - belitorean, Ion Pena, "Un caz ciudat", publicat în "Ziarul de Duminicǎ", suplimentul "Ziarului Financiar", din 28 septembrie 2001, îl citeazǎ pe Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !”
 
Fiind oale și ulcele, în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, Pena nu mai rǎzbate sǎ-și zicǎ oful neputinței și amǎraciunii trǎite, rǎnit fiind, pe patul spitalului militar de unde urma sǎ plece neâmpǎcat. Trebuia sǎ se însoare dupǎ rǎzboi. N-a mai apucat, se dǎruise patriei. O floare de femeie a rǎmas strivitǎ toatǎ viața. Patria, sǎ trǎiascǎ !
 
Ion Pena a existat plenar în perioada interbelicǎ. Și totuși, poet și epigramist, publicat și apreciat în acei ani, este un necunoscut astǎzi. Ciudat. De ce oare?
 
Pena a creat și s-a impus într-o perioadă tulbure (1928-1944) a istoriei României și a Europei; etapă, însă, urmată de epoca regimului comunist – perioadă ce a dus la scoaterea acestuia în afara circuitului public prin includerea sa în "Fondul special - interzise" între 1945-1989. Ei bine, da, chiar și mort fiind, Ion Pena a fost aruncat de ciracii cenzurii în uitare totalǎ si apoi au inghitit cheia. Nu le-a scǎpat aproape nimic. Pânǎ în 2000 nu s-a știut mai nimic de el. Doar epigramiștii seniori își mai aminteau epigramele lui Pena în care-l creiona pe Pǎstorel. In schimb, în UNIVERSUL LITERAR, suplimentul celui mai popular si influent ziar din perioada interbelicǎ, UNIVERSUL, Ion Pena era catalogat "Un poet plin, de un talent robust, original și format, care face o figură cu totul aparte în corul celorlalți", „astăzi Ion Pena vine între noi cu o liră cu totul înnoită, așezându-se dintr’odată pe primul plan al poeziei tinere ... "versurile lui trebuiesc citite cu toată atenția. În miezul lor se sbate un poet de rasă care semnează simplu și deslușit: Ion Pena. Celelalte poezii, toate, una mai întreagă decât cealaltă. „Iată un poet!”, am exclamat către camarazii mei după ce isprăvisem lectura lor. Și nu mă înșelasem deloc: Ion Pena, acest nou poet, i-a cucerit și pe ei, prin simpla lectură, fără reverențe și fără salamalecuri. Aceasta este pecetea talentului.”
Printre colegii de publicații i-a avut pe Leonida Secrețeanu, Ion Caraion, Alexandru Lungu, Ștefan Augustin Doinaș, Coca Farago, s.a. De ce oare nimeni, atâta amar de vreme, n-o fi pomenit nimic de el ? Pe langǎ cei care bǎteaua la poarta strǎbunicilor ca sǎ ciuguleasca ceva, au fost, se pare, și câțiva oameni bineinteționați, precum scriitorul Teodor Scarlat, coleg la UNIVERSUL LITERAR, și profesorul Ion Voiculescu din Pitești.
Au existat douǎ scapǎri după „dezghețul ideologic” din deceniul al șaptelea, când Ion Pena a fost inclus în antologia "Epigramisti romani de ieri si de azi" a lui N. Crevedia, din 1975 - Editura Eminescu. Iar in ziarul „Teleormanul ”, din 29 septembrie 1979, Gh. Filimon și I. Bâlă în articolul „Fișe de istorie literară : Ion Pena” consemnează curajos pentru acea vreme: „Printre condeierii teleormăneni se numără și Ion Pena, poet delicat și plin de talent, pe nedrept, poate uitat astăzi".
***
Ion Pena s-a nǎscut pe 25 august 1911 într-o familie de țǎrani agricultori din comuna Belitori (azi, Troianul) județul Teleorman, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chirițǎ (Firicǎ) Pena (1888 - 1963) și Alexandra (Lisandra) Polimbiada Pena (1888 - 1971).
Anti-bolșevic convins, scria, înainte de venirea trupelor sovietice, în Revista "Păcală", al carei motto era: „Iar când la Patria Română/ Râvnește hidra bolșevică/ Nesățioasă și păgână,/ Ia și o armă, că nu strică!."
Deși pânǎ în anul 1943 înmormântaserǎ patru copii, pe Lina, Fǎnica, Nicu și Costache, strabunicii mei si-au dat acordul ca ceilalți trei bǎieți, care le mai rǎmǎseserǎ, Gheorghe, Petre si Ion Pena, sǎ meargǎ pe Frontul celui de Al Doilea Rǎzboi Mondial. Scriitorul a fost al cincelea copil, pe care Firicǎ si Lisandra Pena i-au condus pe ultimul drum. Ce trebuie sǎ fi fost în sufletele lor, ce-o fi fost în sufletul lui bâtu' Ionițǎ ? O tragedie imensǎ se abǎtuse asupra lor, grea povarǎ de purtat prin anii vieții. Acest erou necunoscut, alǎturi de cei doi frați ai sǎi, a mers pe front și pentru Romania ta.
Viața lui Ion C Pena s-a desfǎșurat sub zodia tragicului, ca sǎ nu zic a blestemului. A avut parte de un destin frânt la doar 33 de ani.
Câți dintre voi, dintre noi, în caz de amenințare a țǎrii, ar lǎsa în urmǎ cafenelele, mașinile bengoase, vilele luxoase, orgoliile, lasitatile și sprițurile lungi pentru a se înrola într-un rǎzboi - Doamne, ferește ! - care ar trebui sǎ fie al nostru, al tuturor ?
Bǎnuind rǎspunsul, vǎ sugerez sǎ luați aminte și sǎ faceți ceva pentru ca povestea acestui scriitor - erou sǎ nu se piardǎ. Deși a fost unchiul mamei mele, din motive obiective, abia în anul 2000, în urma unor documentǎri in „Biblioteca Academiei Române”, „Biblioteca Naționalǎ a României” și „Arhivele Nationale ale României - filiala Alexandria”, aveam sǎ descopǎr o parte din scrierile fratelui lui Petre Pena, tatal mamei mele.
Acum, gratie documentarilor pe care le-am facut, este o certitudine faptul cǎ Ion Pena publica poezii, epigrame si prozǎ, fiind apreciat în marile publicații bucureștene „UNIVERSUL LITERAR”,„Pǎcalǎ”, „Prepoem”, „Epigrama”, „Vremea”, în revista buzoianǎ „Zarathustra”, redactată de Ion Caraion si Alexandru Lungu, cât și în cele teleormǎnene „Oltul”, „Drum”, „SO4H2(Acid sulfuric)”, „Graiul tineretului” ...
Sunt lucruri putin stiute. Pentru mine aducerea la lumina a vietii dramatice si a scrierilor lui Ion Pena este oxigenul existentei mele incepand din aprilie 2014, cand am inceput sa dau din nou din aripi.
***
Ion Pena a urmat cursurile „Școlii primare de baieți, Vasile Alecsandri”, în satul natal, Belitori. A continuat cu „Școala de Comerț Elementar” din Roșiorii de Vede și, ulterior, cu „Școala de Comerț Superior” din Turnu Măgurele. În aceste școli, i-a avut printre colegi pe viitorul publicist și primar Nicolae Stănescu - Udrea (1909 – 1983) din Roșiorii de Vede și pe viitorul pedagog, poet și prefect al județului Teleorman – Florian Crețeanu (1908 – 1972) din Turnu Măgurele.
***
A fost membru activ al Grupării literare „Drum” din Roşiorii de Vede, asociaţie a tinerilor publicişti teleormăneni, înfiinţată în 1935 sub preşedinţia de onoare a scriitorului Zaharia Stancu, preşedinţi activi fiind Nicolae Stănescu-Udrea şi Florian Creţeanu.
***
Ion Pena a fost un vizionar, așa cǎ acum, în 2014, noi putem sǎ cumpǎnim povestirea utopicǎ „Moneda fantazienilor”, scrisǎ la Sichevița, jud. Caraș, în 1937-1938, în care Pena merge cu anticipația pânǎ la 1 ianuarie 2000. În povestire, previziunile autorului au mari analogii, surprinzǎtoare, cu colectivizarea și cooperativizarea (coop-uri, grǎdinițe, ..), dovedindu-se un bun analist social de anticipație.
Prozatorul Constantin Stan vorbește despre faptul cǎ Ion Pena prin aceasta povestire îl devanseazǎ pe Orwell. În volumule sale „Fotografii la periscop” și „Secvențe de istorie literară - opera omnia - publicistică și eseu contemporan”, care cuprind studii și articole despre Radu Grămăticul, Grigore Gellianu, Șt. O. Iosif, Gala Galaction, Ion Pena, Constantin Noica, Marin Preda și Mircea Scarlat, cunoscutul publicist și istoric literar, Stan V. Cristea, membru al USR, îl numește pe Pena: Un scriitor „fantazian” nedreptǎțit.
Așa cum spunea profesorul, publicistul și prozatorul Victor Marin Basarab : „Povestirea „Moneda fantazienilor” ar trebui pusǎ în circulație și așezatǎ într-o exactǎ comparație cu proza urmuzianǎ, într-o corectǎ întelegere a vizionarismului sud-est european și, de ce nu, la baza teatrului absurdului ionescian”.
  ***
Tot Stan V. Cristea consemna în revista „Caligraf” din iulie 2005: „Surprinzător, prin 1943 – 1944, Ion Pena pare că evolua spre un nou fel de poezie. Îi întrezărim – incredibil, cumva pe Nichita Stănescu și Marin Sorescu”, iar în ziarul „Drum” din 17-23 august 2001, acesta sublinia: „Citite cu răbdare, dincolo de graba acestui început de nou secol, multe din poeziile lui Ion Pena ne dezvăluie un poet adevărat și sensibil, care a putut să meșteșugească destule versuri memorabile."
  ***
Profesional, ca finanțist(perceptor), a funcționat timp de aproape patru ani și zece luni la Sichevița - jud. Caraș, actulamente Caraș Severin, între 1936 - 16 iulie 1941, ca delegat de agenție. Aici înființeazǎ „Caminul cultural - Lumina”, cu sediul în incinta Primǎriei. Doneazǎ caminului cultural un aparat radio, iar bibliotecii din localitate cǎrți în valoare de mii de lei. Ulterior, împreunǎ cu sǎtenii procurǎ un aparat de proiecție.
 Apoi, la Domnești, jud. Muscel, actualmente Argeș, din iulie 1941, Pena lucreazǎ ca agent administrativ. Aici înființeazǎ, în 1941, „Biblioteca Modernǎ” prin care cautǎ sǎ satisfacǎ cerințele de lecturǎ ale localnicilor, implicându-se puternic în activitatea de culturalizare a sǎtenilor. În Domnești se împrietenește cu Gheorghe Șuța, care-l și gǎzduiește pânǎ la plecarea pe front. Acesta era președintele Partidului Național Țǎrǎnesc, din Domnești, mare industriaș și comerciant, unchiul Elisabetei Rizea din Nucșoara, participantǎ activǎ la „Rezistența anticomunistǎ din Munții Fǎgǎraș - Haiducii Muscelului".
 
Prezentam la inceput citatul lui Ov. S. Crohmălniceanu care spunea cǎ : „Vei exista, dacă exişti în timpul vieţii tale !”
Ion Pena n-a fost casatorit si n-a avut copii. Totul se pierdea. Am decis sa ma implic in recunoasterea sa, chiar si dupa 70 de ani. Am batut la multe usi literare care nu s-au deschis. Din fericire inceputul de mileniu ne ofera instrumente noi de promovare in lumea Internetului: wikipedia, google +, facebook, s.a. Telul meu este sa aduc la lumina scrierile, atatea cate au mai scapat, si viata tragica a lui Ion Pena. Este un arc in timp. Cazul Ion Pena a fost redeschis. El poate exista din nou prin dumneavoastra.
Consider cǎ scrierile sale pot vorbi cel mai bine despre perceptorul - scriitor. Iată câteva din poeziile sale, care se găsesc în volumul postum „Scrieri” de Ion Pena, apărut în 2011, la 100 de ani de la nașterea sa, din care am și folosit câteva pasaje:
 
Alpinism ( 1928)
Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viaţă.
 
Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Şi-i drept că gura-mi, nu arare
Cerşea un sprijin de la stîncă.
 
Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs şi eu – la fel – sarcastic …
----------------------
Publicată în „SO4H2”, anul I, nr. 1, din 15 aprilie 1932
 
Anii mei
 
Anii mei ca merele toamnei trec
Cu dragostea, cu tristeţea, cu bucuria;
Peste calendar, peste zile m-aplec
Şi-mi plac colindele şi Sântamaria.
 
Visez ades la biserica din copilărie,
Bătrână, cu denie, cu joc, cu prohod;
La bâlciuri o fată, o menajerie
Şi eu evoluând, între ele, Irod.
 
Drumuri în apă, berzele călătoare,
Feerie de primăveri şi uimire.
Blândul Isus între copii, sunătoare
În frunza de plopi – aninată vuire.
 
Anii mei, lunile şi zilele mele,
Fraţi şi surori cu viaţa, cu amintirea
Merg către unde? Şi vă scutur nuiele
În sufletul negru cum este cernirea.
________________________________________
 Publicată în „DRUM”, anul III, nr. 3 din 27 noiembrie 1937
 
Poetul din urmă
 
Pe-aici poetul este rătăcit,
Prin hârburi de anafură şi besnă,
Heralzii în tăcere i-au murit
Şi plânsu-i-au durerile în glesnă.
 
De vreme îndelungă-i călător –
Cu pietrele şi roua din grădină,
Cu pulberea, cu norul tunător,
Cu toamna îmbrăcată în rugină.
 
A năzuit o ţară de poveşti –
Naiade în albastră legiune,
Luceferi în betele îngereşti
Şi verile cu umbră de cărbune.
 
Să fluture alaiele în zob,
Pe lanuri să se scuture belşugul,
Din cupe să hălădue - şi rob
Ca neaua să-i lucească meşteşugul.
 
O ţară de lumină şi de vis
Poetul peste ani a căutat-o;
I-e sufletul de negură, închis
Şi ţara pân’acuma n’a aflat-o.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „PREPOEM” an II, seria II, nr.19 din iunie 1941
 
Opriţi-vă
 
În drumul meu opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă’ngroape.
 
Mi-e inima de fulgere ocean.
Mi-e palma năzdrăvană şi haiducă.
Opriţi-vă cu sufletul ochean
Să beţi înfiorarea hăbăucă.
 
Pe steiul ars de foc şi’nchipuiri
Să vă înalţ o clipă, să vă doară.
Crepuscul de altare şi zefiri
Şi vorba peste moarte să vă moară.
 
Nu închinaţi cu mine rugăciuni
Ci treceţi, ca barbarii, mai departe,
Mă jefuiţi de grâne şi tăciuni.
Deschis îmi e pătulul ca o carte.
 
Eu voi rămâne singur, vagabond,
Un cerşetor de soare şi de vise.
Voi ocoli destinul rubicond
Ca porţile de marmură, închise.
________________________________________
Publicată în „DRUM”, an IV, nr. 1 din 15 iunie 1938 şi în „UNIVERSUL LITERAR” an I, nr. 21 din 23 mai 1942
 
Hei, moarte
 
Hei, moarte, ce treci ca un vânt,
cu zile de cer şi pământ,
opreşte trasura dealatul cu noi,
dealatul atâtui gunoi.
 
şi stai ca să bem un cotnar
magnific de bun şi de rar,
cotnar bătrânesc,
cu pulpă de lut românesc.
 
Hei, moarte, ursuză şi rea,
cu fruntea de negură grea
deshumă focoşii cârlani
să bem un milion de ani,
să bem sacadat şi urât
cu toată durerea în gât.
 
Tu, moarte, nimic nu câştigi
că noaptea în ochi mi-o înfigi
şi-alături de-atâţia nebuni
un hoit obosit mai aduni.
 
Tu, moarte la fel hăueşti
cu lupii şi câinii cereşti,
că omul în viaţă adastă
o vârstă mai vastă.
 
Ci lasă porunca eternă
şi vino cu noi în tavernă
la mese bălţate şi mici,
cu turme de palizi calici.
 
Petrece cu noi şi te joacă,
bizară, hidoasă, potroacă,
retează-ne palma, ne fură din bile
dar lasă-ne sacul de zile.
 
Ah, iată şi iată – n’asculţi
ruga atâtor desculţi.
Hei, moarte, aceeaşi rămâi
în legile astea lălâi ...
un rece tăcut negustor
pe-al vieţii pridvor.
 
Te bucuri s’adoarmă drumeţul
dai preţul.
şi-alături cu fraţii şi naşii
îi iei chiuitul şi paşii.
 
Hai, trage’n bătătură,
să mă sui în trăsură.
________________________________________
Publicată în PREPOEM” an I, nr. 3 din septembrie 1939 şi în „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 12 din 21 martie 1942
 
Scrisoare din oraş
 
Comuna mea cu leat pierdut în ciaţă,
Cu linişti mari, cu case de argilă,
Prin visul meu, prin alba dimineaţă
Te năzăresc îndepărtată şi umilă.
 
Eu am plecat în larguri de migdale
Din anii mici ca nasturii şi melcii
Tu ai rămas pe coastele ogale
Cu grâu şi flori şi râurii zuvelcii.
 
Poate-i mai bine, dreaptă în natură
Să stai aşa de dor de catapeteasmă,
Arar să-mi joci în orele de sgură
Pe canavaua gândului mireasmă.
 
Prin jurul meu e colb amar şi trudă,
În creştet nici-un înger nu coboară
Cu bozi în păr nu văd o paparudă
Şi chiar regina vântului e chioară.
 
Căsoaie mari, cu pântece bălţate
Sudalme sure bucură peisajul,
Poemele sunt frânte, lăbărţate,
Pe vârfuri e actor cabotinajul.
 
Şi nimeni nu visează o minune.
Un boloboc de logică e traiul,
Pe-aici e mort şi timpul în tăciune
Şi luna nu-şi mai vântură mălaiul.
 
Ci tu eşti doar un pumn de sărăcie
Dar eu te simt, comună de pe zare.
Luceafăr înălţat în veşnicie
Cu Dumnezeu în frunte şi altare.
______________________________________
Publicată în „ZARATHUSTRA”, ianuarie 1941, Buzău, placheta 3 şi „UNIVERSUL LITERAR”, an I, nr. 10, din 7 martie 1942
 
Portret
 
Eu sunt sălbatec ca un vis
Ce noaptea liniştea sugrumă,
Ca un profet păgân închis
În carapacea mea de humă.
 
Eu sunt înalt ca un stindard
Ce-i ros de umbră şi de glorii,
Ca un păcat spălat de nard
În patruzeci de purgatorii.
 
Eu sînt pribeag ca un strigoi
Ce scuipă lumea cu blesteme,
Ca un nebun cu pumnii goi
Şi tidva plină de poeme.
________________________________________
Publicată în „PREPOEM”, an II, seria II, nr. 19 din iunie 1941
 
Metamorfoze
 
Acest drumeag de lespezi încâlciţi
Îmi rupe carnea goală şi trufaşă
Pe urmele a mii de neofiţi
Şi cu azur durerea mă înfaşă.
 
Nestăvilit’nainte mă îndemn
Urcat pe uriaşe crepuscule,
E lumea ca o amforă de lemn
Şi fluer în sărăciile-i pătule.
 
Hei, suflete deapururea hoinar
Opreşte la o margine de vară
Şi soarele luându-l felinar
Să trecem peste margine afară.
 
Voi ocărâ de-acolo, fără cosorog
Acest pământ aidoma cu-o sferă
Şi voi scuipa pe mersul lui olog
De brută prăbuşită în holeră.
 
Nu-i voi mai cere niciun dumicat,
Nicio tingire doldora de varză
Ci-a ferecat în foame şi păcat
Îl voi lăsa să urle şi să arză.
 
Târziu în veacuri, poate, rătăcit
Voi reveni pe urme vechi, halucinat,
Cu altă zestre iar de peticit
Şi fi-voi jaguar sau împărat.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 10 din 7 martie 1942
 
Roşiorii de Vede
 
E-o viaţă, mai vânătă, mai stinsă
În burgul vechi de care îmi legai
Adolescenţa mea trudită şi învinsă –
Năvod de stele, vis şi putregai.
 
Îmi pare toamna mai fără conture
Cu miros de răşini şi de inert
Decât altdată barca ei uşure
Ce reteza nădejdile pe sfert.
 
Alţi oameni defilează pe’nserare
Ca să-şi înghită porţia de timp.
Burghezi mărunţi, ei nu duc în spinare
Nici besne mari, nici ţăndări din Olimp.
 
Încătuşat pe-o rână în restrişte
A amuţit şi parcul ca un gând.
Pe bănci nu’ncearcă nimeni să mai rişte
Să-i gâtuie tristeţile, râzând.
 
Şi totuşi câtă pulbere subţire
Nu se cernea din soare pe aici.
O! burgul meu frumos din amintire
Azi parcă din cavouri te ridici!
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 25, din 20 iunie 1942
 
Către Don Quijotte
 
Cules din mituri, însuţi tu un mit,
Biet pelerin cu inima bolnavă
De uriaşa visului otravă –
În piscul tău cu râvnă m’ai primit.
 
Sărac şi bleg prin holde de pământ,
Contrariu cum canoanele învaţă,
Doar tu mi-ai fost mireasmă şi povaţă
Sub nu ştiu care straniu legământ.
 
În jur, încet, trăgându-mi azi hotar
Eu ignorez pogoanele de spaţiu.
Tăcut şi dârz adulmec cu nesaţiu
Himere cârd, şi-al lor mărgăritar.
 
Surpat ades în vânturi şi restrişti
Nu m’am sculat un ceas pentru tăgadă,
Ci mi’am purtat tot visul meu grămadă,
Cu ochii veseli, niciodată trişti.
 
Întrezăresc în tine, ireal
Erou de comedie zăpăcită:
Străfundul omenirii ce palpită
Mereu, după un fir de ideal.
________________________________________
Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”,
an I, nr. 30, din 25 iulie 1942
 
Şes natal
 
Şi, Doamne, eu fui pe aici.
În ţara cu luceferii înalţi,
Văzui catapetesme cum ridici
Şi floarea cu parfumuri cum înalţi.
 
Văzui însămânţările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineţi
Cu mândre aurore în năvod
Şi falnică sburarea de ereţi.
 
Zimbirea călărea peste obraz,
În vine se rotiau chiuituri,
Ţâncaş cu mămăligă şi cu praz
Creşteau peste hotare sărituri.
 
În urnă tresăriau şi mai adânci
Pâraele cu apă şi cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Şi eu eram pe margine pândar.
 
Cu visul mă culcam şi mă sculam,
Irod între coteţe şi cârlani,
În gene bucuria o ştiam ...
Aveam atuncia 12 ani.
________________________________________
Publicată în „VREMEA”, an XIV,
nr. 676, din 29 noiembrie 1942
 
 
Lucifer
 
Eu navighez pe marile genuni,
Pe anii răi, pe temple de dureri.
În cîrca mea duc haite de nebuni,
Bătrîne răni şi secolii de ieri.
 
Cu linişti aspre nopţile întind
Strigoii-mi sar atuncea din hambar,
Arhangheli albi în stele se aprind
Şi dorul mă încearcă fără har.
 
De veşnicii mă sbat şi mă întorc
Să prind de cer şi aprig să-l sugrum.
Aceleaşi ape vrăjile îmi torc
Şi stau golaş în veacuri şi în drum.
 
Bolnav mi-e iadul plin de mucegai
Săracă fierăria de cătuşi,
Mă sfîşie mînia ca un scai
Şi blestem pe Isus de după uşi.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 4 din noiembrie 1943
 
 
 Paşte
 
Lepădaţi căpestrele
Deschideţi ferestrele
Să intre binecuvântarea
Cât Golgota, cât zarea.
 
Am fugit de pe cruce
Cu picioarele năuce
Şi-am venit înapoi
Să vă dau anafura vieţii d’apoi.
 
Să fiţi cuminţi toţi
Miniştri, cerşetori şi idioţi;
Cu roua, cu deşertăciunea
Faceţi-vă zilnic rugăciunea.
 
Eu am să plec imediat.
Satan e concediat
Aşa că veţi trăi fără frică
Şi om şi măgar şi pisică.
 
Voi mai veni odată
La Învierea cea adevărată.
Să-mi pregătiţi hlamidă
Fără pălămidă.
________________________________________
Publicată în „OLTUL”, anul I, nr. 9 -10 din
aprilie – mai 1944
 
 
Iubirea
 
Mario, sărut dimineaţa ochilor tăi.
Sufletul tău urcă în mine.
Munţilor, deschideţi magice căi
Să treacă iubita cu gesturi feline.
 
Hei, arcaş fioros al zădărniciei
Nu mă cutremură hohotul tău.
Păzit de fericirea iubitei
Trec mândru şi-ţi zic: nătărău!
 
Ştiu, mâine va fi un apus
Caraghios, banal, îndoliat
Totuşi mă voi lăuda cu fruntea sus:
- Ceasul fericit a existat.
 
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
 
 
Intrus
 
Nu era nicio sanctitate în cer.
Lipsea marele cavaler,
Arhanghelii, îngerii deopotrivă.
Numai eu rătăceam cu silueta costelivă.
 
Ciupercile, crizantemele, bujorii
Îşi fardau fără jenă obrăjorii.
Berzele şi rândunicile
Dănţuiau ca furnicile.
 
Până unde, până unde se vedea
Brazii, palatele erau de acadea.
Poveştile, vorbele cu paturi de puf
Lungite suveran în zăduf.
 
Nu ştiu cât am mers, nu ştiu cât am stat
Dar la urm’ un gândac m’a acostat
Şi mi-a ordonat cu voce barbară:
- Eşi afară, eşi afară!
 
Placheta „SIMPLE NIMICURI” - 1940
Mai multe informatii pe:
https://plus.google.com/+IonPena/posts
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena
https://www.facebook.com/profile.php?id=100008765688862
 
Marin Scarlat
0724002535