Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:49 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din averea şefului Serviciului Organizare şi Derulare Achiziţii din cadrul DRDP Constanţa, Teodora Chirică Hrisi (documente)

ro

09 May, 2015 00:00 2451 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm cea mai recentă declaraţie de avere completată de şeful Serviciului Organizare şi Derulare Achiziţii din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, inginer Teodora Chirică Hrisi.
Astfel, potrivit documentului publicat în mai 2014, ing. Teodora Chirică Hrisi deţine trei terenuri intravilane, dintre care două în municipiul Constanţa, în suprafaţă de 17 mp, respectiv 15 mp, şi unul în localitatea Agigea, achiziţionat în 2014, în suprafaţă de 302 mp.
 
Aceasta mai are, potrivit aceluiaşi document, două apartamente în Constanţa, cumpărate în 1996 şi în 2003, iar din anul 2014 deţine şi o casă de locuit în Agigea, în suprafaţă de 81 de metri pătraţi. La categoria „bunuri mobile“, şeful din cadrul DRDP Constanţa declară că deţine un automobil Chevrolet, fabricat în 2007. Din anul 2013, are şi un depozit bancar sau echivalent, deschis la BCR, în sumă de 106.957 de lei.
 
În anul anterior completării declaraţiei de avere, adică în 2013, Teodora Chirică Hrisi a menţionat că a câştigat de la locul actual de muncă un salariu total de 51.575 de lei, iar soţul său, angajat al Bitunova România SRL, a obţinut un salariu anual de 36.612 lei. Aceasta menţionează şi o sumă de 13.930 de lei din cedarea folosinţei bunurilor. Şeful Serviciului Organizare şi Derulare Achiziţii, ing. Teodora Chirică Hrisi, deţine şi 2.000 de acţiuni la SIF Transilvania, menţionate în declaraţia de interese. În acelaşi document, declară şi calitatea de cenzor în cadrul Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri - Sucursala Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii