Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune de căutare și salvare persoană dispărută

ro

08 May, 2013 17:07 1806 Marime text
 
Description: SIGLA%20ANR
 
AUTORITATEA  NAVALĂ  ROMÂNĂ
  București, Bd. Mărășești nr.26, Sector 4  
București 040 254
Tel: 0241/61.61.24; 0241/61.61.04;
Fax: 0241/61.62.29;
E-mail: RNA@RNA.RO
 
08.05.2013
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
 
Ref: Acțiune de căutare și salvare persoană dispărută
 
În data de 07.05.2013, ora 22.02, Centrul Maritim de Coordonare (CMC) al ANR a fost informat că  un marinar de pe pilotina CS 14, aparținând CANAL SERVICE, a căzut în apă în timpul manevrei de acostare a pilotinei la scara de pilot aflată în bordul babord al M/V „INVENTANA”.
 
Ca prime măsuri luate, urmare a preluării activităților de căutare și salvare de către Centrul Maritim de Coordonare, au fost contactate Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) și Poliția de Frontieră, a fost suspendat traficul în zonă (până la ora 04:45 a.m.), și conform procedurii, au fost solicitate nave de intervenție în zonă.
 
Imediat au fost trimise în zonă șalupele SAR aparținând ARSVOM și o șalupă a MAI. Acțiunile de căutare a persoanei disparute au continuat pe tot parcursul noptii, dar fără rezultat.
 
La primele ore ale dimineții, actiunile Centrul Maritim de Coordonare au crescut atât ca intensitate, cât și ca acoperire a suprafeței de căutare.  Au fost solicitate elicoptere de survol la joasă altitudine de la Ministerul de Interne, Regional Air Service Tuzla, Centru National din cadrul Statului Major General al MApN. Pe parcursul acțiunii, au oferit forțe de sprijin aero gratuit, agenți economici privați de pe platforma portuară (GSP - Servicii Petroliere), precum și unitatea aero nou înființată SMURD de pe aeroportul M.Kogălniceanu.
 
Centrul Maritim de Coordonare a acceptat toate ofertele, a organizat sectoarele de căutare și timpii de zbor pentru căutare a tuturor unităților aero și navale disponibile. De asemenea, a organizat căutarea de suprafață, cu sprijinul unităților navale din dotare, precum și a unităților Ministerului de Interne, conform procedurilor specifice și Planului național unitar de căutare pe mare.
Cu ajutorul Radionav și Direcției Hidrografice a fost emis aviz către navigatori ( către toate navele din  zonă) pentru a urmări cu atenție zona lor de navigație și pentru a raporta orice eveniment referitor la incident.
 
În prezent se execută căutare cu trei nave SAR de suprafață și un elicopter. Alte două elicoptere staționează în stand-by, urmând a efectua survol după planul de zbor stabilit.
Se acționează în continuare cu patrula de uscat de la Garda de Coastă.
 
Acțiunile vor continua până la lăsarea întunericului, când vor fi suspendate până dimineață,
interval în care Radionav va emite periodic avizul către navigatori.
 
Pentru mâine, CMC va pregăti un nou plan de căutare, ținând cont de condițiile hidro - meteo din teren și rezultatele acestei zile de căutare.
Acțiunile vor continua cu eforturi susținute pentru o perioadă rezonabilă.
 
 
 
 
Purtător de cuvânt
Mona Paraschiv
 
  
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii