Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

200 de magazine deschise în reţeaua „La Doi Paşi" - una dintre cele mai mare reţele din România, în ceea ce priveşte numărul de magazine

ro

05 Jun, 2012 21:38 1240 Marime text

Bucureşti, 05 iunie 2012: În doar două luni de la startul oficial al programului, reţeaua „La Doi Paşi" cuprinde deja 200 de magazine deschise.

Începând cu luna martie 2012, peste 120 magazine de pe piaţa românească s-au alăturat francizei de comerţ tradiţional, adăugându-se celor 80 magazine „La Doi Paşi" deja funcţionale la acel moment. Fiecare magazin poartă însemnele francizei şi este amenajat conform celor mai înalte standarde de merchandising, cu ajutorul specialiştilor METRO Cash & Carry România.

Cele mai multe magazine „La Doi Paşi" au fost înregistrate în regiunea de nord, cu 70 de magazine, fiind urmată de regiunea de vest cu 68 de magazine şi zona de sud cu 62 de magazine.

Este o evoluţie la care ne aşteptam, având în vedere succesul magazinelor pilot implementate anterior şi numărul mare de solicitări primite, în special după evenimentul METRO EXPO. Suntem încrezători în succesul acestui program, tocmai pentru că a fost conceput în aşa manieră încât să reprezinte un suport real pentru micii comercianţi independenţi şi suntem mândri de faptul că avem deja una dintre cele mai mari reţele, ca şi număr de magazine, la doar două luni de la anunţarea conceptului pe piaţă.", a declarat Marc Carena, Director Management Clienţi METRO Cash & Carry România.

Franciza „La Doi Paşi" oferă revânzătorilor şansa de a face parte dintr-o reţea naţională de acest gen, beneficiind de numeroase avantaje care îi ajută în creşterea competitivităţii pe piaţă (de exemplu: cursuri de instruire, consultanţă pe toată perioada desfăşurării parteneriatului şi asistenţă în programele de marketing, toate oferite de către METRO Cash & Carry România).

Spre deosebire de modelele obişnuite de franciză, programul „La Doi Pasi" permite proprietarilor de magazine să-şi păstreze independenţa financiară şi operaţională, pe durata întregii colaborări. METRO Cash & Carry România reuşeşte, astfel, să construiască un parteneriat de durată şi reciproc avantajos cu comercianţii independenţi.

METRO Cash & Carry este reprezentată în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 120.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde € în 2011. METRO Cash & Carry este o divizie de vânzări a METRO GROUP, unul dintre liderii comerţului la scară mondială. În 2011, vânzările METRO GROUP au atins cifra de 67 miliarde €. Compania numără aproximativ 280.000 de angajaţi şi operează 2.200 de locaţii în 33 ţări. Performanţa METRO GROUP se bazează pe forţa diviziilor sale de vânzări care operează în mod independent pe piaţă: Metro/Makro Cash & Carry - liderul internaţional în comerţul cu ridicata cu auto-servire, hypermarket-urile Real, Media Markt şi Saturn - lider pe piaţa bunurilor electronice şi electrocasnice din Europa şi magazinele universale Galeria Kaufhof. Informaţii suplimentare pe: www.metrogroup.de.

METRO Cash & Carry România este parte integrantă a METRO Cash & Carry Internaţional şi a fost lansată oficial în România în luna octombrie a anului 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe. Distribuţia naţională a magazinelor METRO România este următoarea: 5 centre în Bucureşti, câte 2 centre în Braşov, Constanţa, Timişoara şi Piteşti şi câte un centru în fiecare din următoarele oraşe: Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. Informaţii suplimentare pe: www.metro.ro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii