Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Bienala Veneţia 2014 Independenţa Film are 4 filme la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, ediţia 71 - 27 august 2014

ro

27 Aug, 2014 16:40 1341 Marime text
Din Competiţia Oficială, care cuprinde în total 20 de lungmetraje, Independența Film va aduce și pe ecranele românești trei: THE CUT (regia: Fatih Akin), LA RANÇON DE LA GLOIRE / THE PRICE OF FAME (regia: Xavier Beauvois), 3 COEURS / 3 HEARTS (regia: Benoit Jacquot). Al patrulea, Out of Competition, ale cărui versiuni de cinema au fost lansate la începutul acestui an de distribuitorul român, este NYMPHOMANIAC VOL. I (Long Version) Director’s Cut, țn regia lui Lars Von Trier.

The Cut, în regia lui Fatih Akin, va fi primul dintre cele trei filme din Competiţia Oficială - Veneţia 2014 distribuit în România de Independenţa Film. The Cut va avea premiera în cinematografe pe 27 februarie 2015.

Trailer-ul oficial The Cut (subtitrat în engleză): http://youtu.be/qA7j6zvApPI

La Festivalul Internaţional de la Veneţia, ediţia 71, participă regizori consacraţi precum: Alejandro Gonzales Inarritu, Andrei Konchalovsky, Lisa Cholodenko, dar şi actori celebri: Willem Dafoe, Al Pacino, Holly Hunter, Edward Norton, Andrea Risenborough, Emma Stone, Naomi Watts, Ethan Hawke, Owen Wilson, Jennifer Aniston, Bill Murray, Michael Keaton, Zach Galifianakis, Zoe Kazan şi alţii.

De asemenea, la acest eveniment sunt prezente 39 de ţări, cel mai consistent fiind reprezentate Italia (24 de titluri), Franţa (19) şi SUA (17).

-------------------------------------

The Cut

Genul: dramă istorică
Regia: Fatih Akin (Soul Kitchen, Head-On)
Durata: 138 minute
Cu: Tahar Rahim, Akin Gazi, Simon Abkarian, George Georgio
Filmul, pe site-ul oficial al Festivalului: http://www.labiennale.org/en/cinema/71st-festival/line-up/off-sel/venezia71/the-cut.html

Sinopsis. Mardin (oraş din sud-estul Turciei - n.red.), 1915. Într-o noapte, autorităţile turce execută o razie şi îi arestează pe toţi bărbaţii armeni din oraş, inclusiv pe tânărul fierar Nazaret Manoogian. După câţiva ani, reuşind să supravieţuiască ororilor genocidului, tânărul află că cele două fiice ale sale încă trăiesc. Devine obsedat de ideea de a le găsi. Căutarea îl poartă de la deşerturile Mesopotamiei, prin Havana, până în preeriile din North Dakota. În această odisee a sa, Nazaret întâlneşte o varietate întreagă de oameni: personaje angelice şi suflete mari, dar şi genul diabolic, încarnarea diavolului însuşi.

Trailer-ul oficial The Cut (sub. EN)

Regizorul Fatih Akin spune despre cel mai recent film al său: “The Cut este un film epic, o dramă, un film de aventuri, dar şi un western, toate într-unul singur. Chiar dacă subiectul filmului este plasat în urmă cu câteva sute de ani, el este cât se poate de actual şi acum. Spune o poveste de război şi deportare, în timp ce ne înfăţişează puterea iubirii şi a speranţei, cele două care ne dau posibilitatea de a atinge inimaginabilul. The Cut este concluzia trilogiei Love, Death, Devil. De data asta explorează tema “diavolului”, dezvăluind cât de mult rău suntem în stare să ne facem unii altora, arătând graniţa subţire care de cele mai multe ori separă binele de rău.”

La rançon de la gloire / The Price of Fame

Genul: dramă
Regia: Xavier Beauvois (Of Gods and Men / Des hommes et des dieux, Le petit lieutenant)
Durata: 114 minute
Cu: Benoît Poelvoorde, Roschdy Zem, Séli Gmach, Chiara Mastroianni, Nadine Labaki
Filmul, pe site-ul oficial al Festivalului: http://www.labiennale.org/en/cinema/71st-festival/line-up/off-sel/venezia71/la-rancon.html

Sinopsis. Pe malurile lacului Geneva există un mic oraş elveţian, Vevey. Este finele anilor ‘70. La ieşirea din închisoare, Eddy - un belgian în vârstă de 40 de ani, de meserie escroc - este aşteptat de amicul său, Osman. Cei doi fac un pact: Eddy va putea locui la Osman, în schimb, va trebui să aibe grijă de fiica sa în vârstă de 7 ani, în timp ce mama ei se află internată în spital. Este Crăciunul, dar sărăcia în care se zbat toţi îl face pe Eddy să fie mai înverşunat decât era. Într-o zi, la televizor se anunţă moartea lui Charlie Chaplin împreună cu vestea averii sale fabuloase. Lui Eddy îi vine o idee trăznită: ce-ar fi dacă ei ar fura corpul marelui actor şi ar cere apoi răscumpărare familiei? Inspirat din fapte reale, filmul brodează pe marginea conceptului îndrăzneţ de resuscitare a lui Chaplin. Un Chaplin al cărui suflet începe să îi posede pe cei doi inadaptaţi, până când aventura lor devine o poveste demnă de însuşi marele Charlie Chaplin.

Regizorul Xavier Beauvois, despre La rançon de la gloire: “Ideea aici nu e de a reconstitui povestea celor doi sau de a face un documentar despre acel eveniment care, în final, nici nu merită atât de multă atenţie. Ci, mai degrabă, de a aluneca, puţin câte puţin, într-o comedie dulce-amăruie, un film care este în acelaşi timp nostim şi caraghios, dar şi emoţionant. Ceva ce ar putea fi numit o comedie à l’italienne, în care se aduce un omagiu sincer celui despre care Einstein a spus: <>.

3 Coeurs / 3 Hearts

Genul: dramă
Regia: Benoît Jacquot
Durata: 100 minute
Cu: Benoît Poelvoorde, Charlotte Gainsbourg, Chiara Mastroianni, Catherine Deneuve
Filmul, pe site-ul oficial al Festivalului: http://www.labiennale.org/en/cinema/71st-festival/line-up/off-sel/venezia71/3-coeurs.html

Sinopsis. Într-o noapte, într-un orăşel provincial din Franţa, Marc - care tocmai a ratat trenul înapoi spre Paris - o cunoaşte pe Sylvie. Cei doi cutreieră străzile până spre dimineaţă, vorbind despre orice, mai puţin despre ei înşişi, în perfectă armonie. Apoi Marc ia primul tren, nu înainte de a-şi stabili o întâlnire cu Sylvie la Paris, câteva zile mai târziu. Sylvie se duce la întâlnire, însă Marc nu reuşeşte să ajungă. El începe să o caute şi sfârşeşte prin a găsi o altă femeie, pe Sophie. Marc nu ştie că Sophie este sora lui Sylvie. Ulterior, Marc şi Sylvie reuşesc să se întâlnească. Iar armonia iniţială încă este acolo… Doar că acum este prea târziu.

Regizorul Benoît Jacquot vorbeşte despre 3 Coeurs: “De obicei, cuvântul <> este folosit în sensul peiorativ. Însă, de la începutul cinematografului şi până acum, nu poţi să nu realizezi că, mai mult sau mai puţin, multe din marile filme au fost melodrame. Autorii vor ca publicul să plângă în urma eşecurilor, accidentelor, despărţirilor sau orice distruge armonia. Fără să fie prea conştienţi de asta, oamenilor le place să verse lacrimi în semn de recunoştinţă. Recunoştinţa că celor de pe ecran li se întâmplă lucruri care nu li se vor întâmpla şi lor personal, în realitate. În sală, pe scaune, ei sunt pe teren sigur. O melodramă este, la urma urmei, contemporană, şi în acelaşi timp, perenă.”

Nymphomaniac Vol. I (Long Version) Director’s Cut

Genul: dramă
Regia: Lars von Trier
Durata: 145 minute
Cu: Charlotte Gainsbourg, Stellan Skarsgård, Stacy Martin, Shia LaBeouf, Christian Slater, Uma Thurman, Sophie Kennedy Clark, Connie Nielsen
Filmul, pe site-ul oficial al Festivalului: http://www.labiennale.org/en/cinema/71st-festival/line-up/off-sel/out-of-competition/nymphomaniac-volume-i.html

Sinopsis. Nymphomaniac este epopeea erotică a unei femei al cărei traseu, de la naştere şi până la vârsta de 50 de ani, ne este povestit de personajul principal, Joe, cea care şi-a pus diagnosticul de “nimfomană”. 

În după-amiaza unei ierni geroase, bătrânul dar încă şarmantul burlac Seligman o descoperă pe Joe bătută şi prăbuşită pe o alee lăturalnică. O ia acasă şi îi îngrijeşte rănile, în timp ce încearcă să afle câte ceva despre viaţa ei. Seligman este cel care, vreme de opt capitole, îi ascultă povestea cea complicată şi înţesată de interjecţii a “nimfomanei” Joe.

Distribuţie. Filmul are o galerie impresionantă de actori. Charlotte Gainsbourg (Joe la maturitate), Stellan Skarsgård, Uma Thurman, Willem Dafoe, Shia LaBeouf, Udo Kier, Christian Slater, Stacy Martin (tânăra Joe) şi alţii.

-------------------------------
Independenţa Film este casa de distribuţie care promovează filme independente de referință, de nișă sau câștigătoare ale unor premii internaționale prestigioase. Independenţa Film a distribuit pelicule ca: Jeune & Jolie, La grande bellezza, Nymphomaniac, La Vie d'Adèle, The Hunt, Amour, Trainspotting, Amélie, Melancholia, Todo sobre mi madre, In The Mood for Love, Vicky Cristina Barcelona, Dogville etc.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii