Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Autoritatea Navală Română a cumpărat șalupe de inspecție de aproape 8 milioane de lei! (document)

ro

13 Jan, 2017 00:00 3953 Marime text
 

Autoritatea Navală Română a organizat o licitație publică pentru atribuirea contractului ”Șalupe de inspecție și control LOT 1/LOT 2/LOT 3/LOT 4/LOT 5”. Recent, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice a fost publicat anunțul de atribuire nr. 1740908/11.01.2017 pentru Căpităniile Zonale Tulcea, Dobreta Turnu Severin și Galați.
 
Potrivit anunțului, ANR a considerat necesară achiziționarea unui număr de 9 șalupe pentru Căpităniile Zonale Tulcea, Drobeta Turnu Severin și Galați, astfel: - Capitania zonala Tulcea – 3 buc - șalupa din fibră capacitate min 170 CP, 2 buc șalupă din fibră capacitate min 300 CP, 2 buc șalupă capacitate 70-90 CP - Capitănia zonală Galați – 1 buc șalupă cu corp metalic - Capitănia zonală Drobeta Turnu Severin – 1 buc șalupă cu corp din fibră 2x220 CP. Șalupele de transport de capacitate mai mare sunt necesare pentru rezolvarea problemelor operative (control cu echipe numeroase) și administrative ( transport materiale, comisii, etc.) precum și pentru deplasările pe timp de iarnă (șalupele fiind acoperite să se asigure confort termic). Ambarcațiunile sunt propuse pentru eficientizarea activității curente și de control. La propunerea de achiziție de șalupe noi s-a ținut cont că în practică există ambarcațiuni proprietate a agenților economici cu motoare și viteze performante. Din acest punct de vedere se impune ca șalupele de control ale ANR să aibă performanțe privind viteza, autonomia, necesare din punct de vedere al controlului pe siguranța navigației.
 
Potrivit anunțului publicat, valoarea totală finală a contractului este de 7.907.100 lei.
 
Pentru lotul 2 al licitației, câștigătoare a fost societatea Suszi SRL, cu sediul social pe strada Amurgului nr. 81 din Constanța, contractul fiind atribuit pe 13.12.2016, cu valoarea finală de 2.408.100 lei, fără TVA. 
În ceea ce privește loturile 1 și 3, câștigătoare a fost societatea Pronautica SRL, cu sediul social pe strada Prislav nr. 171Bis, din Tulcea. Lotul 3 a fost atribuit pe 20.12.2016, la o valoare finală de 126.000 lei, fără TVA, iar lotul 1 a fost atribuit pe 21.12.2016, la valoarea finală de 537.300 lei, fără TVA.
 
Potrivit prevederilor art.193 din Legea 98/2016, ANR va acceptă la momentul depunerii ofertelor, DUAE, că dovadă preliminară care confirmă că operatorul economic în cauza îndeplineşte condiţiile/criteriile stipulate mai sus urmând că înainte de atribuirea contractului, ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire să prezinte documentele justificative actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea tuturor criteriilor de calificare şi selecţie, în conformitate cu informaţiile cuprinse în DUAE, potrivit art. 196 alin 2 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, ANR poate solicită ofertanţilor să depună toate sau o parte dintre documentele justificative că dovadă a informaţiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfăşurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii.

Despre Suszi SRL și Pronautica SRL

Potrivit Registrului Comerțului, societatea Pronautica SRL a fost înființată în 2005, având sediul social în municipiul Tulcea, pe strada Prislav, nr. 171Bis. Capitalul social de 102.500 lei, integral vărsat este deținut de Silviu Florin Rahău, născut pe 24.01.1975, care are un aport la capital de 100.450 lei, adică 98% și Costel Baciu, născut pe 23.06.1977, care are un aport de 2050 lei, adică 2% din capitalul social. Administratorul firmei care se ocupă de comerțul cu amănuntul al echipamentelor sportive, în magazine specializate este Silviu Florin Rahău.
 
Societatea Suszi SRL a fost înființată în 1991, potrivit datelor de la Registrul Comerțului și are sediul social pe strada Amurgului nr.81 din Constanța. Capitalul social de 80.200 lei, este deținut de Petru Ogrinji, născut pe 24.09.1967, care are 80.000 lei, din capital, adică 80%, și Sen Ogrinji Suszana, născută pe 17.08.1985, care deține 200 de lei, adică 20% din capital. Administratorul societății Suszi SRL, care se ocupă cu activități de comerț cu ridicata nespecializat, este Petru Ogrinji.
 
În secțiunea Documente puteți consulta anunțul de atribuire al contractului ”Șalupe de inspecție și control LOT 1/LOT 2/LOT 3/LOT 4/LOT 5”, publicat de ANR.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii