Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:55 24 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

România se găseşte în rândul celor mai importanţi parteneri de afaceri ai Republicii Kazakhstan

ro

15 Jun, 2012 16:44 648 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

România se găseşte în rândul celor mai importanţi parteneri de afaceri ai Republicii Kazakhstan

Vizita E.S. Domnul Talgat Kaliyev, Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Kazakhstan în România la Palatul Camerei Naţionale

Bucureşti, 14 iunie 2012: Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României - Camera Naţională, Excelenţa Sa Domnul Mihail M. Vlasov a primit vizita de curtoazie a Excelenţei Sale Domnul Talgat Kaliyev, Însărcinatul cu Afaceri al Republicii Kazakhstan în România.
Preşedintele Camerei Naţionale a punctat încă de la începutul întâlnirii importanţa pe care Camera Naţională o acordă relaţiilor directe cu Ambasadele străine acreditate la Bucureşti şi recepţia dedicată Corpului Diplomatic, eveniment de gală ce are loc la sfârşitul lunii ianuarie a fiecărui an.
„Sunt foarte bucuros să primesc vizita Excelenţei Voastre la Palatul Camerei Naţionale, acest lucru fiind o urmare firească a bunelor relaţii avute cu predecesorul Dumneavoastră, E.S. Dl. Kairat Aman, împreună cu care am realizat anul trecut două acţiuni deosebit de importante pentru promovarea reciprocă a relaţiilor de bună colaborare şi înţelegere între România şi Kazakhstan”, a declarat E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale.
Întrevederea a reprezentat un bun prilej pentru stabilirea unui plan de acţiuni pentru viitor care include vizite bilaterale, atât în România cât şi în Kazakhstan şi participări la târguri şi expoziţii, E.S. Preşedintele Camerei de Comerţ Naţionale punctând relevanţa şi utilitatea activităţilor Sistemului Cameral din România pentru mediul de afaceri. E.S. a explicat  oaspetelui maniera eficientă, promptă şi confidenţială a rezolvării disputelor comerciale prin arbitraj, promovând astfel posibilitatea de a avea un arbitru kazah în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional.
România se găseşte în rândul celor mai importanţi parteneri de afaceri ai Republicii Kazakhstan, fiind considerată de către aceasta o „poartă de deschidere către Uniunea Europeană”.
„Deşi situaţia economică globală nu este foarte bună în prezent, România şi Kazakhstan pot dezvolta afaceri de succes, cu atât mai mult cu cât ţara noastră a lansat recent un Program Naţional de Dezvoltare Economică, finanţat de la bugetul de stat, program ce poate oferi oportunităţi de afaceri şi pentru România. Acest program vizează sectorul construcţiilor, cel al serviciilor, telecomunicaţiilor, sectorul agricol şi multe altele. Am convingerea că întâlnirea de astăzi, schimbul nostru de opinii şi posibilităţile concrete de cooperare, vor marca pe termen lung evoluţia pozitivă a relaţiilor noastre economice bilaterale, acum cu atât mai mult având în vedere aderarea Kazakhstanului la Uniunea Vamală formată împreună cu Federaţia Rusă şi Belarus, fapt ce poate deschide calea pentru România de a pătrude şi pe aceste pieţe”, a precizat Excelenţa Sa Domnul Talgat Kaliyev.
Discuţiile au evidenţiat şi posibilitatea organizării unei expoziţii a companiilor româneşti la Astana, iniţiativă menită să promoveze atât oamenilor de afaceri din Kazakhstan cât şi organelor de stat locale, oportunităţile de cooperare dintre ţările noastre, care vor fi analizate şi în cadrul vizitei oficiale în România a Preşedintelui Republicii Kazakhstan Nursultan Nazarbayev, planificată pentru anul viitor.

Camera de Comerţ şi Industrie a României
Direcţia Reprezentare Camerală - Biroul Relaţii Externe

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii