Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:02 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cupa „1 Iunie”

ro

30 May, 2013 14:03 2379 Marime text
DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU SPORT ŞI TINERET CONSTANŢA


Nr. 2086/ din data 30 mai 2013


COMUNICAT DE PRESĂ
Subiect: CUPA 1 IUNIE


Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi cu structurile sportive constănţene organizează, la solicitarea acestora, Cupa „1 Iunie”, în perioada 30 mai - 6 iunie 2013, în diferite locaţii din judeţul Constanţa.
Proiectul se adresează copiilor cu vârsta până în 14 ani din diverse cluburi sportive, grădiniţe şi unităţi şcolare, obiectivul principal vizat fiind implementarea programelor de activităţi fizice: ştafete, jocuri de mişcare şi jocuri dinamice, baby baschet, minihandbal, fotbal, arte marţiale, înot, box, sportul pentru copii cu dizabilităţi, fotbal pe nisip, dar şi un concurs de castele de nisip, lupte, squash, bowling), realizate în diferite locaţii sub îndrumarea mai multor profesori voluntari.
„Cupa 1 Iunie este unul din proiectele Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa foarte dragi mie, cu atât mai mult cu cât îi antrenează pe micii sportivi în diverse activităţi care îi incită să intre în competiţie şi să urmeze cu stricteţe fair-play-ul sportiv. Se dedică complet atunci când practică sportul preferat şi e de admirat la ei spiritul de echipă şi faptul că se încurajează reciproc! Mi-aş dori ca toţi părinţii să considere sportul un capitol important din viaţa copiilor lor, iar pentru 1 iunie le doresc din suflet tuturor copiilor „La mulţi ani” şi o viaţă plină de aventuri frumoase!”, a declarat domnul Claudiu Daniel Teliceanu, Directorul Executiv al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa.
Participanţii şi partenerii noştri, în egală măsură, în acest proiect, sunt: Gradinita nr.6 din Constanţa, Gradiniţa „Guliver” din Constanţa, Liceul „Ion Podaru”din Ovidiu (doar clasele pregătitoare), Şcoala „Jean Bart” din Constanţa, Şcoala „D. Hurmuzescu” Gârliciu, C.S.S. Medgidia, C.S. „Happy Kids” Medgidia, C.S. „Admar” Costineşti, Palatul Copiilor Constanţa, C.S. Mangalia, C.S. „Admar” Costineşti, A.J. Baschet, A.J. Rugby, Şcoală Specială nr. 1 din Constanţa, Centrul „Maria Montessori” din Constanţa, Fundaţia „Giovanni Bosco” din Constanţa, C.S. Aikido Eforie, Gradiniţa „Luminiţa” din Lumina, Şcoala „Grigore Moisil” din Năvodari, Primăria Comunei Cumpăna şi Asociaţia Jurnaliştilor din Sport Constanţa.


Mariana Tudora
Consilier Sportiv
DJST Constanţa





Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii