Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă, 17 noiembrie 2014 Spectacol inedit pe scena Casei de Cultură

ro

17 Nov, 2014 11:55 1329 Marime text
Arhiepiscopia Tomisului are bucuria de a vă invita să participaţi la un inedit eveniment religios cultural-artistic, ce se va desfăşura miercuri, 19 noiembrie, la Casa de Cultură a municipiului Constanţa, începând cu ora 18.00.
 Drama muzicală sacră „Constantin Brâncoveanu” este o încununare a evenimentelor prilejuite de anul comemorativ „300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni”, declarat de către Patriarhia Română.

„De remarcat este faptul că această operă a însemnat un act de canonizare a Sfinţilor Martiri Brâncoveni, anticipând consacrarea lor ca sfinţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Este impresionantă intuiţia marelui compozitor Sabin Drăgoi şi a marelui poet şi trăitor mistic Sandu Tudor (părintele Daniil). Vom avea o seară de trăire religioasă intensă a martiriului Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, căruia i se aduce laudă şi mulţumire preaslăvind de fapt pe Însuşi Dumnezeu prin martirii Săi”, a menţionat IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, şi iniţiatorul acestui proiect.

 Fresca muzicală a avut unica reprezentaţie la Opera Română din Bucureşti în anul 1935. De atunci nu a mai fost interpretată din cauza situaţiei politice a ţării.

Muzica îi aparţine renumitului compozitor Sabin Drăgoi (de la a cărui naştere se împlinesc 120 de ani), iar libretul este semnat de Sandu Tudor, fiind un omagiu - acatist adus domnitorului martir.
Intrarea este liberă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii