Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afacere-soră cu cea care i-a adus DNA-ul pe cap lui Nemirschi O firmă cu lipici la contracte de milioane de lei revine cu o nouă „achiziţie” la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

ro

12 Aug, 2013 00:00 6004 Marime text
Cheltuielile serviciilor pentru evenimente şi organizare de seminarii în cadrul proiectului „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională” se ridică la suma de 1.779.928,15 lei, aceasta fiind valoarea contractului atribuit de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale firmei Agrafics Communication SRL. Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii deschise pentru care s-au primit zece oferte, criteriul de atribuire fiind oferta avantajoasă din punct de vedere economic.

În ceea ce priveşte firma Agrafics Communication SRL, aceasta a fost înregistrată la Registrul Comerţului în anul 2010 şi are ca asociaţi pe Daniela Ştefănescu (10%) şi Marian Gabriel Ştefănescu (90%), ambii de loc din Ploieşti, judeţul Prahova. La sfârşitul anului 2012, firma avea o cofră de afaceri de 12.791.938 lei şi 25 de salariaţi.
Daniela şi Marian Gabriel Ştefănescu mai apar în calitate de asociaţi şi în SC Advector SRL, SC Ars Advertising SA, SC Pollsters Consulting SRL, SC Spin Management SRL, iar Marian Gabriel Ştefănescu mai apare în aceeaşi calitate şi în Solvers SRL.
Contractul pe care firma l-a câştigat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în valoare de aproape 1,8 milioane lei, se va derula atât în locaţii din ţară, precum Timişoara, Iaşi, Bacău, Constanţa, Tulcea, Târgu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Dâmboviţa, Buşteni, Costineşti, Arad, Cluj, Câmpulung Moldovenesc, Voineasa, Bucureşti, dar şi în Spania.

Proiectul „Echilibru – o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.
Contracte, contracte, contracte...
Firma Agrafics Communication, care are ca obiect principal de activitate activităţi ale agenţiilor de publicitate, deşi înfiinţată relativ recent, a reuşit să câştige din 2011 până în momentul de faţă nu mai puţin de 18 contracte, toate din bani publici, care se ridică la suma de 31.630.378,28 lei, în cazul a doar două dintre contracte ea asociindu-se cu alte firme. Printre autorităţile contractante de până acum se numără, pe lângă Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului şi Pădurilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Ştiinţe Biologice, Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava pentru graniţa România - Ucraina.

Banii publici se pare că au lipici la cei doi asociaţi nu numai prin firma Agrafics Communication. SC Ars Advertising SA, în care Daniela şi Marian Gabriel Ştefănescu sunt acţionari, a fost cea care le-a adus celor doi, în 2009, un contract de 500.000 euro cu Ministerul Mediului, condus la acea vreme de fostul viceprimar din echipa Mazăre, Nicolae Nemirschi, acesta din urmă intrând, însă, în atenţia DNA şi fiind anchetat în urma atribuirii prin încredinţare directă.
Aşa cum reiese din statistici, firma Ars Advertising implicată în scandalul din 2009 cu Nicolae Nemirschi are şi ea lipici la achiziţiile publice încă din anul 2007. De altfel, de la acea vreme şi până în prezent, firma a însumat nu mai puţin de 35 de contracte, în valoare de aproximativ 36 milioane lei.
Despre posibilele legături dintre această firmă şi Constanţa, ziarul Ziua a relatat la acea vreme, articol pe care îl puteţi reciti aici.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii