Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:23 16 12 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

A rămas fără autoturism, anul trecut Averea şi interesele şefului Serviciului Derulare Investiţii din cadrul DRDP Constanţa (documente)

ro

11 May, 2015 00:00 1179 Marime text
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm cea mai recentă declaraţie de avere completată de şeful Serviciului Derulare Investiţii din cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa, inginer Nicolae Marcu.
Astfel, potrivit documentului publicat în mai 2014, ing. Nicolae Marcu are un apartament de 46 mp, situat în Constanţa, achiziţionat în 2004. Automobil nu mai are, căci, în 2014, a înstrăinat autoturismul Skoda, fabricat în 2009, pe care îl deţinea. Acesta menţionează şi o datorie de 36.000 de lei către o instituţie bancară, credit contractat în 2013 şi scadent în 2018. În anul anterior completării declaraţiei de avere, adică 2013, Nicolae Marcu a realizat venituri de 45.698 de lei. Acesta nu declară alte interese decât acela de membru în Sindicatul Drumarilor „Elie Radu“.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii