Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă DIICOT 15 Octombrie 2015

ro

15 Oct, 2015 12:16 934 Marime text
  La data de 15.10.2015 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Mehedinţi  efectuează  un număr de 12 percheziţii domiciliare  pe raza  judeţelor Gorj,  Sibiu, Mehedinţi şi în municipiul Deva în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

    În  cauză, există suspiciunea rezonabilă că  în perioada  2010-2013, un număr de 11 suspecţi, având calitatea de reprezentanţi legali (asociaţi, administratori, împuterniciţi) ai unui număr de 8 societăţi comerciale,  s-au constituit într-un grup infracţional organizat urmărind eludarea obligaţiilor fiscale şi obţinerea unor sume de bani, din activităţi ilicite, pe care le-au folosit în interes propriu sau pentru finanţarea activităţii societăţilor pe care le administrau.

    Suspecţii, prin acţiuni circumscrise fiscale, au dispus înregistrarea în contabilitatea firmelor controlate a mai multor facturi fiscale emise pe baza unor operaţiuni comerciale fictive(reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi component auto, etc) în valoare totală de aproximativ 1.000.000 euro, pentru care au dedus ilegal TVA şi au diminuat artificial impozitul pe profit.
    Prin aceste operaţiuni fictive au prejudiciat bugetul general consolidat cu suma de 2.000.000 lei.

    Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate au fost supuse operaţiunilor de spălare a banilor toate aceste sume, prin efectuarea mai multor operaţiuni/tranzacţii financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de,, rularea,, acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor, metodă prin care a fost disimulată adevărata natură a provenienţei şi circulaţiei  banilor cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscal.

    La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Mehedinţi  vor fi aduse, în vederea audierii,  un numar de 12 persoane.
    Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul   Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.
    Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă.
    Acţiunea a fost realizată cu sprijinul organelor de poliție din cadrul I.P.J. Mehedinți şi jandarmi din cadrul I.J.J. Mehedinți.
    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii