Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:18 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doliu pe scena teatrului românesc. Un cunoscut actor s-a stins din viață (video)

ro

16 Jun, 2020 14:12 3084 Marime text
  • A murit unul dintre marii actori ai României!

Cel mai longeviv actor al Teatrului Național din Timișoara, Vladimir Jurăscu, a plecat la cele veșnice, marți, 16 iunie. Împlinise, recent, frumoasa vârstă de 93 de ani. Rămâne în inimile noastre acest mare talent care a ales să își dedice aproape 70 de ani de viață scenei timișorene.

În anul 2015, senatul UNITER a recunoscut locul pe care pe Vladimir Jurăscu îl ocupă în istoria teatrului românesc, conferindu-i premiul pentru întreaga activitate.


Teatrul Național Timișoara a fost – și va rămâne mereu – casa de suflet a actorului Vladimir Jurăscu, iar pașii săi vor fi pentru totdeauna întipăriți în scândura acestei scene.

În numele tuturor celor din fața și din spatele scenei, ca și în numele publicului care l-a iubit și l-a aplaudat mai bine de jumătate de secol, Teatrul Național face o reverență. Vladimir Jurăscu, nu te vom uita niciodată! #tntm @ Teatrul National Timisoara, este postarea de pe pagina de Facebook a Teatrului Național Timișoara.



Sursa video: Youtube/ Asociația Culturală Kratima
 
Sursa foto: Facebook/ Teatrul National Timisoara
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii