Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averile şi interesele angajaţilor AJOFM Constanţa Mircea Daniel Brumă conduce un automobil fabricat în 2007 (documente)

ro

11 Feb, 2017 00:00 1886 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici au obligaţia să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi ale angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În mai multe ediţii, vom prezenta declaraţiile de avere şi de interese ale angajaţilor Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Constanţa. Continuăm azi cu declaraţiile de avere şi de interese ale inspectorului superior Mircea Daniel Brumă.
 
Din declaraţia de avere completată în luna iunie 2015, aflăm că Mircea Daniel Brumă nu deţine nici terenuri, nici imobile. Acesta conduce un automobil Skoda, fabricat în anul 2007. De asemenea, Mircea Daniel Brumă nu are bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal a căror valoare însumată depăşeşte 5.000 de euro, conturi sau depozite bancare, dar nici credite. În anul fiscal 2014, acesta a încasat 29.581 de lei de la AJOFM Constanţa. Potrivit declaraţiei de interese completate în 2015, Mircea Daniel Brumă nu deţine acţiuni la nicio societate comercială.
 
Şi în declaraţia de avere completată în luna iunie 2016 se regăseşte automobilul Skoda, fabricat în anul 2007. În anul fiscal 2015, Mircea Daniel Brumă a obţinut 31.614 lei de la AJOFM Constanţa.
 
Declaraţiile de avere şi de interese ale lui Mircea Daniel Brumă pot fi consultate în secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii