Timonierul În graţiile şahinşahului Iranului (galerie foto)

Poet, evocator în versuri baladeşti, de inspiraţie folclorică, al vieţii marinarilor, George Dan s-a născut pe 10 februarie 1916 în sătucul Cadievu din judeţul Caliacra, „o localitate de tătari şi turci din Dobrogea, această poartă a Orientului şi fereastră a Mării Negre” - cum avea să-şi descrie el însuşi locul natal într-o autobiografie redactată în limba franceză, la persoana a III-a. Părinţii săi, Călina Duilaş, munteancă, şi moldoveanul Vasile Dan, s-au stabilit ulterior în oraşul Călăraşi, unde viitorul scriitor a urmat cursurile Liceului „Ştirbei Vodă”.
 
„Şi-a petrecut copilăria printre copii de turci, tătari, armeni, greci şi bulgari în mozaicul de seminţii şi oameni ai Dobrogei. A scris primele versuri la umbra moscheilor şi minaretelor Silistrei, Balcicului şi Constanţei, sub influenţa lui Panait Istrati şi Ion Barbu, cei doi maeştri români care au descris lumea orientală a porturilor Dunării şi a sătucurilor Dobrogei“ - continuă autorul despre el însuşi.
 
În „O întâlnire pe Marea Neagră”, giurgiuveanul Ion Vinea (30 aprilie 1895 - 7 iulie 1964) îi face un portret franc, fără vreo urmă de menajament: „O figură lată, osoasă, cu maxilare puternice şi privirea vie, albastră, sub lespedea masivă a frunţii. Are un gât de taur şi o statură înaltă, robustă, făcută să îndure mari oboseli. A şi îndurat: e îmbarcat de vreo şase ani şi a trăit războiul la vedetele torpiloare. Să vi-l prezint. E, fără îndoială, un poet autentic. E un dar al Dobrogei“.           

Un cuvânt despre George Dan

 
O prezentare de suflet a marinarului George Dan o face poetul şi traducătorul Marcel Gafton în prefaţa la volumul „Bună dimineaţa!”, apărut în 1976, la Editura Minerva. „Tatăl poetului, Vasile Dan, se aventurase în tinereţile sale peste Atlantic, în America, revenind în ţară curând, cu o singură amintire - şi totodată dovadă - a încumetării călătorului: un dicţionar român-francez, legat în pânză bleumarin, cu o spălăcită etichetă stacojie, pe care stătea scris Unicul depozitar de cărţi româneşti din Statele Unte - Montreal, 1899. Poetul a păstrat acest dicţionar ca pe o scumpă relicvă, văzând în ea grăuntele - şi povestirea - nestăvilitului său dor de ducă pe toate mările şi prin toate zările lumii, de mai târziu”.
 
A efectuat stagiul militar servind în timpul celui de-al Doilea Război Mondial în Marina Militară timp de şapte ani. „În toamna lui 1939 - fusese recrutat la marină -, pleacă într-un grup de nouă marinari în Anglia, pentru a aduce în ţară vedetele (tip „Vosper” - n.n.) „Vijelia”, „Viscolul” şi „Viforul”, construite pentru marina noastră militară de către englezi - continuă Marcel Gafton. Prin februarie anul următor traversează Canalul Mânecii, şi apoi, în mai bine de două luni, navigând pe fluvii, canale şi lăsând în urmă sute de ecluze, străbate Franţa, de la Havre la Marsilia. Acum îşi priveşte chipul în oglinzile Senei, cunoaşte Parisul, contemplă silueta fascinantă a Turnului Eiffel. Din cauza dimensiunilor modeste, vedetele au fost ambarcate la bordul cargoului S.M.R. «Peleş», care le-a transportat în ţară”.
 
În luna martie 1943 l-a cunoscut pe poetul Ion Vinea, cel care avea să scrie despre el admirativ şi sincer: „A învăţat cum a putut, a citit pe apucate, mai mult în paginile imense ale mărilor şi-n litera stelelor decât în cărţi: acest fiu al uscatului e marinar din vocaţiune şi, cu toată tinereţea lui, a călătorit mult. Recunoştinţa lui se îndreaptă cu daruri de cuvinte la pavilionul marinei noastre, care l-a format fără să ştie”.
 

O operă complexă şi originală

 
A debutat cu versuri în anul 1935, sub pseudonimul George Danubia, în revista „Nenufar”, apărută la Călăraşi. „Îndată după 23 august 1944 se stabileşte la Bucureşti, consacrându-se în întregime scrisului - menţionează Marcel Gafton. O cunoaşte pe viitoarea-i soţie şi mama singurului său fiu, Matei, un personaj fermecător al vieţii literare din acei ani, Monica Dan, prozatoare dăruită, bucurându-se de preţuirea şi prietenia lui Camil Petrescu, «mioapă, caustică dar şi sentimentală, de o fantezie prodigioasă şi de o memorie peste limita obişnuitului» (vezi Ion Caraion - „Duelul cu crinii”, p. 317), secerată de o boală nedreaptă, în plină tinereţe, şi ale cărui manuscrise s-au pierdut, încât astăzi are parte de o uitare şi mai nedreaptă”.
 
Din anul 1945 frecventează Cenaclul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. În anul 1946 a fost distins cu Premiul de poezie „Ion Minulescu” pentru poemul „Marea de Sargasse”.
 
În 1949, George Dan a debutat cu culegerea de balade şi poeme „Bună dimineaţa!”, apărută la Editura de Stat, care cuprinde în genere versuri de adeziune la fluxul de înnoire al ţării, scrise sub dominanta retorică şi alunecând adesea în locuri comune, etichetată de Marian Popa drept „o colecţie de abstracţiuni politice în tonalitate imparţială”. Poezia „Corabia cu păsări migratoare”, din acest volum este dedicată fiului său, Matei. În acelaşi an a fost decorat cu „Ordinul Muncii”.
 
Câţiva ani lucrează în redacţia ziarului „România liberă”. Paralel, continuă cu febrilitate munca poetică, atras, rând pe rând, de balada cultă şi folclorică, de mari construcţii ale versului epic ori de pateticul monahism al matrozului şi de exoticul bogat expresiv al mărilor. Şi volumele se succed.
 
În anul 1954 a publicat la Editura de stat pentru literatură şi artă poemul „Rapsodia marinarilor”, inspirat din viaţa de luptă trecută şi prezentă a marinarilor (cunoscută îndeaproape de poet, care a trăit în mijlocul lor, ca sergent timonier şi ulterior ca ofiţer în marina comercială). Poemul cuprinde trei părţi: I - Ani de pace; II - Ani de război; III - Uragan în Baltica.
 
În 1955 a publicat la aceeaşi editură volumul de balade „Dunăre, Dunăre…”, inspirat din viaţa plină de poezie a marinarilor şi a porturilor.
 
În anul 1956 se recăsătoreşte cu regizoarea Maria Costea. Marcel Gafton constata: „Era un om deschis, de o modestie aproape nefirească, cu privirea francă a prietenului statornic, cu pudoarea aleasă a înnegurărilor sau a suferinţelor personale. Într-o scrisoare din 1 februarie 1965, Dimitrie Stelaru (pseudonimul lui Dumitru Petrescu, poet, prozator şi memorialist, n. 8 martie 1917, Segarcea-Vale, Teleorman - d. 28 noiembrie 1971, Buftea - n.n.), pe atunci stabilit la Turnu Măgurele, îi scria: «… ai rămas cald ca întotdeauna»”.
 
În anul 1957 a publicat volumele de versuri de inspiraţie marină „Hamalii” (Editura de stat pentru literatură şi artă) şi „Flori de mare” (Editura tineretului). Tinzând să se constituie în largi fresce, poemele lui George Dan au aspectul unor simple naraţiuni versificate.
 
Acelaşi prieten gălăţean Marcel Gafton ne destăinuie: „Către sfârşitul lui iunie 1964 îl vizitează pe Ion Vinea, care îşi trăia ultimele clipe (a decedat pe 6 iulie 1964, la Bucureşti - n.n.). Cu o zi sau două fusese precedat de poetul Ion Bănuţă, pe atunci director al Editurii pentru literatură, care aduce «risipitorului» Vinea, singurul dintre «cei mari» ai liricii româneşti fără nici un volum de versuri tipărit, până la acea dată, exemplarul de semnal al Orei fântânilor. La sosirea lui George Dan, doamna Elena Vinea îl previne că poetul nu mai primea pe nimeni, adăugând: «- Pe dumneata, însă, te aşteaptă». George Dan intră în odaia împovărată de nerăbdarea abia ascunsă a sfârşitului, şi el de faţă, şi sărută mâna poetului, la căpătâiul căruia veghea coperta volumului Ora fântânilor, iar poetul, drept răspuns, într-o străfulgerare a generozităţii dintotdeauna însoţitoare poeziei şi celor ce-o slujesc, începe să recite unul din poemele pe care, în urmă cu douăzeci de ani şi mai bine, le prezentase cetitorilor unei gazete, dimpreună cu autorul lor, matrozul-poet”.
 
În 1965 a publicat la Editura de stat pentru literatură volumul de largă amploare „Fildeşul negru”, dedicat luptei de eliberare de sub jugul colonialist a popoarelor africane, urmat în anul 1968 de culegerea de romanţe marinăreşti „Din ochiul ciclonului”, prefaţată de Ion Vinea.
 
După o epocă de creaţie exclusiv militantă, George Dan a început să cultive o lirică evazionistă, a farmecului depărtărilor, a mirajului Orientului. Traducător consacrat din literatura persană, în anul 1966 a avut onoarea să fie invitat de „Biblioteca Pahlavi” la Teheran, la Congresul Internaţional al Iranologilor. Cu acest prilej a scris poemul „Efigia lui Cyrus” (Cyrus al II-lea al Persiei, supranumit Cyrus cel Mare (circa 600 - 530 î.Hr.), fondatorul Imperiului Achaemenid, primul imperiu persan - n.n.), dedicat aniversării a 2500 de ani de la fondarea Imperiului persan.
 
În anul 1970 a publicat la Editura Eminescu volumul de versuri de inspiraţie marină „Fructe de mare”, care cuprinde ciclurile „Romanţe marinăreşti”, „Balade” şi „Poeme”, impresii lirice din călătoriile poetului, dominate de pitoresc şi exotic. În „Balade” se simte puternic înrâurirea versului popular.
 
În anul 1971 la Cartea Românească a apărut culegerea de poeme în manieră baladescă „Mater nostra”, care se susţine prin viziunea fabuloasă asupra unei lumi convulsionate de patimi.
 
În semn de preţuire pentru remarcabila sa contribuţie la cunoaşterea poeziei persane în România, în anul 1971 a participat la împlinirea a 2.500 de ani de la crearea statului iranian, în calitate de invitat special al şahinşahului Iranului, Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr (26 octombrie 1919, Teheran, Iran - 27 iulie 1980, Cairo, Egipt).
 
A scris 10 volume de versuri, poeme, balade şi o epopee despre marinari, pescari şi docheri. Şi-a adunat opera în volumele „Bună dimineaţa!” (1949), „Rapsodia marinarilor” (1954), „Dunăre, Dunăre…” (1955), „Flori de mare” (1957), „Hamalii” (1957), „Goarna şi Sirena” (1959), „Pui de lună” (1960), „Cântece de luptă” (1962), „Corabia cu cincizeci de catarge” (Editura Tineretului, 1966), „Fildeşul negru” (1968), „Din ochiul ciclonului” (1968), „Fructe de mare” (1970) şi „Mater Nostra” (1971).
 
O apreciere critică bine tuşată îi face Marian Popa în „Dicţionar de literatură română contemporană”, ediţia a doua revizuită şi adăugită, apărută în 1977 la Editura Albatros: „Pe poet îl interesează toate compartimentele existenţei marinăreşti din trecut şi de azi, dar nu lipsesc implicaţiile mitologiei fluviale bine consolidate. Pe măsură ce repertoriul curent va fi epuizat, poetul renunţă la descrierea eroismului şi la prezentarea aspectelor semnificative din formarea conştiinţei de clasă în mediul nautic, pentru a scrie balade şi romanţe, care, în totalitatea lor, formează un jurnal de navigator şi un cânt al exotismului mai ales oriental”.
 
Admirator al poeziei persane, a tradus şi publicat aproape 30.000 de versuri din poezia clasică şi contemporană a Iranului: Saadi - „Grădina florilor (Golestan)”, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1959, „Poeţi persani”, Editura tineretului, 1963, Tagore, „Versuri”, Editura tineretului, 1966, Tagore, „Poeme”, Editura pentru literatură universală, 1967, Tagore, „Luna în creştere”, Editura tineretului, 1968, „Firdusi-Şah-Nameh (Cronica şahilor)”, Editura pentru literatură universală, 1969, „Privighetorile Persiei. Antologie de poezie persană, Editura Minerva, 1971, şi Omar Khayyam, „Catrene”, Editura Univers, 1972. De asemenea, a tradus Constantin Simonov, „Prieteni şi duşmani” (versuri), Cartea Rusă, 1949, şi Serghei Mihalkov, „Poezii”, Editura tineretului, 1957.
 
A colaborat la revistele „Astra”, „Ateneu”, „Istru”, „Istm”, „Festival” (apărută la Silistra), „Preocupări literare” (devenită ulterior „Kalende”), „Caiet de poezie” (editat de Revista fundaţiilor), „Fapta”, „Familia”, „Lumea”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Novi Jivot” (Timişoara), „Tânărul scriitor”, „Tinereţea”, „Tomis”, „Flacăra” „Viaţa românească”, „Scrisul bănăţean”, „Veac nou”, „România liberă”, „Scânteia tineretului” ş.a.
 
Postum, în „Comentar”, Caiet de cultură al Salonului literar-artistic editat de Casa de Cultură a Sectorului IV Bucureşti, au apărut „Romanţa mărgăritarelor” (aprilie-mai 1972) şi „Romanţa peştilor zburători” (decembrie 1972).
 

Revederea

 
La 17 decembrie 1940, în urma raportului nr. 8057 din 21 octombrie al comisiei de examen, obţine Brevetul cu nr. 886 de ofiţer provizoriu al Marinei Comerciale. Îmbarcat pe navele Companiei „Navrom”, din anul 1966 George Dan a navigat pe mările şi oceanele lumii, vizitând Japonia, China, Australia, India, Iranul, Egiptul, Turcia, Italia, Franţa şi Anglia. Impresia şi farmecul acestor periple au rămas în memoria faimoasei plachete „Rapsodia marinarilor”, publicată de Editura de stat pentru literatură şi artă în anul 1954.
 
Acelaşi amic întru spirit Ion Vinea îl deconspiră amical, dar tranşant: „A învăţat cum a putut, a citit pe apucate, mai mult în paginile imense ale mărilor şi-n litera stelelor decât în cărţi: acest fiu al uscatului e marinar din vocaţiune şi, cu toată tinereţea lui, a călătorit mult”.
 
Rememorând prima sa întâlnire cu scriitorul George Dan, căpitanul de rezervă Haralamb Solomon-Musceleanu, fost profesor în Şcoala Navală, ulterior ofiţer radiotelegrafist în flota comercială, publicist şi colaborator la „Dobrogea Nouă”, „Tomis”, „Marea Noastră”, „Marina Română” ş.a. şi-l aminteşte ca „un om domol, sfătos”.
 
„Aceasta s-a întâmplat în 1955, când Şcoala Navală s-a mutat din vechiul local, unde astăzi se află Muzeul Marinei şi veniseră elevii din vacanţă în noul local din Coiciu, botezat repede «Distrugătorul Coiciu». Fiind sâmbătă, mă pregăteam să plec acasă, când am fost anunţat de un elev să mă duc la locţiitorul şefului şcolii, căpitanul de rangul 2 Rădulescu - Başcă. Aş fi preferat să mă uite, dar a trebuit să mă prezint la el. «- Uite de ce te-am chemat. Mâine după-amiază, la Casa Armatei (actualul Club portuar «Dezrobirea») va avea loc o întâlnire la sala de spectacole cu mai mulţi scriitori. Te îngrijeşti ca să formezi un detaşament de elevi cu care să te prezinţi acolo. Să fie disciplinaţi şi să aplaude!» (sic!). «- Am înţeles!». Am făcut stânga-mprejur şi am plecat. M-am dus la ofiţerul de serviciu pe şcoală şi i-am comunicat ca să informeze la apel despre acest eveniment, iar cei care doresc să vină cu mine în detaşament să fie raşi, frezaţi şi cu uniforma a-ntâia, prezenţi la 12.30 pe platou. M-a întrebat de ce tocmai pe mine m-a ales? Dar tot eu mi-am dat răspunsul. Elevii mă ştiau, când mergeam la clasă la ore, îmi puneau pe catedră ziare ca «Luceafărul», «Contemporanul» ori «Gazeta literară», poate mă deturnează spre subiecte literare, dar cam slabă speranţa, nu cum se întâmpla la «Pregătirea militară» cu Matei - Metronomul, căruia îi puneau «Sportul» şi cu discuţiile de fotbal se duceau naibii orele.
 
Căci, aşa cum spunea maiorul Ion Hătneanu: «- Ilevul? E cea mai chisnovată lighioaie, cu care trebuie să te porţi cu grijă mare. Că altfel, cum te prinde, te arde!».
 
A doua zi, după masa de prânz, pus la punct ca lumea, m-am dus calm pe platou să văd câţi vor să meargă la Casa Armatei. Spre surprinderea mea, platoul era aproape full cu elevi, că nu-mi venea să cred, dar era adevărat. Neavând bilete de voie pentru învoire, profitau de ocazie ca să nu stea în cazarmă, chiar dacă mergeau cu frontul, în program ordonat.
 
La ora respectivă am ordonat adunarea şi aranjarea într-o formaţie care să poată mărşălui prin oraş. Se adunaseră peste o sută cincizeci de elevi, toţi aranjaţi muc şi sfârc. Am aranjat detaşamentul şi le-am comunicat că trebuie să se comporte ca nişte cadeţi de marină.
 
«- Detaşament, Drepţi! Detaşamentul ştie să cânte? » La care am primit un răspuns evident afirmativ. «- Bine!».
 
Erau cântece pe care le cântau la plimbarea de seară prin curtea şcolii. «- Tonul la cântec!» «Cu cântec înainte - marş!». Şi detaşamentul se urni cu cântecul ce răsuna din piepturile celor din formaţie, care agită întreg cartierul, întărâtând toţi câinii de pe Fulgerului până la Obor.
 
Înainte de a ajunge în Piaţa Obor, unde se află astăzi Casa de Cultură, le-am comunicat că vom face o pauză de zece minute, dar să nu se apuce să bea ceva că vom avea necazuri. Nu s-a îmbătat nimeni şi nici nu au fugit. La orele 14.00 am ajuns la Casa Armatei şi i-am urcat în sala de festivităţi. Ocupaseră mai mult de jumătate din sală, pe lângă cei cam un pluton de la Grăniceri şi de la navele din port, cam tot pe-atâta.
 
Pe scenă se afla o masă lungă, la care s-au aşezat scriitorii invitaţi de la Bucureşti: Laurenţiu Fulga, Nicolae Tăutu, Traian Uba, Dan Faur şi poetul marinar George Dan. Prezentarea a făcut-o Dan Faur, care era şi critic literar.
 
Fiecare dintre ei şi-a prezentat câte un fragment din operele proprii, pe care elevii le-au aplaudat cu căldură. Ca interval, un militar de la Grăniceri, care era student la Conservator, a cântat la vioară câteva fragmente muzicale din Enescu, Şostakovici şi apoi «Balada» lui Ciprian Porumbescu.
 
Dar cel mai important pentru noi a fost poetul George Dan, un tip blond, cu ochi albaştri, cu părul rar, care, cu o voce armonioasă, ne-a recitat fragmente din «Rapsodia marinarilor” şi «Dunăre, Dunăre...», momente aplaudate din plin de către audienţă. A mai recitat apoi alte câteva poeme, precum «Timonă şi liră», «La bar, La calul Troii» ori «Suntem nepoţii lui Ulysse».
 
Ne-am înapoiat la şcoală cu cuvenita pauză la Obor, acum pentru a putea îngurgita câte o bere şi apoi, bine dispuşi, cu toţii la cazarmă. De unde să ştiu că drumurile ni se vor încrucişa din nou, când a fost ambarcat cu mine pe o navă comercială, după aproape 12 ani” (în 1967, pe nava „Sibiu” - n.n.).
 
Şi, într-adevăr, în Jurnalul său de bord, George Dan descrie revederea cu Haralamb Solomon, născut în 1931 în comuna Valea Mare - Pravăţ din Muscel, de unde avea să-şi adauge la numele de publicist Musceleanu. După spusele sale, bunicul Gheorghe Solomon fusese haiduc în ceata lui Radu Anghel în codrii Muscelului. Fost strungar în fier, în 1951 nea Hari a fost trimis la Şcoala de Ofiţeri din Făgăraş, pe care a absolvit-o doi ani mai târziu. Cu gradul de locotenent, a fost numit profesor la un Curs pentru ofiţeri din garnizoană. În toamna anului 1953 a fost mutat ca profesor la Şcoala Superioară de Marină din Constanţa, unde a predat chimie generală la disciplina Apărare pasivă, adică arma chimică, bacteriologică şi atomică. Din 1956 a fost trecut în rezervă, aşa încât s-a preumblat ca laborant şi tehnician de fabricaţie în industria alimentară la ICIL Constanţa (1957-1959), respectiv laborant şi operator conductor şef de secţie la Fabrica de semiceluloză din Palas (1959-1961). În 1962 a urmat Şcoala de Radiotelegrafişti la Timişoara, trimis de „Navrom”. Din 1963 a navigat pe „Galaţi” (1963), pe „Bucureşti”, cu celebrul Liviu Neguţ comandant (1964), „Tulcea” (1965-1966) şi, din august 1966, pe „Sibiu”.
 
Şi, ca-ntre scriitori: „Am început de prin 1946-47 să scriu, întâi versuri, schiţe şi momente umoristice, texte pentru brigadă (9 interpretate), jurnale de bord publicate în «Tomis» şi articole în «Dobrogea nouă» şi «Portul» - i s-a confesat nea Hari. Aici, la bord, mi-a citit din piesa «Trenul lumii» antirăzboinică, versuri, în proiect «Moş Parâmă», povestiri marinăreşti”.
 

Jurnal de navigator

 
Jurnalul de bord al voiajelor efectuate cu motonavele „Hunedoara” şi „Sibiu” poartă ca motto catrenul: „Ia să-mi spuneţi voi copii / Cine umblă pe pustii / Bufniţa şi liliacul / Marinarul şi cu dracul”.
 
Plecaţi din Constanţa pe 9 octombrie 1966, la ora 19, în drum spre Madras - India, cu Gheorghe Popescu pe comandă, pe 22 octombrie s-au întâlnit în Golful Aden cu mineralierul „Bucegi” - „ieşit acum din şantier, în primul lui voiaj spre ţară. De pe ambele nave sirenele gem, pavilioanele se salută, marinarii îşi flutură braţele”.
 
Cu „Sibiu” a plecat din Constanţa pe 1 octombrie 1967, la 13.40, încărcaţi cu 4.200 de tone de fag, plăci conglomerate şi havalea de brad. După însemnările aproape cotidiene din Jurnalului său, George Dan pare mai mult jurnalist decât poet. Îi investighează pe toţi, unul câte unul. Jurnalul său de navigator este doldora de date, mărturii, personaje care de care mai pitoreşti.
 
Bunăoară, din echipaj face parte Ion Popescu, delegat permanent al „Navrom”-ului. Apoi Ghiţă Pascu, un fel de Păcală al marinarilor, după câte i s-au întâmplat şi a pătimit. Costică Priceputu (zis şi Rătăcitu, pentru că s-a rătăcit vreo două zile la Galaţi de beat ce era), brăilean, născut în 1912 în comuna Însurăţei, este de meserie brutar. În Brăila a fost ucenic la Sterea Cremizu şi bulgarul Grigore Traianovici. A fost sindicalist în Breasla Brutarilor şi a participat la mai toate mişcările greviste. A făcut armata la Regimentul 3 Grăniceri Cernăuţi şi este decorat cu „Eliberarea de sub jugul fascist”. Trei ani a fost băiat de prăvălie, cu un costum de haine pe an şi 500 de lei pe lună. Muncea pe nimic 16 ore pe zi. Până anul trecut a lucrat la panificaţie în Constanţa. Din 1967 a intrat la „Navrom”. „- Pân’ la pensie 6-7 ani voi naviga şi voi face pâine” - proclamă el.
 
Un altul este Mihail Constantin alias Mişu, apoi nostromul Bogdan Radu, fost pe „Transilvania”, „Dimitrov”, „Ardeal” şi umblat „pe unde a înţărcat dracu' copiii”.
 
Urmează ofiţerul maritim II Ionel George Rusu, fost pe „Piteşti” cu Pleşoianu comandant, apoi pe „Baia Mare”, „Ardeal” şi „Moldova” şi ofiţerul maritim I Sergiu Rusu, clujean din Gherla, fost torpilor în Marina Militară şi ulterior timonier pe remorcherul „Poarta Albă”, secund şi ofiţer III pe remorcherul „Farul”. Apoi pe „Tulcea”, „Craiova” şi în ianuarie 1965 primul voiaj la Ocean cu „Galaţi”, ca ofiţer I. A primit botezul cu toată pompa la Trafalgar, sub comanda lui Octavian Pleşoianu.
 
Gheorghe Costache zis Țache, născut în comuna Bazargic-Caliacra a intra în „Navrom” în 1964. A făcut primul voiaj la Anvers cu „Victoria”, apoi un an şi şase luni cu „Dobrogea”, în Japonia.
 
Gheorghe Țiţei, marinar de Dunăre, născut în 1938 la General Scărişoreanu, în raionul Negru Vodă, a navigat din 1962 pe „Brăila” de 4500 tdw, în Marea Nordului, cu „Bucureşti” în Japonia şi cu „Eforie”. Pe „Bucegi” l-a luat din port de la Fukushima.
 
Constantin Turcu, de loc din Vânjuleţ, pe malul Dunării, a fost şef de echipaj pe distrugătoare. După ce s-a lăsat la vatră s-a întors în Şantierul Naval din Turnu Severin ca instalator. Din 1961 navigă pe „Transilvania”, ca ajutor de bucătar, tancul „Prahova” ca timonier, „Dobrogea”, „Victoria” şi „Deva” ca şef timonier şi pe „Sibiu”, din august 1967.
 
Gălăţeanul Teodor Mihăilă, născut pe 3 februarie 1914, şef mecanic, asistent de maşină pe „Durostor” în 1929, a supravieţuit naufragiului cargoului „Suceava”, rupt în două după ce pe 23 aprilie 1943 fusese atacat cu trei torpile. În 1947 a fost trimis la Genova, în Italia, ca mecanic pe remorcherul R 163 „Negoiu”, aflat în construcţie în şantierul naval „Tetra Alegori”. Pe „Transilvania” a fost mecanic până în 1950. A continuat pe „Constanţa” şi mecanic I pe „Ardealul”, în 1953. A obţinut brevetul de şef mecanic pe 11 august 1960 la Galaţi, cu construcţia „Sucevei”.
 
Ofiţerul II mecanic Florian Stănescu, bucureştean născut pe 5 aprilie 1936, a copilărit în Cartierul Militari. Şi-a făcut ucenicia ca electrician la Uzina electrică Grozăveşti apoi ca electromecanic la „Semănătoarea”. După trei ani de armată la marină, în 1958 s-a angajat ca electrician la „Drumuri şi Poduri” în Bucureşti. Anul următor la un laborator de centrale şi reţele electrice al Institutului Politehnic Bucureşti. Tot în 1959 a intrat la facultate, a făcut doi ani şi jumătate la f.f. şi o jumătate de an la zi. La examenul din toamnă a aflat că recrutează Şcoala Superioară de Marină şi a mai făcut trei ani la Constanţa. Primul voiaj, de 180 de zile, l-a făcut pe „Bucureşti”, în Japonia. Au urmat „Prahova”, „Sibiu”, „Galaţi”. Pasionat de călătorii şi fotografie, se roagă pentru un voiaj în America de Sud, să vadă lumea, zice el.
 
Vasile Gheorghiu, ofiţer mecanic I, născut pe 29 iulie 1939 într-o comună din Mureş, a făcut Şcoala Superioară de Marină. În 1962 a fost stagiar pe „Buzău” şi „Arad”. Din 1963 a fost trei ani ofiţer mecanic III pe „Transilvania”. În 1965 a fost trimis la Galaţi să ia nava „Sibiu” din şantier.
 
Marin Niţu, născut pe 19 august 1938 în comuna Glodeanu-Sărat din Buzău, fost mecanic de locomotivă, după un curs de specializare de şase luni în cadrul D.R.N.M. „Navrom” Constanţa, iată-l din august 1966 mecanic pe „Sibiu”.
 
Nicolae Culea din Negru Vodă mai are un frate motorist, Marin, vaporean de 15 ani. Din martie 1967 este pe „Sibiu”. Are în primire magazia cu materiale de mecanică şi instalaţia sanitară, apoi la decarbonizare la motor şi la auxiliare. „Tot ce trebuie piese le fac la strung„ - se făleşte fostul strungar şcolit în Şantierul Naval din Constanţa.
 
Doctorul Aram Dadurian, un Leu născut pe 12 august 1933, provine de la Sanatoriul TBC Agigea. Are numeroase lucrări ştiinţifice elaborate în specialitatea chirurgie osteo-articulară. Din martie 1965 a fost ales deputat orăşenesc, fiind preşedintele Comisiei Învăţământ, Sănătate, Cultură şi deputat al Circumscripţiei electorale nr. 33 din Sanatoriul Agigea. „Satisfacţia noastră e mare: noi nu dăm hapuri şi pilule medicinei interne - zice doctorul. Vine omul în patru labe şi prin intervenţii chirurgicale îl trimitem acasă sănătos. Alţii glumesc pe seama noastră: cică vin în două picioare şi pleacă în patru (adică pun la socoteală şi cârjele)”.
 
La 1 octombrie s-a ambarcat pe „Sibiu”. Este doctorul indispensabil pe navă? Şi tot el răspunde, cu o întâmplare: „Ofiţerul electrician Gheorghe Niculescu s-a accidentat prin cădere de pe o magazie (7 decembrie), cu o fractură-luxaţie a capului radiusului stâng pentru care a fost operat de urgenţă la Clinica „St. Joseph” de dr. Rami şi subsemnatul. Operaţia a constat în extirparea capului radial. Cazul era grav: articulaţia cotului s-ar fi compromis. Trebuia sau nu operat? Operat atunci sau în ţară? Trebuia operat şi operat urgent! Asta a fost frământarea mea: să-l ţin în ghips şi după 10 zile să-l operez? Am pus indicaţia cea mai justă de a-l opera imediat. Am făcut cu acest prilej un schimb de experienţă în specialitatea mea de chirurg ortoped. Dr. Rami m-a invitat pentru anul viitor la Congresul de ortopedie care se va ţine la Paris în 1968”.
 
Nicolae Constantinescu, născut pe 13 iulie 1940 la Constanţa, provine dintr-o familie cu tradiţie în breaslă. Tatăl, Victor, a fost ambarcat ca mecanic 14 ani. Constantin, fratele mai mare, este timonier pe „Sinaia”. Din 1964 s-a ambarcat şi el ca mecanic pe „Mamaia” de 10000 tdw. „Am luat botezul Oceanului la Gibraltar - se amuză el. Aşteptam să vorbesc cu fratele meu de pe „Victoria”. - Vino că se vede „Victoria” - m-a strigat cineva şi atunci m-au botezat”. Apoi a mai navigat cu „Deva”, „Bacău” şi „Transilvania”.
 
Horia Creţu, secretarul organizaţiei de bază partid (sic!) nu putea să lipsească din lista echipajului. Născut pe 10 decembrie 1929 la Poarta Albă, fusese orfan de tată de la 12 ani. Mecanic auto, a lucrat ca ucenic la Uzinele Comunale de Tramvaie din Constanţa, la „Navrom” şi în Şantierul Naval. Din 1960 s-a angajat la „Navrom”, iniţial pe „Oltenia”, cu care a bătut Mediterana şi Pacificul. În 1965 a fost cu „Sibiu” în Vest Africa şi tot nordul Europei.
 
Născut în august 1939, Gheorghe Georgescu a absolvit Şcoala Superioară de Marină din Constanţa. Navigase întâia oară ca stagiar pe „Buzău”, în Mediterana. În 1967 făcea primul voiaj ca ofiţer III.
 
Ofiţer radiotelegrafist stagiar, Constantin Iliescu, născut în 1937 în comuna Vâlcele, raionul Negru Vodă, era fiul lui Nicolae Iliescu, fost maistru militar timonier în Marina Regală, decedat în 1942 pe un remorcher care draga pe canalul Vâlcov. S-a angajat din 1963 la radiotegrafist Navrom”, iniţial ca marinar. Primul voiaj l-a făcut pe radiotegrafist Tulcea”, la Famagusta, în Cipru. „18 zile mi s-au părut trei luni” - îşi aminteşte el. A urmat „Vatra Dornei”, de unde a plecat la Şcoala de Telegrafişti, la Constanţa, pentru şase luni. După absolvire, a făcut un an stagiatura pe „Sibiu”.
 
În sfârşit, comandantul Gheorghe Dobrişan, bucureştean, născut în 1930, este la „Navrom” din 1958. Ca ofiţer-elev a navigat cu „Ardealul” în Nord şi în Indonezia şi India. A mai fost pe „Moldova”, „Oltenia”, „Midia”, „Suceava”, „Cluj”, „Piteşti” şi „Sibiu”. Din 1965 deţine brevetul de comandant de navă. „- N-am întâmpinat furtuni. Eu sunt cel ce linişteşte mările” (sic!). „Dârzenie şi modestie - adnotează în dreptul lui George Dan. A ocolit 55 de mile pentru evitarea unei furtuni”.
 

Epilog

 
Pe 19 decembrie 1967, la ora 7, funda ancora în rada Constanţei. Se vede capul digului nou, cu o macara. Până la ora 9 aşteptăm pilotul. Radiogramă: „Plecaţi la Galaţi”. Soţiile celor din Constanţa aşteaptă pe diguri. Mă aşteaptă nevasta după 80 de zile. Va afla, oare, că nava nu ajunge astăzi, 19 decembrie, la Galaţi, ci se va opri la Sulina?
 
Ajungem la 16 la Sulina. Vine pilotina. George Rusu anunţă la staţia de amplificare că se dau lire lipoveneşti 6, 8, 10 şi 12. Lira lipovenească este stabilă: n-a sărit ca lira engleză. Costică Priceputu vine la comandă şi-l întreabă dacă într-adevăr se dau bani (râsete). Rusu Sergiu: „- Iată Vama, vine-ncet, gânditoare, ca o frunte de poet”.
 
Moş Mihăilă a calculat cotaţiile 142 (nici mort 180), ca să mai câştigăm 10 şilingi. În voiajul celălalt i-a dat unui motorist singurii 3 lei; după vreun sfert de oră, motoristul îi strigă de pe chei: „- Şefule, aţi câştigat 50 de lei! Veniţi la un cocârţ!”. Mihăilă şi-a băgat banii în buzunar şi n-a coborât în port. De altfel, nu coborâse niciodată în niciun port.
 
George Dan s-a stins din viaţă subit, pe 5 ianuarie 1972, la Casa de Cultură a Sectorului I Bucureşti, unde participa la o şezătoare literară.     
 
Sursa foto: Colecţia Radu Theodoru, Marian Mosneagu
 

Bibliografie

 
George Dan, „Bună dimineaţa!”, Bucureşti, Editura Minerva, 1976
 
*** „Literatura Română. Dicţionar cronologic”, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1979
Marian Popa, „Dicţionar de literatură română contemporană”, ediţia a doua revizuită şi adăugită, Bucureşti, Editura Albatros, 1977
 
Despre Marian Moşneagu
 
Comandor (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut în Bucovina, însă destinul l-a trimis la Liceul Militar de Marină din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). A fost director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).  
 
Citeşte şi:
 
Comandorul (r) Marian Moșneagu... navighează printre file de istorie dobrogeană
 
Interviu online cu comandor (r) Marian Moșneagu. „Pentru mine, uniforma a fost nu numai o emblemã, ci și un standard de viațã” (galerie foto)

Lumea marinarilor

Amiralii României Constelaţia elitei Marinei (galerie foto)