Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:01 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere - Teodor Patrichi Consilierul CN APMC Constanța conduce două autoturisme (documente)

ro

14 Jul, 2017 00:00 4052 Marime text
Aleșii locali, demnitarii, persoanele cu funcții de conducere și control, precum și funcționarii publici au obligația să își depună sau să își actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanța prezintă averile și interesele demnitarilor și ale angajaților celor mai importante instituții publice din județul Constanța și ai companiilor naționale, așa cum apar acestea fie pe site-urile instituțiilor, fie pe cel al Agenției Naționale de Integritate.
 
Teodor Patrichi, consilier în cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța (CN APMC), deține, împreună cu soția, Ecaterina Patrichi, în cote egale, așa cum reiese din declarația de avere completată în martie 2017, un apartament, situat în Constanța, cumpărat în 2017, având suprafața de 124 mp.
 
De asemenea, deține două autoturisme, unul marca Daewoo Cielo, fabricat în 2006, iar celălalt Skoda Octavia, fabricat în 2008. Nu posedă bunuri sub formă de metale prețioase, bijuterii, obiecte de artă și de cult, colecții de artă și numismatică sau obiecte care fac parte din patrimoniul cultural național sau universal a căror valoare însumată depășește 5.000 de euro. Nu are nici conturi și depozite bancare, fonduri de investiții sau forme echivalente de economisire și investire, inclusiv carduri de credit, ale căror sume totale să depășească 5.000 de euro.
 
În 2017, Teodor Patrichi a contractat un credit în valoare de 488.700 (unitate monetară neprecizată), cu termen scadent în 2047.

În ultimul an, nu a obținut servicii, cadouri sau avantaje primite gratuit sau subvenționate față de valoarea de piață din partea unor persoane, organizații, societăți comerciale, regii autonome, companii/societăți naționale sau instituții publice românești sau străine, inclusiv burse, credite, garanții, decontări de cheltuieli, altele decât cele ale angajatorului, a căror valoare individuală să depășească 500 de euro. 

Conform declarației de avere aferente anului fiscal 2016, acesta a obținut venituri după cum urmează: 56.308 (unitate monetară neprecizată), de la CN APM SA Constanța, și 2.800 (unitate monetară neprecizată), în calitate de consilier local, de la Primăria Municipiului Constanța.

Soția sa, Ecaterina Patrichi, a obținut venituri în valoare de 4.738 (monedă neprecizată), având funcție didactică la Colegiul National Pedagogic „Constantin Brătescu“ Constanța, și 13.082 (monedă neprecizată), reprezentând indemnizația pentru creșterea copilului și stimulent de inserție de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială.

La veniturile familiei se adaugă alocațiile de stat ale copiilor, de la Agenția de Plăți și Inspecție Socială Constanța, în valoare de: 960 și 2.400 (unitate monetară neprecizată).

În declarația de interese aferentă anului 2016, Patrichi menționează că deține 20% părți sociale în Asociația Navală, în calitate de membru fondator, și declară calitatea de președinte al asociației.

Potrivit declarației de avere completate în 2016, regăsită pe site-ul ANI, Teodor Patrichi deținea aceleași autoturisme mai sus menționate, preciza că are un depozit bancar în valoare de 30.000 de lei și câștigase 60.934 de lei, în calitate de administrator, de la CN APM SA Constanța. Soția sa a obținut 16.145 de lei, având funcție didactică în cadrul Colegiului National Pedagogic „Constantin Brătescu“ Constanța (CNPCB), și indemnizație pentru creșterea copilului, în valoare de 3.600 de lei, de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța (AJPIS), iar cei doi copii au primit alocații în valoare de 16.145 de lei, respectiv 2.356 de lei.

În declarația de interese completată în același an, a menționat faptul că deținea 20% părți sociale, ca membru fondator, la Asociația Navală. El a ocupat, de asemenea, funcția de președinte în cadrul asociației amintite.

Conform CV-ului completat pentru Primăria Constanța, Teodor Patrichi este inginer, consilier local și președinte al Asociației Navale. În anul 2016 a candidat ca deputat din partea PSD. În trecut, a fost secretar general în cadrul Centrului Național de Promovare a Transportului Intermodal (2011-2012), supervizor la Nestle București (2003-2004 ) și promotor la OFC DMB&B (1998-2003).

În secțiunea „Documente“ din ediția online, puteți vizualiza declarațiile de avere și de interese ale lui Teodor Patrichi, consilier în cadrul CN APMC SA Constanța.

 

 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii