Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:50 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un apartament şi două depozite bancare Averea şi interesele Irinei Cămui, referent la DJST Constanţa (documente)

ro

10 Sep, 2015 00:00 2559 Marime text
 
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Irina Cămui, referent clasa a III-a, grad superior, în cadrul DJST, şi-a depus declaraţia de avere şi pe cea de interese aferente anului 2014 pe 28 aprilie 2015. În primul document, fosta handbalistă a menţionat un apartament şi două depozite bancare. În suprafaţă de 74 metri pătraţi, apartamentul este situat în Constanţa şi a fost dobândit în 1990, prin cumpărare, coproprietari fiind soţii Irina şi Cristian Petre Cămui (fost fotbalist, actualmente antrenorul echipei de Liga a III-a FC Viitorul II). Cele două depozite bancare au fost deschise în anul 2008, la Alpha Bank - Agenţia Mircea cel Bătrân, cu valorile: 205.500 de lei (sold/valoarea la zi - 218.600 de lei), respectiv 27.400 de lei (sold/valoarea la zi - 27.400 de lei). La rubrica „venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat“, Irina Cămui a trecut următoarele sume, ca venituri anuale încasate: 15.816 lei - salariul Irinei Cămui de la DJST Constanţa; 42.800 de lei - salariul lui Cristian Cămui de la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi“; 400 de lei - premiere activitate sportivă de la DJST Constanţa (Irina Cămui); 504 lei - alocaţia lui Paul Cristian Cămui (copilul Irinei şi al lui Cristian Cămui). Referentul DJST Constanţa nu declară interese.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii