Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:37 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNACN - contracte atribuite direct firmei în care a fost asociat însuşi directorul companiei

ro

01 Jul, 2014 00:00 3381 Marime text
SC Expertissa Constanta SRL nu a lipsit în 2013 din lista firmelor cărora Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CNACN) SA le-a atribuit contracte prin achiziţie directă. Cele două contracte obţinute astfel de firma la care a fost asociat până în 2012 însuşi actualul director al CNACN, Daniel Georgescu, au însumat 80.206,72 de lei.
Potrivit informaţiilor oferite pe marginea acestui subiect de CNACN, SC Expertissa Constanţa SA a încasat suma de 25.000 de lei pentru un contract de servicii de copiere, printare şi scanare (color şi alb-negru), toate dimensiunile, şi alţi 55.206,72 de lei pentru servicii de închiriere echipamente IT.

După cum arată datele de la Registrul Comerţului, SC Expertissa Constanta SRL figurează în prezent cu un asociat persoană juridică, respectiv SC Expertissa HQ SRL, cu sediul în Bucureşti, la aceasta din urmă fiind asociaţi Ion Colţan şi Alexandru Mihail Marica, cel din urmă având şi calitatea de administrator. Până în anul 2012, Daniel Georgescu, actualul director al CNACN SA, a fost şi el asociat în firmă. La începutul anului 2013, Georgescu, fost consilier local în Consiliul Local Municipal Constanţa, a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate tocmai din cauza contractelor derulate de Expertissa Constanţa cu autorităţile publice locale, ANI declarându-l incompatibil pe alesul local constănţean.

SC Expertissa Constanta SRL a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de 6.360.368 de lei, un profit net de 75.805 lei şi 24 de salariaţi. Reamintim faptul că, pe parcursul anului 2013, Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile a atribuit direct 56 de contracte în valoare totală de 1.741.675,66 de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii