Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

27.10.2014 – Termen limită de plată a primei rate din impozitul pe veniturile din activităţi agricole

ro

17 Oct, 2014 09:53 1537 Marime text
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reaminteşte contribuabililor că, luni, 27.octombrie.2014, este termenul de plată a primei rate din impozitul pe veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit.
Termenul de plată pentru a doua tranşă din acest impozit este 15.decembrie.2014.
Pe lângă impozitul de 16% pentru veniturile din activităţi agricole se datorează şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în cotă de 5,5% asupra venitului stabilit pe baza normei de venit, care se achită la aceleaşi termene ca şi impozitul, în două tranşe egale.
Atât impozitul, cât şi contribuţia menţionată, s-au stabilit prin decizie de impunere emisă de organul fiscal de domiciliu (decizie de impunere anuală pentru veniturile din activităţi agricole – impunere pe norme de venit), comunicată contribuabililor potrivit prevederilor art.44 din O.G. nr.92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.
Deciziile au la bază declaraţiile 221 care trebuiau depuse până la 26.mai.2014 de către persoanele fizice care la data depunerii declaraţiei (respectiv la 26.05.2014, pentru declaraţiile depuse în termen) cultivau plante/exploatau plantaţii agricole sau creşteau animale pentru care s-au stabilit norme de venit (cereale, plane oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun, hamei, legume, leguminoase pentru boabe, pomi, vie, arbuşti fructiferi, flori şi plante ornamentale, vaci, bivoliţe, oi, capre, porci pentru îngrăşat, albine, păsări de curte ).
Normele de venit pentru anul 2014 utilizate la nivelul fiecărui judeţ pentru impunerea veniturilor din activităţi agricole, conform art.73 alin.(4) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal se regăsesc pe portalul A.N.A.F. www.anaf.ro/Asistenta contribuabili/Persoane fizice/Norme de venit/Norme de venit agricol pe anul 2014.
Acestea au fost propuse pentru fiecare judeţ, distinct, de către direcţiile pentru agricultură judeţene, prin consultarea structurilor asociative profesionale/patronale/sindicale din agricultură de la nivelul fiecărui judeţ, potrivit Metodologiei pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activităţi agricole aprobată prin H.G. nr.330/2014.
Reamintim contribuabililor care realizează venituri din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit că, potrivit art.1, alin.(1) din Ordinul nr.1.714/2013, persoanele fizice care datorează impozit şi contribuţii aferente veniturilor din activităţi agricole, precum şi accesorii pentru neachitarea la scadenţă a acestora, pot efectua plata acestor obligaţii fiscale şi la compartimentele de specialitate ale unităţii administrativ-teritoriale corespunzătoare localităţii în care îşi au domiciliul fiscal, în numerar, dacă în localitatea unde îşi au domiciliul fiscal nu există o unitate teritorială a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi între unitatea administrativ-teritorială, prin primar, şi direcţia generală regională a finanţelor publice în a cărei rază se află localitatea, prin directorul general sau împuternicitul acestuia, s-a încheiat un protocol în acest scop.   
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii