Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:17 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bursa Romana de Marfuri inaugureaza BRM Terminal Salaj - 27.02.2009

ro

27 Feb, 2009 20:58 1761 Marime text

                                                                                                                                           Nr. 1648/27.02.2009
Bursa Română de Mărfuri inaugurează BRM Terminal Sălaj

Bursa Română de Mărfuri a inaugurat, în data de 26.02.2009, BRM Terminal Sălaj, ca punct de lucru administrat de Camera de Comerţ şi Industrie a Judeţului Sălaj.

Prin inaugurarea acestui terminal, Bursa Română de Mărfuri (BRM) a răspuns solicitărilor agenţilor economici din regiune, care s-au arătat interesaţi de oportunităţile de tranzacţionare în ringul bursier.

Evenimentul prilejuit de inaugurarea BRM Terminal Sălaj a reunit reprezentanţi din domeniul achiziţiilor publice, autorităţi contractante, potenţiali clienţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale.

În cuvântul de deschidere, Radu Căpîlnaşiu – Primarul Municipiului Zalău a subliniat: „Bursa de mărfuri reprezintă un instrument pus la dispoziţia agenţilor economici, cărora li se oferă soluţii eficiente de gestionare a fondurilor publice sau proprii. Avantajul competitiv al ringului bursier constă în evitarea speculaţiilor de pe piaţa nereglementată prin utilizarea unor cotaţii de preţ reale şi corect formate”.
                       
Prin intermediul celor două pieţe administrate, Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor, BRM deserveşte atât societăţi comerciale private, cât şi entităţi ce aparţin statului. Pe Piaţa la disponibil, se pot achiziţiona în condiţii de maximă eficienţă, materii prime structurate pe ringuri specializate: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, materiale de construcţii, cereale, legume-fructe, mărfuri generale. Pe Piaţa licitaţiilor, s-a acordat atenţie şi segmentului de consultanţă în achiziţii publice, atât pentru entităţi finanţate de la bugetul statului, cât şi pentru entităţi private ce accesează fonduri structurale pentru care finanţările se valorifică potrivit aceleiaşi legislaţii a achiziţiilor publice.

Terminalele teritoriale sunt puncte de lucru ale BRM, administrate de Camerele de Comerţ Judeţene, asociaţii ale oamenilor de afaceri, dar şi de societăţi comerciale cu capital privat - membrii acţionari ai bursei, care au luat naştere în urma campaniei de extindere a activităţii bursiere în principalele oraşe şi zone strategice ale ţării. Începând cu anul 2000, BRM a înfiinţat un număr de 35 puncte de lucru în: Alba-Iulia, Alexandria, Arad,  Bacău, Bistriţa, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Craiova, Deva, Focşani, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Oradea, Piatra Neamţ, Piteşti, Prahova, Reşiţa, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Slobozia, Suceava, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Vaslui şi Vâlcea şi intenţionează, pe viitor, să înfiinţeze noi terminale, până la acoperirea tuturor judeţelor ţării. 

 Despre BRM: Bursa Română de Mărfuri este o companie privată de interes public, înfiinţată  în noiembrie 1992, prima şedinţă de tranzacţionare având loc în data de 10 decembrie 1992. In prezent, BRM a dezvoltat, în acord cu prevederile Legii nr. 357/2005, mai multe tipuri de pieţe de interes public, activitatea principală fiind axată pe Piaţa la disponibil şi Piaţa licitaţiilor. Pe Piaţa la disponibil se tranzacţionează mărfuri fungibile, standardizate, cotate la bursa de mărfuri, în cele  9 ringuri: produse petroliere, energie electrică, gaze naturale, cărbune, mărfuri generale, materiale de construcţii, legume şi fructe, cereale şi ringul contractelor de procesare combustibili. În anul 2007, BRM a emis în premieră pentru piaţa românească primele cotaţii  la produse petroliere. Pe Piaţa licitaţiilor, se derulează proceduri de achiziţii, vânzări, închirieri şi concesiuni, BRM fiind cel mai important consultant în domeniul achiziţiilor publice de produse, servicii şi lucrări pentru orice tip de autoritate contractantă. Activitatea BRM se desfăşoară la sediul central din Bucureşti şi prin reţeaua teritorială care numără 35 terminale.

BIROUL DE PRESĂ

Laura Severin
Biroul de Presa
Bursa Romana de Marfuri
Tel: +4.021.317.16.45 ; +4.0372.196.530
Fax: +4.021.317.28.78
Mobil: +4.0728.859.031
E-mail: l.severin@brm.ro
www.brm.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii