Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Oferte pentru 20.000 tone grau si 10.000 tone porumb in ringul bursier - 02.02.2009

ro

02 Feb, 2009 00:00 1059 Marime text

Ofertele de cumpărare pentru 20.000 tone grâu şi 10.000 tone porumb prin sistem bursier în ringul Bursei Române de Mărfuri reprezintă o soluţie rapidă şi eficientă pentru piaţa cerealelor

Bursa Română de Mărfuri (BRM) vine în întâmpinarea cerinţelor participanţilor la piaţa cerealelor şi le asigură  un sistem de tranzacţionare eficient şi rapid în ringul bursier.

Soluţiile de tranzacţionare bursieră propuse de BRM, pentru ca piaţa cerealelor să funcţioneze în condiţii de transparenţă şi eficienţă pentru toţi participanţii din această piaţă se materializează în următoarele avantaje: obţinerea unui preţ corect exprimat de raportul cerere-ofertă în condiţiile unui număr mare de participanţi în Ringul cerealelor, operativitate în efectuarea tranzacţiilor, garantarea executării în bune condiţii a contractelor, stabilirea unei cotaţii de referinţă la nivelul pieţei româneşti, tranzacţionarea pe o piaţa bine organizată.

Pentru susţinerea celor afirmate, BRM a demarat acţiuni concrete pentru listarea de oferte de vânzare/cumpărare cereale pe Piaţa la disponibil în Ringul cerealelor. În acest sens, în cursul lunii februarie 2009, BRM listează  zilnic, în sistem bursier, oferte de  cumpărare pentru grâu panificaţie - 15.000 tone, grâu furajer - 5.000 tone şi porumb - 10.000 tone. Se admite tranzacţionarea unor cantităţi parţiale de minim 1.000 tone. Condiţia de livrare este CPT Constanţa, iar termenul de livrare se desfăşoară conform graficului contractual. Informaţii suplimentare privind desfăşurarea procedurilor de tranzacţionare sunt disponibile pe site-ul www.disponibil.ro.                                                     

Piaţa la disponibil funcţionează pe baza unui Regulament propriu şi are proceduri specifice de tranzacţionare a cerealelor, care pot fi consultate pe pagina web a BRM, la adresele www.brm.ro sau www.disponibil.ro.

Despre BRM: Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată  în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc în data de 10 decembrie 1992. In prezent, BRM a dezvoltat, în acord cu prevederile Legii nr. 357/2005, mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor. Pe Piaţa la disponibil se tranzacţionează mărfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de mărfuri, în cele  9 ringuri: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume şi fructe, cereale şi ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis în premieră pentru piaţa românească primele cotaţii  la produse petroliere. Pe Piaţa licitaţiilor se derulează proceduri de achiziţii, vânzări, închirieri şi concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant în domeniul achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pentru orice tip de autoritate contractantă. Activitatea BRM se desfăşoară la sediul central din Bucureşti şi prin reţeaua teritorială care numără 33 terminale.

Biroul de Presă

Laura Severin
Biroul de Presa
Bursa Romana de Marfuri
Tel: +4.021.317.16.45 ; +4.0372.196.530
Fax: +4.021.317.28.78
Mobil: +4.0728.859.031
E-mail: l.severin@brm.ro
www.brm.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii