Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Inima Reginei Maria” cea mai recentă premieră a Teatrului de Stat Constanța revine să încânte publicul constănțean

ro

17 Jan, 2019 15:35 1729 Marime text
Duminică, 20 ianuarie, constănțenii pot revedea spectacolul-manifest „Inima Reginei Maria”. Piesa este programată să înceapă la ora 19:00.
Spectacolul-manifest, dă prilejul multora să afle cum s-a ajuns la Unirea din anul 1918, în condițiile în care toate circumstanțele păreau defavorabile țării noastre.

Scenariul este semnat de către Radu Aldulescu, iar regia aparține Alinei Hiristea. Consultant artistic onorific al acestui spectacol este maestrul Emil Boroghină, asistent de regie fiind Laurențiu Tudor.

Din distribuție fac parte Dana Dumitrescu, Remus Archip, Nina Udrescu, Cristina Oprean, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Marian Adochiței, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Laura Iordan Adrian, Liliana Cazan, Alina Manțu, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu, alaturi de studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța.

Subiectul piesei subliniază în prima parte face referire la protecția divină pe care România a avut-o, minunea Dumnezeiască ce poate fi explicată printr-o înlănțuire logică de fapte precise, dar pe care orice român ce știe puțină istorie o resimte ca miraculoasă. Bolșevismul, comunismul, ceaușismul, universal concentraționar, Revoluția, iliescismul, mineriadele, consumerismul se perindă pe scenă, iar pe fundal rămâne imaginea Reginei Maria, care, de dincolo de moarte, pare că veghează poporul român și îl îndeamnă să-și păstreze ființa și să-și onoreze martirii.  

Decorurile spectaculoase ale piesei „Inima Reginei Maria” au fost concepute de Cosmin Hiristea, iar costumele de către Raluca Negoescu. Muzica spectacolului-manifest aparține Andreei Vâță Dienes și Marius Roje. Mișcarea scenică a fost coordonată de Ibi Cristea, în timp ce proiecțiile video au fost create de Iulia Pană.

Sursă foto: Facebook- Teatrul de Stat Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii