Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:29 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bătăliile mici asumate de cei mari Primul studiu legislativ și comparativ la nivel european privind drepturile și obligațiile cetățenești

ro

29 Aug, 2015 14:40 1064 Marime text
„Cred că spiritul civic se educă la tine acasă, în cartierul tău, în orașul tău, nu poți să ieși cu ochii închiși, fără să privești în stânga și în dreapta și apoi să te asociezi în acțiuni civice de importanță națională sau mondială.” spunea Ovidiu Cioclov într-un articol publicat recent în presă.

Această frază definește punctul de plecare al proiectul „Voluntar pentru cetățenie activă. Conștientizarea și exercitarea drepturilor civile” implementat de CENFORM și Centrul FILIA și, din fericire, finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România (ID RO2014_C5.3_71).
 
Astăzi dăm publicității primul studiu legislativ și comparativ la nivel european privind drepturile cetățenești și conceptul de cetățenie activă, dimensiunea socială în plan juridic a drepturilor și libertăților tuturor subiectelor de drept, precum si dimensiunea socială de raportare a individului la societate.
Studiul a avut în vedere 8 teme: liniştea şi ordinea publică, siguranţa pe stradă, educaţia civică în şcoală, colectarea deşeurilor şi responsabilitatea faţă de mediu, antidiscriminare şi egalitate de şanse, egalitatea de gen, implicarea socială, drepturile animalelor.
Fiecare temă a fost tratată după același tipar: scurtă definiție, sursa legislativă din România cu drepturile, obligațiile și sancțiunile pe care le prevede, surse legislative din Uniunea Europeană, autoritățile din România care sunt responsabile de aplicare a legii.
În plus, sunt prezentate exemple concrete de exercitare a cetățeniei active precum și pârghiile pe care le avem fiecare de a lua atitudine față de concetățenii care ne încalcă drepturile fundamentale la o viață decentă.
 
În cadrul Uniunii Europene, conceptele de cetăţenie activă, de “bun cetăţean” sunt discutate frecvent şi nu numai. De-a lungul timpului, Uniunea Europeană a încercat să atragă atenţia cetăţenilor statelor membre prin programe care au ca obiectiv principal înţelegerea corectă a drepturilor si obligaţiilor pe care le au cetăţenii europeni având ca rezultat derularea vieţii de zi cu zi în armonie şi într-un mediu curat şi sănătos. Sunt multe state membre în care cetăţenia activă a fost înţeleasă cu mai multă uşurinţă decât în altele. Acestea au demarat programe prin care cetăţenilor li s-a explicat importanţa drepturilor şi obligaţiilor lor la nivel naţional.
 
Acesta este demersul nostru de a ne implica prietenii, vecinii, colegii de serviciu în „bătăliile mici” – liniștea publică, siguranța pe stradă, educarea copiilor noștri în spirit democratic și respect de sine, curățenie sustenabilă în jurul casei și pe traseele zilnice din oraș, acceptarea celor care au alte opțiuni sau alt start în viață față de noi, conștientizarea și acceptarea faptului că femeile au aceleași dorințe, nevoi și capacități ca și bărbații, respectarea animalelor și, nu în ultimul rând, apărarea drepturilor pe care le avem prin implicare activă, vizibilă și măsurabilă.
 
Studiul se regăsește aici http://cenform.ro/project/voluntar-pentru-cetatenie-activa-2/.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii