Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veneto Banca oferă serviciul SMS Alert pentru informări privind operaţiunile curente

ro

10 Jul, 2014 13:05 1724 Marime text
Veneto Banca oferă serviciul SMS Alert pentru informări privind operaţiunile curente
 
 Bucureşti, 10 iulie 2014
 
Veneto Banca oferă serviciul SMS Alert prin intermediul căruia clienţii primesc în mod automat pe telefonul mobil informări cu privire la operaţiunile realizate pe conturile curente şi prin intermediul cardurilor de debit şi credit.
Clienţii au posibilitatea de a-şi personaliza abonamentul la serviciul SMS Alert prin selectarea unui număr de la 1 la 10 conturi curente pentru care să primească informările de interes pentru ei, precum încasări şi plăţi în lei şi valută şi tranzacţii efectuate cu cardurile de debit şi credit la ATM, POS şi prin internet, care au valoare egală sau mai mare de 100 RON sau echivalentul în valută, transmise în timp real, precum şi informări cu privire la suma minimă lunară de plată pentru cardul de credit, fără a mai aştepta primirea extrasului de cont sau a-l consulta prin Internet Banking – Bank@You. Totodată, clienţii pot primi informări despre valoarea ratelor scadente la credite şi leasing.
“În ziua de astăzi, să ai la dispoziţie informaţii în timp real nu este doar o chestiune de comoditate, ci este şi o nevoie. Prin serviciul SMS Alert ne propunem să răspundem acestei nevoi a clienţilor noştri – aceea de a avea acces în cel mai scurt timp la informaţiile despre operaţiunile pe care le efectuează, de oriunde s-ar afla, beneficiind de control sporit asupra acestora”, a declarat Alberto Morini, Directorul Veneto Banca România.
Serviciul SMS Alert se adresează persoanelor fizice şi companiilor, fiind disponibil pentru transmiterea de informări atât către numere de telefon din reţelele mobile din România, cât şi către numere de telefon din reţelele mobile din străinătate. Comisionul lunar al abonamentului, care include 20 SMS/lună, variază în funcţie de tipul acestuia între 1 şi 9 lei / lună în cazul persoanelor fizice şi între 7 şi 13 lei / lună în cazul companiilor. Nu se plătesc comisioane pentru activarea serviciului şi pentru modificarea ulterioară de către clienţi a tipurilor de informări în cadrul abonamentului, modificări ce pot fi realizate inclusiv prin serviciul Internet Banking – Bank@You.
 
Veneto Bancă
Veneto Banca este prezentă în România din anul 2000, an în care a achiziţionat pachetul majoritar al Băncii Italo Romena, care a fuzionat prin încorporare în banca mama în dată de 26 mai 2014.

Odată cu achiziţionarea sa de către Veneto Bancă, instituţia şi-a dezvoltat continuu portofoliul de clienţi, adresându-se la început investitorilor italieni şi apoi societăţilor româneşti şi segmentului persoanelor fizice.
Graţie strategiei de dezvoltare constantă din ultimii 15 ani, Veneto Banca este astăzi a douăsprezecea instituţie bancară din Italia, iar pe piaţa românească operează prin intermediul Sucursalei Bucureşti, care deţine o reţea de 22 de agenţii, dintre care 5 se afla în capitală şi 16 în cele mai importante oraşe ale ţării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii