Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:32 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mecro System SRL va furniza CERONAV un aparat de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului cu staţie meteo (document)

ro

26 Jul, 2017 00:00 2877 Marime text
Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) a anunţat pe SEAP cine a câştigat contractul „Furnizare aparat de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului cu staţie meteo“. Câştigătorul contractului în valoare de 354.922,34 de lei este Mecro System SRL.
 
Obiectul contractului constă în furnizarea unui aparat de măsurare şi monitorizare a calităţii aerului cu staţie meteo, necesar pentru efectuarea măsurătorilor de emisii poluante din aerul atmosferic în câteva zone critice relevante de pe parcursul navigabil al Dunării, dotat cu analizoare de emisii poluante şi aplicaţii software adecvate, care să permită efectuarea unor măsurători de o mare acurateţe şi furnizarea rezultatelor măsurătorilor sub formă de tabele, grafice, diagrame, prognoze pe termen lung, uşor de citit, analizat şi interpretat.

Responsabili de atribuirea contractului 

Persoanele ce deţin funcţii de decizie în cadrul autorităţi contractante responsabile de atribuirea procedurii publice sunt: director general - Ovidiu Sorin Cupşa; director dezvoltare - Ciprian Gabriel Plăcintă, manager proiect - Green Danube Vasile Pipirigeanu; director subunitatea Galaţi - Doina Munteanu; director comercial - Dan Pisică; director economic - Claudia Gheorghe; şef Birou Juridic şi Asistenţă Managerială - Nicolae Iulian Trandafir; şef Birou Achiziţii Publice şi Investiţii - Daniela Tagare.

Mecro System SRL, în datele Registrului Comerţului

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe 25 iulie, Mecro System SRL a luat fiinţă în anul 1991 şi are sediul social Bucureşti. Capitalul social subscris este de 1.500.000 de lei, integral vărsat, compus din 150.000 părţi sociale. Mlădin Cristian Tutu este asociat unic şi administratorul firmei, care se ocupă de comerţul cu ridicata al altor maşini şi echipamente.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a licitaţiei.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii