Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:26 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-a demolat casa din Constanţa Averea şi interesele consilierului judeţean Niculae Peride, moştenitor de imobile în Bulgaria (documente)

ro

04 Aug, 2015 00:00 2915 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Consilierul Niculae Peride este un ales judeţean cu state vechi în instituţia constănţeană. Profesor universitar şi membru PSD, Niculae Peride a câştigat în instanţă, în urmă cu patru ani, un proces cu Agenţia Naţională de Integritate, obţinând astfel anularea unei amenzi de 500 de lei pe care o primise pentru că nu şi-ar fi depus la timp declaraţia de avere la universitate.
 
Consilierul judeţean deţine trei terenuri: un teren agricol în Casimcea (Tulcea), dobândit prin moştenire de la socri, unul intravilan, în Techirghiol, dobândit de soţia sa, prin donaţie, în 2007, precum şi un teren intravilan de 205 mp, în Constanţa, rezultat în urma demolării unei case, teren care însă, în declaraţia anterioară, nu era menţionat.
În ceea ce priveşte clădirile, Peride deţine, fie pe numele său, fie pe cel al soţiei, patru apartamente în Constanţa, o garsonieră în Bucureşti, un apartament în Varna (Bulgaria), în suprafaţă de 60 mp, precum şi o casă în Varna, dobândită în 2007, în suprafaţă de 1.500 mp, ultimele două fiind moştenite. Anul trecut, declara că deţine şi o casă cu teren în Constanţa, de 205 mp, care acum figurează însă ca fiind demolată.

Consilierul nu deţine niciun autoturism sau alte bunuri mobile, nici bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. La rubrica „active financiare“, consilierul judeţean declară un depozit la Credit Europe Bank SA, deschis în 2011, în valoare de 29.000 de lei, şi încă un depozit, pe numele soţiei, având un sold de 7.000 de lei. Niculae Peride nu are plasamente şi investiţii directe, dar nici datorii.

Veniturile unui cadru universitar, pensionar şi demnitar

Niculae Peride este profesor al Universităţii „Ovidius“ din Constanţa. Pentru activităţi didactice şi de cercetare, a încasat, în anul fiscal precedent completării declaraţiei de avere, un venit de 21.042 de lei. Suma este destul de mică, dacă ne gândim că, în anul 2012, venitul declarat din această sursă era de 93.447 de lei, iar în 2013, de 41.856 de lei. Mai este menţionat un venit din activităţi independente, de 5.700 de lei (în anul fiscal precedent, pentru aceleaşi activităţi, a încasat 27.683 de lei), pentru consultanţă, oferită în cadrul aceleiaşi instituţii. Nu în ultimul rând, indemnizaţia de consilier judeţean a lui Peride este de 9.920 de lei, iar din pensie a acumulat, în anul anterior completării declaraţiei, 35.880 de lei.

Niculae Peride a realizat venituri şi în urma cedării folosinţei bunurilor pe care le deţine. Astfel, pentru închirierea casei din Varna, el a încasat 60.000 de lei, iar pentru un apartament în Constanţa - 640 de lei. Soţia sa a obţinut, prin închirierea casei din Varna, 30.000 de lei, iar prin cea a apartamentului din Constanţa - 640 de lei. De asemenea, soţia sa a contribuit la rotunjirea veniturilor familiei cu suma 18.348 de lei, din pensie.

Multiple interese

Conform declaraţiei de interese, Niculae Peride este asociat în SC Gropper SRL (10 părţi sociale - 5.166,50 de lei), în P&B Turism SRL (10 părţi sociale - 2.000 de lei), precum şi în SC CTTC SRL (250 de părţi sociale - 2.500 de lei). La secţiunea „Contracte“, Niculae Peride figurează ca participant în cadrul unui proiect desfăşurat între Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galaţi şi Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, în perioada iulie 2012 - iunie 2016. Valoarea totală a proiectului este de 2.000.000 de lei, din care Universităţii „Ovidius“, ca partener, i-a revenit suma de 400.000 de lei. Niculae Peride este, de asemenea, membru al Asociaţiei Române de Tensometrie şi membru în Comitetul executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale prof. Niculae Peride.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii