Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:00 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Directorul CN APMC, Nicolae Dan Tivilichi, a câştigat, anul trecut, peste 150.000 de lei (documente)

ro

05 Jul, 2017 00:00 4170 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Nicolae Dan Tivilichi, director general adjunct al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (CN APMC) în anul 2015 şi director general în cadrul aceleiaşi instituţii din anul 2016, a menţionat în declaraţia de avere completată în anul 2017 aceleaşi bunuri imobile ca şi anul trecut.
 
Aflăm, astfel, că acesta deţine cota-parte de 100% dintr-un teren intravilan cumpărat în anul 2007, în suprafaţă de 355 mp, dar şi o casă de locuit, în suprafaţă de 110 mp. La acestea se adaugă un apartament cumpărat în anul 1994, în suprafaţă de 52 mp, nefiind însă precizat titularul în declaraţia de avere.
 
Nicolae Tivilichi conduce un autoturism marca Ford Mondeo, fabricat în anul 2001, menţionat şi în declaraţia de avere completată în anul 2016. El nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică sau obiecte care fac parte din patrimonial cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro. De asemenea, nu are nici conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii sau forme echivalente de economisire şi investire, inclusiv carduri de credit, ale căror sume totale să depăşească 5.000 de euro.
 
În anul 2015, directorul general al CN APMC deţinea, potrivit declaraţiei de avere, 5,33% de părţi sociale la SC General Eximtour SRL, în valoare de 800 de lei, în timp ce în anul 2016 nu mai deţinea aceste acţiuni. Tivilichi a contractat în 2006 un credit în valoare de 24.500 de euro, cu termen scadent în 2026.
 
În ultimii doi ani nu a obţinut servicii, cadouri sau avantaje primite gratuit sau subvenţionate faţă de valoarea de piaţă din partea unor persoane, organizaţii, societăţi comerciale, regii autonome, companii/societăţi naţionale sau instituţii publice româneşti sau străine, inclusiv burse, credite, garanţii, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală să depăşească 500 de euro.
 
În 2015, a consemnat venituri încasate în valoare de 41.872 de lei, în calitate de administrator al CN APMC, şi, respectiv, 12.584 de lei ca administrator general la SC General Eximtour SRL. În anul fiscal 2016, directorul Tivilichi a încasat următoarele venituri: 103.902 lei în calitate de director general adjunct/director general/administrator în cadrul CN APMC, 40.633 de lei ca administrator în cadrul aceleiaşi instituţii şi 6.522 de lei în calitate de administrator general la SC General Eximtour SRL, companie în cadrul căreia şi-a încetat activitatea la data de 14 iunie 2016.

Declaraţia de interese

În declaraţia de interese completată în 2015 este precizat faptul că directorul general Dan Tivilichi nu este membru în cadrul asociaţiilor profesionale şi/sau sindicale. În 2016, în schimb, acesta a avut funcţiile de director general adjunct/director general/administrator în cadrul CN APMC.
 
În cei doi ani de activitate, nu a avut calitatea de membru în organele de conducere, administrare şi control, retribuite sau neretribuite, deţinute în cadrul partidelor politice.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale directorului general al CN APMC, Nicolae Dan Tivilichi.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii