Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:59 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul

ro

28 Oct, 2014 10:59 1636 Marime text
Unul dintre cei mai mari profesori deteologie sistematică din Biserica Ortodoxă Română a murit în seara zilei de 27octombrie 2014.Preotul profesor universitar Dumitru Radus-a născut în ziua de 29 octombrie 1926, în localitatea Cepari-Cărpiniş, dinjudețul Argeş. A început studiile liceale la seminarul „Negru Vodă” din Curteade Argeş şi le-a finalizat la „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1939-1947). Aabsolvit studiile universitare la Facultatea de Teologie din cadrul InstitutuluiTeologic Universitar din Bucureşti (1947-1951), continuate de cursuri doctorale,în specializarea Dogmatică. A urmat cursuri la Facultatea de Teologie catolicădin Strasbourg și a fost licențiat al Facultății de Limbă şi Literatură românăa Universităţii din Bucureşti.  A slujitla biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Bariera Vergului) dinBucurești.A fost profesor de Teologie sistematică laInstitutul Teologic Universitar din București (unde a ocupat și funcția deprorector) și la Facultatea de Teologie ortodoxă din Constanța.  A fost delegat să participe la diferiteîntruniri cu caracter ecumenic peste hotare: a şaptea Adunare generală aConferinţei Bisericilor Europene, Congresul profesorilor de teologie ortodoxăde la Atena, întruniri ale Comisiei române de dialog cu Biserica Luterană dinGermania şi ale Comisiei mixte Internaţionale pentru dialog teologic întreBisericile ortodoxă şi romano-catolică.  Aparticipat la revizuirea textului „Bibliei”, ediția 1979. A făcut parte dincomisia de întocmire a lucrării „Învățătura de credință ortodoxă” (1978). Subcoordonarea sa a apărut, în anul 1986, volumul „Îndrumări Misionare”. Dintre lucrărilede referință redactate de pr. Dumitru Radu, amintim: „Caracterul ecleziological Sfintelor Tainelor și problema intercomuniunii” (București, 1978),„Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative” (Constanța, 2005) și„Repede morale pentru omul contemporan” (Craiova, 2007).Arhiepiscopia Tomisului și corpulprofesoral al Facultății de Teologie din Constanța transmit sincere condoleanțefamiliei îndurerate.Dumnezeu să-l odihnească!Biroul de Comunicare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii