Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:47 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Spectacolul „Rhythm Of The Dance” ajunge la Constanţa

ro

25 Mar, 2015 13:01 1528 Marime text
Constănţenii se vor putea bucura, în luna aprilie, de un spectacol unic, susţinut de zeci de campioni mondiali ai dansurilor irlandeze. Compania Naţională de Dansuri a Irlandei va prezenta spectacolul „Rhythm Of The Dance” în şapte oraşe din România.
 
Turneul debutează în Constanţa, urmând să aibă loc spectacole în Suceava, Iaşi, Bucureşti, Braşov, Cluj şi Timişoara. Ele reprezintă un liant ce uneşte vechea artă celtică şi arta contemporană cu cele mai moderne tehnici şi efecte speciale.
 
Spectacolul de la Constanţa este programat pe 24 aprilie, de la ora 19.00, şi va avea loc pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Preţul biletelor variază între 150, 200 şi 250 lei.
 
Protagoniştii „Rhythm of the Dance”, în frunte cu coregraful Mark C. Tynan, încă de la înfiinţare, au strâns în jurul lor milioane de fani, susţinând turnee în întreaga lume. Spectacolul reprezintă un poem epic, ce descrie călătoria celţilor de-a lungul timpului. Puterea dansului şi a muzicii va purta spectatorii într-o călătorie fascinantă, dezvăluindu-le peisaje şi panorame superbe din Irlanda. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii