Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:59 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Derularea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltare rurală se desfăşoară în ritm susţinut

ro

09 Mar, 2011 23:14 2109 Marime text

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a selectat spre contractare, în vederea dezvoltării mediului rural, cereri de finanţare în valoare de peste 4 miliarde de euro.

De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost selectate pentru a fi contractate 29.595 de cereri de finanţare. Dintre acestea, până în prezent, au fost contractate efectiv 27.509 de proiecte, în valoare de 3,63 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă o angajare de 52,21% a fondurilor totale alocate pentru Măsurile de investiţii gestionate de către APDRP.

De asemenea, au fost efectuate plăţi în valoare totală de 1,92 miliarde de euro, din care 977,8 milioane de euro pentru contractele încheiate de APDRP, la care se adaugă şi aproximativ 950 de milioane de euro, plăţile efectuate pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă delegate pentru implementare către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA).

În contextul în care ne aflăm la jumătatea perioadei de derulare a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, care a început efectiv în martie 2008, situaţia demonstrează capacitatea foarte bună de angajare a banilor europeni.

Anul 2011 va reprezenta şi creşterea exponenţială a plăţilor efective către beneficiari, prin implementarea de către aceştia a proiectelor contractate, rambursările (plăţi efective) fiind condiţionate de cererile de plată depuse.

Ritmul de până acum al plăţilor efective, de aproximativ 20% din totalul alocărilor, a fost influenţat de contractarea proiectelor, majoritatea acestora fiind finanţate începând cu anul 2010, precum şi de capacitatea financiară a beneficiarilor.

Ultimele declaraţii ale Comisarului european pentru agricultură, domnul Dacian Cioloş, făcute la Televiziunea Română, sintetizează corect situaţia implementării PNDR: „Fondurile europene pentru agricultură sunt folosite mai bine decât alt tipuri de fonduri europene în România dar totuşi este încă acolo un potenţial care este insuficient valorificat. (....) Pentru Programul de Agricultură şi Dezvoltare Rurală lucrurile stau mai bine. Sigur că şi acolo sunt necesare multe îmbunătăţiri pentru accelerarea absorbţiei, dar lucrurile stau cât de cât mai bine..."(TVR 1, Ediţie Specială, 07 martie 2011)

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit depune toate eforturile pentru facilitarea accesului la fondurile nerambursabile pentru dezvoltare rurală, dar şi pentru absorbţia integrală a acestora. În acest scop, fiecare proiect este atent analizat şi monitorizat, iar prin acţiunile de informare se urmăreşte permanent conştientizarea de către public a oportunităţilor oferite de finanţările europene pe care le implementează APDRP.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii