Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi foşti consilieri judeţeni, printre câştigătorii unui contract de aproximativ 400.000 de lei cu Baza Logistică Navală (document)

ro

29 May, 2014 00:00 3123 Marime text
Ministerul Apărării Naţionale, prin UM 02022 Constanţa (Baza Logistică Navală), a atribuit, în luna aprilie, un contract de aproximativ 400.000 de lei, în vederea executării unor servicii de inspectare, verificare, testare, reparare şi înlocuire a componentelor expirate din inventar, ce se vor efectua la plutele de salvare tip VIKING, SURVIVA şi DSB LR 05.
Potrivit anunţului de atribuire nr. 146902/27.05.2014, contractul a fost împărţit între trei firme, procedura aleasă fiind negocierea fără anunţ de participare, iar criteriul - preţul cel mai scăzut. Iată care sunt cei trei agenţi economici care şi-au adjudecat contractul în valoare de 339.790,97 de lei. Servicii de inspectare, verificare, testare, reparare, înlocuire componente expirate la plute de salvare DSB LR 05 vor fi executate, contra sumei de 60.193,97 de lei, de SC Gedvec SA, cu sediul în Constanţa. Potrivit Registrului Comerţului, firma, înfiinţată în anul 1997, figurează în prezent cu patru asociaţi persoane fizice, respectiv Haldun Ozbek, Lutfi Tevfik Moran, Sorin Groza şi Ioan Toanchină. La sfârşitul anului 2012, firma declarase o cifră de afaceri de 1.375.542 de lei, un profit net de 34.181 de lei şi trei salariaţi.
Aceleaşi servicii, dar de data aceasta executate la plute de salvare RFD SURVIVA, vor fi executate contra sumei de 167.826 de lei de SC Safety SRL, cu sediul, de asemenea, în Constanţa. Potrivit Registrului Comerţului, SC Safety SRL figurează în prezent cu doi asociaţi persoane juridice, respectiv SC Staff Group FM SRL şi SC Spot Nav SRL, administratorul afacerii fiind fostul consilier judeţean PSD Nicolae Dospinescu, soţul Ramonei Dospinescu, aceasta din urmă având calitatea de director în cadrul Primăriei Constanţa şi fiind unul dintre „actorii“ din dosarul retrocedărilor de la Constanţa. La sfârşitul anului 2012, firma administrată de Dospinescu declarase o cifră de afaceri de 1.193.964 de lei, opt salariaţi şi profit zero. La rândul ei, SC Staff Group FM SRL figurează la Registrul Comerţului cu doi asociaţi persoane fizice, respectiv Marius Palade şi Doina Cristea. Cea de-a doua firmă, SC Spot Nav SRL, este trecută în Registrul Comerţului cu doi asociaţi persoane juridice, respectiv SC Expo-Min Construct SRL, care, la rândul său, are doi asociaţi, SC Staff Group FM SRL şi Florin Dan Cristea şi SC Staff Group FM SRL.
În ceea ce priveşte ultima parte a contractului atribuit luna trecută de Ministerul Apărării Naţionale, prin UM 02022 Constanţa (Baza Logistică Navală), aferentă executării lucrărilor de inspectare, verificare, testare, reparare, înlocuire componente expirate la plute de salvare VIKING, aceasta a revenit firmei General Marine Safety SRL, cu sediul în Constanţa. Potrivit datelor Registrului Comerţului, firma are doi asociaţi persoane fizice, respectiv fostul consilier judeţean PNL Gabriel Monea şi Dorin Magda. La sfârşitul anului 2012, SC General Marine Safety SRL declarase o cifră de afaceri de 828.304 lei, un profit net de 6.704 lei şi patru salariaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii