Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Promovare la înălţime a staţiunii Mamaia

ro

04 May, 2015 17:32 1292 Marime text
După cum ştiţi, în perioada 1-3 mai a.c. staţiunea Mamaia a fost gazda a două grupuri de touroperatori şi jurnalişti din Italia şi Turcia, aflaţi în vizită de documentare pe litoral.
 
Vizita de documentare a fost organizată în parteneriat cu companiile aeriene Turkish Airlines şi Blue Air (care au asigurat transportul aerian gratuit al participantilor) şi Biroul Naţional de Turism al României din Italia (Roma). Scopul acestei vizite de documentare a fost de a promova litoralul românesc, Mamaia şi Delta Dunării ca destinaţie turistică în ţările din care provin.
 
În data de 1 mai, agenţii de turism din cele două ţări au participat la Parada Litoralului, după care s-au întâlnit, în cadrul unei întâlniri de networking, cu agenţii de turism şi hotelierii români. A urmat, în aceeaşi zi, Deschiderea oficială a Sezonului de Clubbing şi un Tur de cluburi din staţiunea Mamaia. 
 
Pe lângă aceste acţiuni, programul vizitei acestora a mai inclus, în data de 2 mai, o vizită la câteva hoteluri din Mamaia si vizite la atracţii turistice ale zonei.
 
Pentru vizita de documentare a agenţilor de turism străini am realizat broşuri de promovare a staţiunii Mamaia (broşura generală)  şi a cluburilor din staţiune (broşura "Mamaia - Party till'dawn) în limbile engleză, italiană şi turcă. De asemenea, anterior au fost realizate broşuri în ebraică şi română, distribuite la târgurile de turism naţionale şi internaţionale la care am participat.
 
Cu acelaşi prilej, au fost lansate versiunile în limba turcă şi italiană ale filmului oficial al staţiunii Mamaia.
 
Realizarea broşurilor şi filmelor de promovare a fost finanţată din bugetul ce provine din taxa de promovare ce se aplică agenţilor economici cu activitate în staţiunea Mamaia.
 
Declaraţie Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării: “Având în vedere că avem zboruri care conectează litoralul românesc cu Turcia şi Italia, am promovat în premieră Mamaia, litoralul şi Delta Dunării către 2 pieţe externe pe care nu le-am mai abordat până acum, respectiv Turcia şi Italia, pentru ca agenţii de turism invitaţi să vândă cu mai multă încredere vacanţe în destinaţiile pe care noi le reprezentăm. Touroperatorii turci şi italieni au postat deja pe reţelele de socializare fotografii şi impresii din infotrip, iar televiziunile din Turcia au transmis materialele video realizate în seria de evenimente la care au participat. Am realizat materiale de promovare în limba turcă şi italiană, şi vom promova staţiunea Mamaia – Sat Vacanţă în zborurile operate de Turkish Airlines şi Blue Air pe ruta Istanbul – Constanţa şi Milano – Constanţa, prin prezentarea broşurii staţiunii Mamaia la bordul aeronavelor.”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii