Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:34 19 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Membru în CA-ul unor spitale constănţene Averea şi interesele consilierului judeţean social-democrat Nicolae Fronescu (documente)

ro

14 Jul, 2015 00:00 1475 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014.

Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere pe anul 2014 a consilierului judeţean social-democrat Nicolae Stelian Fronescu (ales pe listele USL).
 
Conform declaraţiei de avere depuse pe 8 iunie 2015, Fronescu nu deţine terenuri, iar la capitolul „clădiri“, social-democratul este proprietarul unui singur apartament în Constanţa, în suprafaţă de 63,33 mp, dobândit în 2005 prin credit ipotecar, împreună cu soţia sa. Alesul local are în garaj un autoturism Skoda, fabricat în 2009 şi luat prin contract de leasing în 2010.

Datorii, salarii şi interese

Fronescu nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. Nu are nici active financiare, şi nici plasamente, investiţii directe sau împrumuturi acordate. Are, în schimb, datorii. El a contractat, în 2005, de la Raiffeisen Bank, un credit având în prezent o valoare de 22.716,62 de euro, scadent în 2025. De la aceeaşi bancă a contractat, în 2008, un credit având o valoare de 9.056,19 euro, scadent în 2018.

La rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie“ realizate în ultimul an fiscal încheiat, în declaraţia de avere a lui Fronescu figurează un venit de 61.210 lei realizat ca director în cadrul RAEDPP Constanţa (Direcţia Pieţe, Târguri şi Oboare), dar şi indemnizaţia de consilier judeţean, de 8.408 lei. Veniturile sunt întregite de cele ale soţiei sale, Daniela Fronescu, de 22.056 de lei, realizate ca economist la aceeaşi direcţie din cadrul RAEDPP. Acestor sume li se adaugă şi un venit de 1.061 de lei obţinut de la RATC în calitate de membru al CA-ului. Totuşi, în declaraţia de interese, altfel apare suma.
Aşa cum se arată în declaraţia de interese, consilierul judeţean este asociat (50%) în firma Ronin Trade SRL Constanţa. El mai are şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al RATC Constanţa, de unde are un beneficiu de 11.061 de lei pe an. În declaraţia de interese de anul acesta, faţă de cea anterioară, Fronescu declară şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, de unde a câştigat 82 de lei, dar şi pe cea de membru CA la Spitalul Judeţean „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, de unde a obţinut un beneficiu de 99 de lei. Nu în ultimul rând, Fronescu menţiona în declaraţia de interese pe anul 2014 şi calitatea de membru în comitetul executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii