Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ce avere debutează în CJ Constanţa Gheorghe Muhscină (PNL), consilierul judeţean cu 11 terenuri şi şapte case (document)

ro

26 Aug, 2016 00:00 7146 Marime text
 

Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
Scrutinul din 5 iunie a adus modificări în structura Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), unii dintre aleşi fiind la prima experienţă de acest gen. A trecut ceva timp de la constituirea CJC (22 iunie anul curent), iar la această dată pe site-ul instituţiei sunt postate, în sfârşit, toate declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese ale consilierilor judeţeni. Printre noile apariţii în CJC se numără şi consilierul judeţean PNL Gheorghe Muhscină.
 
O fi la început de carieră în administraţia publică locală, însă în ceea ce priveşte averea pe care o deţine poate da clasă colegilor din cadrul CJC sau stârni invidia multora. Potrivit declaraţiei de avere parafate luna trecută, consilierul judeţean PNL deţine 11 terenuri intravilane - trei în Constanţa, patru în Tulcea, şi câte unul în Bucureşti, Ovidiu (judeţul Constanţa), Costineşti (judeţul Constanţa) şi comuna Ciorogârla (judeţul Ilfov). Acelaşi document ne indică faptul că Gheorghe Muhscină preferă imobilele spaţioase, aspect ce l-a „împiedicat“ să investească în apartamente. Astfel, acesta a cumpărat nu mai puţin de şapte case - patru case de vacanţă, dintre care trei sunt în satul Uzlina, comuna Murighiol (judeţul Tulcea) şi una în Costineşti (judeţul Constanţa), precum şi trei case de locuit în Constanţa, Bucureşti şi Ovidiu. De asemenea, la finele lunii martie a.c., consilierul judeţean PNL a vândut unei firme un teren de 1.200 mp din Constanţa, pentru care a încasat 480.000 de euro, precum şi un apartament din capitală, pe care a primit 100.000 de euro de la Ioan Talpeş şi Smaranda Olga Zoie Talpeş. Interesant este că, deşi are imobile şi terenuri în diverse zone, Gheorghe Muhscină nu are niciun mijloc de transport… cel puţin pe numele său. 

Financiar… o duce bine

Conform aceluiaşi document postat pe site-ul CJC, consilierul judeţean PNL se poate „aproviziona“ când rămâne fără cash din şase conturi curente, în care are 8.768 de lei, 16.387 de euro şi 12 dolari. Însă, în declaraţia de avere din aprilie a.c. postată pe site-ul ANI, Muhscină avea acelaşi număr de conturi curente, dar sumele difereau: 257.987 de lei, 32.868 de euro şi 14 dolari.  
 
În ceea ce priveşte plasamentele, Gheorghe Muhscină are acţiuni estimate la 40.000 de lei la SC Plasty Prod SA şi părţi sociale în valoare totală de 1.370 de lei la cinci firme - SC Spiroplastic SRL, SC Business Management SRL, SC Stial Invest SRL, BBD Best Brand Distribution SRL şi RCV Solutions and Management SRL. Se pare că liberalul poate fi un sprijin atât pentru unele firme aflate în impas, cât şi pentru persoane fizice, dovada elocventă fiind cele zece împrumuturi acordate şi care însumează 2.148.283 de lei, 446.672 de euro şi 4.800 de dolari.
 
Totul se petrece în timp ce consilierul judeţean PNL are două credite bancare pe care va trebui să le lichideze până în anii 2020 şi 2035, ceea ce presupune plata a 325.452 de euro, respectiv 1.630.125 de lei. Însă nimeni nu are de ce să îşi facă griji, deoarece veniturile familiei Muhscină realizate în anul fiscal precedent au însumat 1.297.677 de lei, majoritatea sumei provenind din dividende şi lichidarea unor fonduri (asigurări de viaţă).

Businessul îi ocupă tot timpul 

Potrivit declaraţiei de interese postate pe site-ul CJC, consilierul judeţean PNL Gheorghe Muhscină este acţionar la SC Plasty Prod SA, asociat şi administrator la două firme - SC Plasty Prod SA şi SC SPS Business Management SRL, ambele din Constanţa, şi doar asociat la SC Spiroplastic SRL, SC Stial Invest SRL, SC BBD Best Brands Distribution SRL şi SC RCV Solutions and Management SRL, toate cu sediul social declarat în municipiul reşedinţă de judeţ. Şi cum afacerile îi ocupă tot timpul, Gheorghe Muhscină se pare că s-a mulţumit doar cu statutul de simplu membru în cadrul organizaţiei PNL Constanţa… dar cu un cuvânt de spus în filială. 
 
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale consilierului judeţean.
 

Citeşte şi Modificări în actul constitutiv al societăţii BBD - Best Brands Distribution SRL

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii