Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Microbuzele școlare din Valu lui Traian vor intra în patrimoniul celor două școli gimnaziale (document)

ro

07 Mar, 2016 16:41 2711 Marime text
 
Consiliul local al localității Valu lui Traian se  reunește în ședință ordinară, vineri, 11 martie. Pe ordinea de zi sunt trecute 28 de proiecte de hotărâre ce urmează a fi supuse vorului de aleșii locali.
 
Astfel, consilierii locali din Valu lui Traian vor decide asupra proiectelor: aprobarea Planului de Analiză și Acoperire a Riscurilor pe anul 2016, cel referitor la instituirea regulilor și măsurilor specifice corelate cu nivelul și natura riscurilor locale dar și asupra proiectului privind reorganizării Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei.
 
Pe ordinea de zi sunt trecute proiectele referitoare la aprobarea eșalonării și scutirii la plata impozitelor și taxalor locale unor persoane fizice, proiectul referitor la stabilirea impozitelor și taxelor locale pe anul 2016, dar și proiectul care privește aprobarea procedurii de acordare a scutirilor și facilităților la plata impozitelor și taxelor locale.
 
Un alt proiect se referă la aprobarea efectuării demerszurilor necesare transmiterii fără plată a microbuzelor școlare și trecerea acestora din domeniul privat al comunei Valu lui Traian și administrarea Consiliului local în patrimoniul celor două școli gimnaziale de pe raza comunei și administrarea acestora.
 
De asemenea, consilierii locali vor supune votului și proiectul privind stabilirea unor măsuri privind organizarea Asociației Sportive „Voința” Valu lui Traian.
 
Pentru a consulta toate proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi, accesați secțiunea „Documente”. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii