Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei, către susținătorii săi „Putem câștiga. Suntem pe locul trei”

ro

25 Oct, 2014 17:31 1570 Marime text
Candidatul independent la alegerile prezidențiale Monica Macovei s-a întâlnit, sâmbătă, cu susținătorii săi la stația de metrou Lujerului. Macovei le-a spus acestora că luptă și va lupta "pentru România, o țară unde nu se fură", transmite Agerpres.

"Mulțumesc tuturor că pe vreme asta câinoasă ați ieșit din casă ca să ne întâlnim. Până la urmă nu ne învinge vremea, nu ne înving nici corupții și nici clasa politică coruptă. Putem câștiga. Suntem pe locul trei (în sondaje — n.r.) și suntem în creștere (...) România mea, România noastră este o țară în care nu se fură, iar politicianul este în slujba cetățeanului. Nu vreau să mă pui șefă peste țară, ci să mă angajezi să lucrez pentru tine. Împreună suntem o forță. Vino alături de mine și vom câștiga dreptul de a trăi într-o țară curată prosperă și cinstită. Nu mă las și nu vă las", a afirmat Monica Macovei.

De la stația de metrou Lujerului, Monica Macovei, însoțită de cei aproximativ o sută de susținători care au scandat "Macovei, scapă-ne de ei", s-a îndreptat către Piața Veteranilor, unde a vorbit cu fiecare dintre cei care au dorit să i se adreseze și a cumpărat niște flori de la o bătrână.

sursă foto: facebook

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii