Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța cumpără două autoutilitare de la o societate din București. Ce valoare are contractul (document)

ro

16 Nov, 2017 22:42 2033 Marime text
Serviciul Public de Asistență Socială Constanța a atribuit recent un contract de achiziție a două autoutilitare pentru transport marfă și persoane. Potrivit licitatiapublica.ro, contractul prevede achiziția a două autoutilitare pentru transport marfa și persoane în sistem de leasing operațional,necesare Direcției sprijin comunitar din cadrul Serviciului public de asistență socială Constanța.

Autoritatea contractantă va atribui un contract de furnizare, cu o durată de 48 de luni de la data încheierii contractului, respectiv data semnării de către ambele părți. Valoarea estimată a contractului este de 204.455 lei fără TVA din care: autoutilitara tip combi pentru transport marfă și persoane ( 4+1 locuri): 110.257 lei fără TVA și autoutilitara tip van pentru transport marfă (2+ 1 locuri): 94.198 lei fără TVA.

Criteriul de atribuire a contractului l-a reprezentat prețul cel mai scăzut. A fost primită o singură ofertă din partea SC Premium Leasing SRL București, ofertă declarată câștigătoare. Valoarea finală a contractului a ajuns la 203.496,02 lei fără TVA:
 
Despre S.C. Premium Leasing SRL
 
Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului interogat la data de 16 noiembrie 2017, societatea a fost înființată în anul 2003 și are sediul social în Bucureşti Sectorul 1, Bulevardul Expoziţiei nr. 2. Societatea are capital social subscris de 900.000 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este SC Molesey Holdings LTD din Cipru. Administratorii societății sunt Bogdan Nestor și ITH Management Office SRL București.
 
Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de închiriere şi leasing cu autoturisme şi autovehicule rutiere uşoare.
 
Conform Ministerului de Finanțe, pentru anul 2016 societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 45.765.414 de lei, profit de 2.662.701 de lei și 24 de salariați.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
 
În secțiunea "Documente" puteți consulta anunțul de atribuire a contractului de pe licitatiapublica.ro. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii