Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ei sunt responsabili de apă caldă şi căldură Ce bunuri are şeful Biroului Aprovizionare al Electrocentrale Constanţa (document)

ro

04 Feb, 2016 00:00 1829 Marime text


Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului fiscal 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Continuăm să vă prezentăm averile celor aflaţi la conducerea Electrocentrale Constanţa, societatea care produce apă caldă şi agent termic pentru constănţeni. Astăzi, vorbim despre averea şi interesele şefului Biroului Aprovizionare, Eugen Onica.
 
Jumătate dintr-un teren intravilan de 1.151,62 mp, dobândit în anul 2000, şi jumătate dintr-o casă de locuit de 169 mp, dobândită în anul 2004, sunt bunurile imobile care apar în declaraţia de avere a lui Eugen Onica, completată în luna mai 2015. Şeful Biroului Aprovizionare deţine şi un automobil Volkswagen Golf, fabricat în anul 2010, o ambarcaţiune cu rame şi motor Yola Crizantema, fabricată în anul 1992, dar şi o remorcă de transport ambarcaţiune, fabricată în anul 2000. Acesta nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică a căror valoare depăşeşte 5.000 de euro.
 
Eugen Onica păstrează într-un cont bancar suma de 23.000 de lei. Şeful Biroului Aprovizionare a obţinut, în 2014, 35.382 de lei de la Electrocentrale Bucureşti şi 12.143 lei de la Electrocentrale Constanţa. Soţia sa a contribuit la bugetul familiei cu suma de 23.600 de lei.
 
Din declaraţia de interese completată în luna mai 2015, aflăm că Eugen Onica nu este asociat în nicio societate comercială. 
 
În secţiunea „Documente“ sunt disponibile declaraţiile de avere şi de interese ale şefului Biroului Aprovizionare, Eugen Onica.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii