Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:25 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

New entry la DRDP Constanţa Averea Mihaelei Dumitrache, şefa noului Birou de Analiza Preţurilor (document)

ro

18 May, 2015 00:00 2029 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere a Mihaelei Dumitrache, şefa Biroului Analiza Preţurilor din DRDP Constanţa, înfiinţat în urmă cu puţin timp în cadrul fiecărei direcţii regionale a CNADNR.
Potrivit declaraţiei de avere depuse pe 27 martie 2015, Mihaela Dumitrache deţine, împreună cu soţul, un apartament de 66 mp, dobândit în 2007. Mai are, de asemenea, un autoturism Volkswagen, fabricat în 2003. La capitolul „Datorii“, directorul de la Analiza Preţurilor menţionează un credit de 20.134,36 (monedă neprecizată), contractat în 2011 şi scadent în 2021, şi încă unul de 6.523,11 (monedă neprecizată), contractat în decembrie anul trecut şi scadent în 2019. În anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, în calitate de „salariat DRDP Constanţa“, a încasat 27.760 de lei, iar soţul, salariat la Trans Gas, a obţinut un venit de 19.342 de lei.

Mihaela Dumitrache nu declară interese.

La sfârşitul anului trecut, CNADNR anunţa o serie de măsuri în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea activităţilor la direcţiile regionale, printre care şi la DRDP Constanţa. Printre acestea se număra şi cea legată de înfiinţarea Biroului Analiză Preţ. Argumentul directorului general Narcis Neaga a fost acela că, în acest mod, vor fi stabilite mai uşor preţurile pentru achiziţii directe. Persoanele care ocupă această funcţie trebuie să analizeze şi să calculeze ofertele de pe piaţă atunci când DRDP face o achiziţie. Practic, biroul funcţionează ca un fel de comisie de selecţie şi va avea un cuvânt de spus legat de preţurile pe care compania le va avea de plătit.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii