Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:24 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Fostul director al CET, Gheorghe Enache, fără datorii şi cu o colecţie de bijuterii (document)

ro

26 Jan, 2016 00:00 3512 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Continuăm să vă prezentăm averile celor aflaţi la conducerea Electrocentrale Constanţa, societatea care produce apă caldă şi agent termic pentru constănţeni. Astăzi, „răsfoim“ declaraţiile de avere şi de interese ale fostului director al societăţii, Gheorghe Enache. Reamintim că acesta a demisionat din funcţia de director general al Electrocentrale Constanţa SA la sfârşitul lunii august 2015, din motive personale.
 
Potrivit declaraţiei de avere completate în luna iunie 2015, fostul director al Electrocentrale Constanţa SA deţine jumătate dintr-o casă de locuit de 68 mp, dobândită în anul 1995, precum şi jumătate dintr-un apartament de 67 mp, dobândit în anul 1999. Gheorghe Enache nu deţine niciun automobil sau vreun alt mijloc de transport. La rubrica „Bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro“, este amintită o colecţie de bijuterii dobândită în anul 1987, în valoare de 9.000 de euro.
 
Fostul director al CET Constanţa nu are datorii, dar nici depozite bancare. În anul fiscal 2014, a câştigat 62.279 de lei de la Electrocentrale Constanţa şi 80.488 de lei de la Electrocentrale Bucureşti. Soţia sa a adus în casă suma de 26.200 de lei. În declaraţia de interese aferentă anului 2014, Gheorghe Enache precizează că este membru al CA-ului Electrocentrale Constanţa SA.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta declaraţiile de avere şi de interese ale fostului director general al Electrocentrale Constanţa SA, Gheorghe Enache.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii