Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Stela Palmată - Demonul cu ochii răi
Stela Palmată - Demonul cu ochii răi
06 Feb, 2018 00:00
06 Feb, 2018 00:00
06 Feb, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
25518
Marime text
25518
Marime text
.jpg)
.jpg)
Inscripţiile funerare sunt extraordinar de importante atunci când încerci să reconstitui viaţa unui oraş antic sau a unei întregi provincii. Cuvintele lăsate moştenire în piatră de către cei ce au trăit pe pământurile acestea în urmă cu aproape două milenii ne vorbesc adesea despre dramele lor, despre credinţele lor.
Una dintre extraordinarele piese de acest gen este aşa-numita Stelă Palmată, o piesă care astăzi se găseşte în inventarul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
A fost descoperită în data de 10 iulie 1932, pe strada Mihail Kogălniceanu, acolo unde un anume afacerist, pe nume D. Constantinidis, îşi construia o casă. El a găsit în curte o ciudată placă de marmură, pe care a donat-o imediat Muzeului Regional al Dobrogei.
Ce are însă special această inscripţie? Cu ce se deosebeşte faţă de alte inscripţii sau stele şi altare funerare, atât de des întâlnite în Dobrogea noastră? Ei bine, vom încerca să răspundem la aceste întrebări...
Placa de marmură e fragmentată: îi lipseşte o parte de sus, acolo unde este reprezentat un bust, căruia îi lipsesc capul şi gâtul... Partea ce s-a păstrat are vreo 54 cm înălţime, o lăţime de 36 cm şi este groasă de vreo 11 cm. Este un relief însoţit de o inscripţie în greacă.
Bustul este unul feminin, îmbrăcat într-un chiton cu falduri. Imediat sub bust se află primul element inedit: două palme întinse în afară, gravate în relief. Între ele, o invocaţie scrisă şi adresată „Eroilor Subpământeni“.
Urmează mai jos inscripţia propriu-zisă, din care aflăm: „Asclepiades a ridicat (n.a. - acest monument), ca amintire, copiilor săi Flavia Aquilina, care a trăit 8 ani, şi Iulius Augurinus, care a trăit 2 ani“. Un tată îndurerat îşi plânge copiii morţi... Un epitaf aparent obişnuit, mai ales pentru acele vremuri, în care mortalitatea infantilă atingea cote mari.
D.M. Pippidi considera că inscripţia datează din vremea dinastiei Flavilor (69-96 d.H), ţinând seama de numele copiilor, în special de cel al fetiţei (greci cu nume romanizate). Marea problemă, marea enigmă a altarului este dată de relieful celor două palme şi de invocaţia făcută de Asclepiades. Cel mai probabil, părintele cere (prin aceste palme rugătoare şi nu prin cuvinte clare) divinităţilor subpământene, htonice, să răzbune într-un fel moartea fulgerătoare şi nedreaptă a copiilor săi.
Potrivit lui Pippidi, Asclepiades consideră că cineva, pe care nu îl putea numi, este vinovat de moartea copiilor, astfel că cere zeilor, îi imploră pe aceştia să îl pedepsească pe cel care a cauzat cele două morţi... Aşadar, un simbol peste care azi am trece uşor cu vederea este încărcat de semnificaţii, face, practic, cât mai multe propoziţii la un loc.
Întrucât este analizată o inscripţie în greacă, Pippidi merge chiar până la o superstiţie elenă. Potrivit acesteia, un „daimon“ (demon) „cu ochi răi“, un zeu răuvoitor ar putea fi vinovatul de moartea celor doi copii. În Tomisul sec. I d.H exista, de asemenea, şi o nouă credinţă de influenţă iraniană, bazată pe „zei vrăjmaşi“, vinovaţi de morţi premature.
Cum au murit cei doi copii? Inscripţia nu ne spune clar! Cert este că tatăl lor, Asclepiades, este ferm convins că vinovatul este o divinitate rea şi de aceea cere zeilor htonici să îi facă dreptate.
Au existat teorii conform cărora nu ar fi palme ridicate rugător, ci pur şi simplu nişte mănuşi. Ideea este eronată, pentru că mănuşile sunt mereu reprezentate cu degetele în jos, şi nu în sus, cum avem aici.
Celebrul arheolog belgian Franz Cumont a studiat mult (şi primul!) problema simbolului mâinilor ridicate şi în toate piesele descoperite în Europa şi Asia se regăseşte acelaşi sens: o rugăciune adresată zeilor, care au puterea să îndrepte o mare nedreptate.
Simbolul mâinilor ridicate către cer este actual şi astăzi. În Biblie el se întâlneşte adesea, cum ar fi în Pslamul 87 (21-22): „Toată ziua te chem, Doamne, să te prind cu mâinile mele“.
Flavia şi Iulius au fost fie ucişi de necunoscuţi, fie vrăjiţi în vreun fel de un „daimon cu ochii răi“, cum spunea Pippidi. Stela Palmată ascunde întrebări la care este greu de răspuns... dar studiul său incită încă...
Bibliografie
Analele Dobrogei nr. XV 1934 - Theofil Sauciuc Săveanu pag. 1- 8;
ISM II 173 (9); DM Pippidi - „Studii“, 1934, pag. 206-217, 1935, pag. 168-180, „Revista clasică“ VI-VIII, 1934-1935, „Revista Pontica“;
Fr. Commont - „Il Sole vidice dei delitti ed il simbole delle mani alzate“ - 1923, pag 65-80;
Fulvia Ciliberto, Fulvia Mainardis - „Mani alzate, mains levees, erhobene hande. A proposita di un sarcofago della collezione di Francesco di Toppo“, Vasile Pârvan - „Începuturile vieţii romane la Gurile Dunării“.
Despre Cristian Cealera
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
Sursa foto: Arhiva personala.
Citeşte şi:
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
Drumul Scorpiei, Ostrovul Tătaru, Jugul Dracului şi alte toponime din Delta Dunării
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
.jpeg)
.jpeg)
