Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:04 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au trimis în judecată doi inculpaţi 05.12.20

ro

05 Dec, 2008 20:31 1249 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ de la Direcţia Naţională Anticorupţie

Procurorii de la Direcţia Naţională Anticorupţie au trimis în judecată doi inculpaţi

ARDELEANU VASILE VIRGIL, fost şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bacău, în sarcina căruia s-au reţinut patru infracţiuni de luare de mită şi

UNGUREANU VIOREL, instructor auto, administrator al SC AUTOVIRUN SRL (şcoală de şoferi), în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 18 aprilie 2008, inculpatul Ardeleanu Vasile Virgil, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a pretins şi primit, prin intermediul inculpatului Ungureanu Viorel (instructor auto), suma totală de 2.900 euro de la mai multe persoane pentru ca, în schimb, să le faciliteze acestora promovarea în mod fraudulos a probei practice la examenul de obţinere a permisului auto.

În cursul zilei de 18 aprilie 2008, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea inculpatului pe termen de 24 de ore, după ce acesta a primit suma de 2.900 euro, găsită asupra sa, cu ocazia derulării acţiunii de prindere în flagrant delict. La data de 21 aprilie 2008, Tribunalul Bacău a dispus împotriva inculpatului măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Din probele administrate s-a mai stabilit că în cursul anului 2001, cât şi în luna aprilie 2008, inculpatul Ardeleanu Vasile Virgil a  primit de la mai multe persoane, în acelaşi scop, suma totală de 350 euro şi 100 USD.

Procurorii au indisponibilizat suma de 3.250 euro primită cu titlu de mită, pentru ca instanţa să dispună confiscarea acesteia.

La instrumentarea acestui dosar, procurorii anticorupţie au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.I.R.A.  - Direcţia Generală Anticorupţie şi Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bacău.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

           BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii