Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii DNA - Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpatul SANDU NELU VALENTIN, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud - Agigea

ro

03 Apr, 2012 19:00 1495 Marime text

  3 aprilie 2012
  Nr. 211/VIII/3
 COMUNICAT

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpatul SANDU NELU VALENTIN, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud – Agigea, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 20 – 23 martie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a primit, prin intermediari, de la reprezentantul legal al unei societăţi comerciale cu activitate de import – export, suma de 700 de USD pentru ca, în calitatea sa de lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud – Agigea, să deruleze cu celeritate formalităţile vamale necesare activităţii firmei denunţătorului.
De asemenea, în mod similar, la data de 2 aprilie 2012, inculpatul Sandu Nelu Valentin a primit de la denunţător, tot prin intermediari, suma de 700 de USD în scopul menţionat mai sus, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
 
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 2 aprilie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală faţă de alte două persoane în sarcina cărora s-a reţinut complicitate la infracţiunile de dare şi luare de mită.

La instrumentare acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Serviciul Judeţean Anticorupţie Constanţa şi Serviciul de Informaţii şi Protecţiei Internă Constanţa.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii