Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Candidat la prezidenţiale Dan Diaconescu vrea un guvern PP-DD condus de Prinţul Charles sau de Condoleezza Rice (galerie foto)

ro

31 Oct, 2014 00:00 2219 Marime text
Dan Diaconescu, aspirantul PP-DD la mandatul de preşedinte, a susţinut, ieri, o conferinţă de presă la Constanţa, context în care şi-a exprimat convingerea că va ajunge în turul doi al alegerilor pentru Cotroceni. În acest sens, Diaconescu a declarat că ar avea nevoie de 100 de voturi în medie pe fiecare secţie de vot din judeţul Constanţa, mărturisind însă că ştie că sunt şi judeţe vulnerabile, în care PP-DD va suferi o înfrângere.
Candidatul PP-DD a afirmat, totodată, că partidul său a fost de-a dreptul păcălit de PSD prin protocolul de colaborare la nivel local semnat în cursul acestui an. „Sperăm să ne luăm revanşa faţă de PSD. Cei din PSD ne-au întins o capcană cu acel protocol de colaborare locală. Ne-au închis televiziunea. Vrem să ne răzbunăm pe PSD, pe Victor Ponta“, a declarat Diaconescu.

În situaţia în care nu va ajunge în turul doi al scrutinului prezidenţial, Dan Diaconescu îşi doreşte ca, în calitate de om de televiziune, să modereze finala prezidenţială. În această ordine de idei, el a menţionat că este foarte posibil să îşi anuleze buletinul de vot în turul doi al alegerilor.

 „PP-DD va fi primul partid parlamentar în 2016“

Dincolo însă de proximele alegeri prezidenţiale, Dan Diaconescu a comentat puţin pe marginea viitorului politic al partidului din care face parte. Astfel, el este de părere că „PP-DD va fi primul partid parlamentar în 2016“. „Noi credem că, în 2016, vom lua în jur de 30 de procente, în timp ce PSD va lua, probabil, cel mult 25%“, a declarat Diaconescu. În această situaţie, candidatul PP-DD a afirmat că partidul său va deveni „vioara întâi“, context în care va propune nominalizarea unui premier de pe scena politică internaţională. „PP-DD va propune un premier care să ne poată salva repede de tot de la sărăcie. Am şi indicat deja câteva potenţiale nume: de la Prinţul Charles până la Tony Blair, un om care e liber de contract“, a explicat Diaconescu.

Mai mult, jurnalistul politician e de părere că o femeie ar fi, totuşi, cea mai indicată pentru fotoliul de prim-ministru: „Cred că o femeie ar trebui să conducă Guvernul României, mai devreme sau mai târziu, pentru un echilibru. Cred că aici Condoleezza Rice ar fi cea mai potrivită. O asemenea personalitate mondială în fruntea Guvernului de la Bucureşti ar deschide toate uşile ţării noastre, ne-ar spăla ruşinea din ultimii 25 de ani şi ne-ar aduce destul de repede spre prosperitate“.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii