Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:34 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiţiile în produse agricole au acoperit toată suma pusă la dispoziţie de APDRP

ro

03 Dec, 2010 22:53 2003 Marime text
Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat pentru finanţare 144 de proiecte de investiţii în procesarea produselor agricole care vor beneficia de fonduri nerambursabile în valoare totală de 170 de milioane de euro, ceea ce reprezintă alocarea întregii sume aferentă sesiunii de cereri de proiecte.

Fondurile nerambursabile au fost alocate în cadrul sesiunii de cereri de proiecte care s-a desfăşurat în perioada 1 - 30 iunie 2010 pentru proiectele care se încadrează în Măsura 123 „Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere".

În această sesiune au fost depuse 307 proiecte conforme prin care au fost solicitate 352,3 milioane de euro.

De la începutul lansării Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în luna martie 2008, APDRP a desfăşurat opt sesiuni de cereri de proiecte pentru creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere (Măsura 123), exceptând-o pe cea din iunie 2010.

În cadrul acestor opt sesiuni au fost depuse 1.504 proiecte conforme, dintre care au fost selectate pentru finanţare 784 de proiecte. Valoarea totală a fondurilor nerambursabile acordate proiectelor selectate este de 580 milioane de euro, la care se vor adăuga şi cele 170 de milioane de euro, aferente proiectelor selectate în sesiunea din iunie 2010.

Beneficiarii selectaţi pentru finanţare vor fi notificaţi în aproximativ 3 zile, prin poştă sau fax, în vederea semnării contractului la sediile Centrelor Regionale de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (CRPDRP) aferente judeţelor în care este amplasată investiţia.

Proiectele pentru care urmează a fi semnate contracte de finanţare au ca scop înfiinţarea depozitelor şi procesarea legumelor, înfiinţarea fabricilor de lapte, a nutreţurilor ecologice, a procesării produselor apicole, a sucurilor de fructe. De asemenea, se vor mai implementa şi proiecte care vizează construirea unităţilor de procesare a cărnii, a celor pentru stocarea cerealelor, a morăritului, a abatoarelor de păsări şi porci sau înfiinţarea centrelor de vinificaţie.

În cursul anului 2011 urmează să fie lansate noi sesiuni de cereri de proiecte pentru Măsura 123, în conformitate cu decizia Comitetului de Monitorizare privind lansare a sesiunilor in anul 2011, care va fi luată în a doua parte a acestei luni.

INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Măsura 123 se încadrează în Axa I - „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier" şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii întreprinderilor de procesare agroalimentare şi forestiere, prin îmbunătăţirea performanţei generale a întreprinderilor din sectorul de procesare şi marketing a produselor agricole şi forestiere, printr-o mai bună utilizare a resurselor umane şi a altor factori de producţie.

Obiectivele specifice ale măsurii se referă la introducerea şi dezvoltarea de tehnologii şi procedee pentru obţinerea de noi produse agricole şi forestiere competitive; adaptarea întreprinderilor la noile standarde comunitare atât în etapa de procesare cât şi în cea de distribuţie a produselor obţinute; îmbunătăţirea veniturilor întreprinderilor sprijinite prin creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi creşterea valorii adăugate a produselor forestiere precum şi a eficienţei economice a activităţii microîntreprinderilor, prin dezvoltarea şi modernizarea echipamentelor, proceselor şi tehnologiilor de prelucrare.

Atingerea acestor obiective se realizează prin investiţii corporale şi necorporale în cadrul întreprinderilor pentru:

procesarea şi marketingul produselor agricole care procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor piscicole şi care obţin produse incluse în Anexa I;

vezi adresa web a Autorităţii Naţionale a Vămilor http://80.96.3.68:9080/taric/web/text/sectiuni.htm, pentru încadrarea corectă a materiilor prime şi produselor finite.

procesarea şi marketingul produselor agricole care procesează materii prime, incluse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, cu excepţia produselor piscicole şi care obţin produse neincluse în Anexa I şi care fac obiectul unei Scheme de ajutor de stat.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul acordat prin Măsura 123 sunt persoane fizice autorizate şi persoane juridice înregistrate în baza legislaţiei din România ca micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii (în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003) şi alte întreprinderi, astfel:

micro-întreprinderi şi Întreprinderi Mici şi Mijlocii - definite în conformitate cu Recomandarea (CE) nr. 361/2003, respectiv în conformitate cu Legea nr. 346/2004, cu modificările şi completările ulterioare;

alte întreprinderi, care nu sunt micro-întreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, care au mai puţin de 750 angajaţi sau cu o cifră de afaceri care nu depăşeşte 200 milioane Euro - definite în conformitate cu art. 28 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005.

cooperative agricole de procesare a produselor agricole - constituite conform Legii nr. 566/2004;

societăţi cooperative de valorificare - constituite conform Legii nr. 1/2005;

asociaţii familiale - constituite conform Legii nr. 300/2004 cu modificările şi completările ulterioare sau înfiinţată în baza OUG nr. 44/16 aprilie 2008;

grupuri de producători constituite conform Ordonanţei nr. 37/2005 cu modificările şi completările ulterioare, care au ca scop comercializarea în comun a produselor agricole şi silvice şi aparţin următoarelor forme juridice: societăţi comerciale - constituite conform Legii nr. 31/ 1990 şi cooperative agricole de procesare a produselor agricole, constituite conform Legii nr. 566/ 2004.

Director General

Mihai Gavril VĂDAN

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii