Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

AJOFM selecteaza dosarele pentru munca in strainatate 6.01.2009

ro

06 Jan, 2009 18:46 1176 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Constanţa efectuează o reactualizare a dosarelor persoanelor care doresc să lucreze în străinătate. Astfel persoanele care doresc să plece la muncă în străinătate si au un dosar depus în acest sens, dar care şi-au schimbat datele de contact se pot adresa, in functie de domiciliu, la una din cele sase locatii unde functioneaza agentii locale si puncte de lucru din cadrul A.J.O.F.M Constanta, de luni până vineri, în intervalul orar 900 - 1600, pentru a participa la această acţiune.

De asemenea, sunt aşteptate şi persoanele care doresc să se înscrie în vederea obţinerii unui loc de muncă în străinătate.

Documentele necesare la înscriere sunt următoarele: copie BI sau CI cu valabilitate de minim şase luni; fişa personală (tipizat); CV în limba română (tipizat); copie legalizată a certificatului de absolvire, calificare sau dovada din care să rezulte experienţa în domeniul agricol (pentru persoanele care optează pentru acest domeniu); copie legalizată a cărţii de muncă (toate paginile scrise); certificat de sănătate eliberat de medic de medicina muncii.

Totodată mai sunt necesare: cazierul judiciar în original care să ateste că nu are antecedente penale (termen de valabilitate şase luni); declaraţie pe propria răspundere legalizată notarial din care să rezulte că solicitantul nu beneficiază de pensie de invaliditate; declaraţie pe proprie răspundere autentificată la notariat, din care să rezulte numărul de copii minori aflaţi în întreţinerea acestuia şi persoana căreia îi vor rămâne în întreţinere minorii; dovada emisă de Serviciul Public pentru Asistenţă Specială/Primar, din care să rezulte că solicitantul de locuri de muncă în străinătate a notificat acestora intenţia de a lucra în străinătate; două fotografii tip paşaport; dosar cu şină.

Pentru relatii suplimentare va puteti adresa la:

- Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca Constanta

Str. Lacului, nr. 14, telefon: 0241/481553

- Agentia Locala pentru Ocuparea Fortei de Munca Medgidia

Str. Republicii, nr. 34, telefon: 0241/485031

- Punct de lucru Navodari

Str. Albinelor, nr. 10,bl. A2B, parter, telefon: 0241/485824

- Punct de lucru Mangalia

Sos. Constantei, nr. 27, telefon: 0241/485039

- Punct de lucru Cernavoda

Str. Medgidiei, bl. H4, sc. D, ap.60, telefon: 0241/485030

- Punct de lucru Harsova

Str. Revolutiei, nr. 34, telefon: 0241/485032.

Director Executiv,

Emilia MURINEANU

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii