Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:09 20 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

CONSTANŢA ÎN DOCUMENTE - RESTITUIRI

ro

28 Oct, 2012 21:00 6176 Marime text

Marin Ionescu DOBROGIANUL - istoria CONSTANŢEI sub rânduirea cuvintelor...

(Partea I)

motto:
... La început a fost Cuvântul.
Apoi omul a început să-l folosească...

01_-_m_d_ionescu.jpg 

CERCETĂRI ASUPRA ORAŞULUI CONSTANŢA. GEOGRAFIE ŞI ISTORIE, Locotenentul M.D. IONESCU, Bucuresci 1897.

Lucrare completată cu documentare în imagini sub redactarea "PLUTTONIA"

MARIN IONESCU-DOBROGIANU (1866-1938)

În luna decembrie a anului 1866 în mahalaua Delea Veche din Bucureşti a văzut lumina zilei Marin Ionescu, cel ce avea să ia mai târziu şi numele de Dobrogianul. Provenea dintr-o familie modestă cu mulţi copii.
A urmat liceul „Basarab" din Bucureşti. În această perioadă a cunoscut personalităţi precum G. Dem. Teodorescu, care i-a fost şi profesor, Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Mihai Eminescu, Al. Vlahuţă, I. L. Caragiale, Nicolae Grigorescu etc. Sunt anii în care găseşte cele mai adânci bucurii în studiul cronicarilor, în descifrarea inscripţiilor de pe clopote şi morminte. Bătrânul său profesor Frollo găsindu-l „pe brânci copiind inscripţia de pe crucea înfiptă în zidul de la palatul Bibescu" l-a îndeamnat să se ocupe de „trecutul strămoşilor noştri".
Datorită privaţiunilor materiale, a trebuit să părăsească şcoala şi să intre în armată ca simplu soldat, deşi capacitatea lui intelectuală îl situau printre cei mai buni elevi.
A susţinut examen şi apromovat primul la Şcoala de subofiţeri de la Bistriţa. În 1890 a fost repartizat, cu gradul de sublocotenent, la Constanţa, unde a continuat studiile de istorie, literatură şi geografie.
A locuit în casa cu un singur nivel care există şi în prezent pe Str Mircea colţ cu Stradela Vântului. Familia şi-a întemeiat-o luând de soţie o localnică.

02_-_casa_str_vantului.jpg 

S-a informat şi a efectuat tot mai multe cercetări asupra ţinutului în care trăia. Împreună cu antropologul elveţian Eugene Pittard a străbătut Dobrogea în lung şi în lat, pentru a-l ajuta în cercetările acestuia. L-a însoţit apoi pe geograful Em. de Martonne într-o excursie făcută în nordul regiunii cu studenţii facultăţii din Bucureşti.
Ca militar a avut o gândire înaintată. A considerat cazarma ca şcoală naţiunii, iar pe ofiţer un educator al tinerilor bărbaţi ai neamului. Aceleaşi exigenţe le-a manifestat şi în calitatea sa de comandant, şi în cea de director al Şcoalei de ofiţeri. S-a evidenţiat ca ofişer în timpul războiului pentru întregirea fiinţei naţionale, la comanda Regimentului 34 Infanterie.
Militar distins, n-a încetat un moment să caute în arhive, să noteze, să întrebe pe bâtrâni. A consultat volume învechite prin biblioteci, spre a lăsa în scris tot ce a găsit. S-a voit a fi folositor generaţiilor viitoare. Primul studiu din şirul celor peste 23, despre regiunea dobrogeană, a apărut în anul 1896 - „Cercetări asupra oraşului Constanţa". Lucrarea a stârnit interesul geografilor, geologilor şi arheologilor. La scurt interval a publicat lucrarea „Cursul inferior al Dunării şi formarea Deltei". Cu acest prilej s-a referit la cercetatările efectuate şi a comentat toate contribuţiile ştiinţifice asupra Dobrogei A făcut trimiteri la Herodot la izvoarele provenind de la vechile cetăţi greceşti, la vestigiile romane la lucrările lui Ion Ionescu de la Brad şi la expediţia în Crimeea şi însemnările militare ale generalului Moltke. L-a pus în evidenţă pe Vasile Pârvan ca cercetător şi arheolog de o deosebită valoare. Excursiile sale au verificat la faţa locului toate contribuţiile istorice ale celor ce întocmisera materiale şi lucrări până la acea dată, emiţând teorii originale şi ridicând controverse. A creat o operă de dimensiuni cuprinzătoare ce s-a constituit într-o importantă sursă de documentare.
Activitatea sa de cercetare a rămas cuprinsă în volume care deţin şi astăzi un loc important în istoria naţiunii, precum şi în colaborările la reviste locale („Analele Dobrogei", „Tomis", „Viaţa dobrogeană", „Arhiva Dobrogei") şi din ţară („Viaţa românească", „Buletinul Societăţii române de geografie" etc).
În 1920 şi-a înaintat demisia din armată. A ocupat timp de opt ani funcţii în învăţămînt. A predat istoria şi geografia la Şcoala de învăţători, Şcoala superioară de comerţ şi liceul „Mircea cel Bătrîn" din Constanţa. Ca semn de mulţumire pentru activitatea depusă în cadrul liceului, dar şi pentru preţioasa bibliotecă donată ce depăşea 1000 de volume (cărţi, reviste, atlase, hărţi), a fost alăturat ctitorilor intelectuali şi membrilor de onoare ai acestuia.

03_-_tomi_1931.jpg 

În ultima perioadă a vieţii, bolnav, s-a retrage la Câmpulung continuând să lucreze la un nou studiu de proporţii asupra Dobrogei.
Istoricul M. Ionescu-Dobrogianu a primit medalia „Bene Merenti" cl. I, cea mai înaltă distincţie de ordin cultural ce se acorda înainte de război, iar la expoziţia din 1906 medalia de aur din partea Academiei Române pentru lucrarea „Dobrogea în pragul veacului al XX-lea". S-a stins din viaţă în anul 1938.

04_-_dobrogea_-_gegrafie.jpg 

M. D. IONESCU - "CERCETĂRI ASUPRA ORAŞULUI CONSTANŢA - GEOGRAFIE ŞI ISTORIE" - BUCURESCI 1897

05_-_carte.jpg 

Întrând în posesia acestei lucrări, prima din seria celor scrise de M.D Ionescu, am resimţit dorinţa ca în spirit de respect pentru "cetate" şi cetăţenii Constanţei să o postez în forma sa originală şi să completez cu un fond de imagini de epocă cele ce au fost adnotate de autor acum mai bine de 110 ani. Am căutat să susţin informaţia cu acele fotografii care s-au apropiat cel mai bine de epoca respectivă sau care reprezintă opere ale artiştilor ce au surprins istoria în curgerea ei peste locuri şi oameni.
Acolo unde au fost disponibile am folosit fotografii ale izvoarelor istorice, precum monede şi medalii.
Menţionez că lucrarea de faţă este accesibilă on-line şi din site-ul "Bibliotecii I.N. Roman" din Constanţa dar, nu este preluată de la această instituţie iar forma de redactare prezenta oferă textul redactat şi nu scanat.

a00.jpg 

Tabla de materii se află în ediţia legată a cărţii la pagina 99 dar, am inserat-o în această poziţie pentru a vă putea forma o părere despre conţinut şi eventual să căutaţi mai uşor un anume element funcţie de locul unde el se află în lucrare.

a01.jpg 

Aceasta este singura pagină ce conţine o reprezentare de imagine în forma originală a cărţii. Toate celelalte fotografii din blog sunt adăugate spre a susţine unele elemente din pagina la care sunt menţionate.

a02.jpg 

Pagina de gardă a cărţii.

a03.jpg 

verso la pagina de gardă

a04.jpg 

Dedicaţia autorului pentru savantul Grigore Tocilescu

a05.jpg 

Scrisoarea de răspuns a lui Tocilescu.

a05a.jpg 

Grigore Tocilescu - (n. 26 octombrie 1850, Fefelei, Prahova - d. 18 septembrie 1909, București) istoric, arheolog, epigrafist și folclorist român, membru titular al Academiei Române (1890)

a06.jpg 

UN CUVÎNT ÎNAINTE
Istoricul oraşuluĭ Constanţa presintă, pe lângă un interes incontestabil, şi greutăţĭ destul de mari.
Presintă interes, pentru că dintre tóte oraşele ţĕriĭ nóstre, ea are trecutul cel maĭ vechiŭ şi cel maĭ strĕlucit; într'ênsa pĕtrunse maĭ intêiŭ razele ctvilisaţiŭniĭ eline ; dênsa a fo t metropola Pontuluĭ în epoca romană. Pe când între Dunăre şi Carpaţĭ domnea întunerecul şi barbaria, şi o armată cu multă îndrăsnélă 'şĭ ar fi încercat norocul, ca să trécă bĕtrînul fluviŭ, aci în liniştita colonie a Miletuluĭ, Ovidiü scria Ponticele şi Tristele sale, templurĭ şi palate măreţe se ridicăŭ, amfiteatre, monumente de artă, carĭ de şi distruse prin foc şi sabie, totuşĭ nu vorbesc cu maĭ puţină elocinţă pentru trecutul Constanţeĭ, despre care cu drept cuvînt, se póte đice că este: «oraşul ce 'şĭ- a îngropat istoria sub propria sa temelie.»
Dar pe lângă interes, nu sunt maĭ puţîne greŭtăţĭ, din causa lipseĭ de isvóre :
De la invasiŭnea Hunilor şi a Bulgarilor şi până târđiŭ încóce, până dupĕ începutul secoluluĭ al XIX-lea, istoria Constanţeĭ tace.
In adevĕr, Genoveziĭ înlocuĭnd pe Mile ianiĭ de altă dată, aŭ lăsat urme despre comerciŭl ce '1 fâcură în Constanţa pe la jumĕtatea evuluĭ modern ; istoria acestor timpurĭ însă a dispărut o dată cu ele.
Până maĭ dĕună-đi nu se scia nici măcar locul unde fusese oraşul Tomis, uniĭ 'l căutaŭ la Timişóra, alţiĭ la Mangalia, Papadopulos Vretos la Anadolkioĭ, iar alţiĭ făceaŭ dîntr'unul şi acelaşi oraş, douĕ deosebite.
Sub raportul geografic -în sensul larg al cuvîntuluĭ- am întâmpinat de asemenea dificultăţi, cum: lipsa uneĭ mesurătorĭ esacte pe teren a suprafeţeĭ, al unuĭ nivelment precis al oraşuluĭ, etc.

a07.jpg 

După cum se vede, nu am pretenţia de a da publicităţiĭ o scriere complectă, lucru ce ar întrece puterile mele pe de-o parte, iar pe de alta, istoria nu póte fi complectă acum, când đilnic se fac descoperirĭ nouĕ.
Sarcina, de-a presenta o scriere complectă în sensul acesteĭa, o las celor maĭ competinţĭ mie.
Singura'mi mulţumire este speranţa, că acest al meŭ început, să pótă servi întru cât-va acelor ce ar vroĭ să se ocupe maĭ târđiŭ de geografia şi istoria acestuĭ oraş.
Scriitoriĭ de carĭ m'am servit sunt cu destulă autoritate pentru o scriere de felul celeĭ a mele, de aceea am căutat ca să'ĭ citez orĭ unde m'am servit de dênşiĭ.
Ţin, maĭ înainte de a termina, ca să aduc căldurósele mele mulţumirĭ ilustruluĭ archeoîog, Domnuluĭ Gr, G. Tocilescu, pentru bună-voĭnţa ce 'mĭ-a arĕtat şi sprijinul ce 'mĭ-a dat, procurându-mi pe de o parte isvóre în modesta mea lucrare iar pe de alta, oferindu se a'mi o corecta şi adăogi.
Rog pe Domnul Gr. G. Tocilescu a primi acésta primă încercare, fructul a douĭ anĭ de muncă, că omagiŭ de recunoscinţă pentru buna-voĭnţă şi sprijinul ce 'mĭ-a dat, ca să duc la bun sfârşit modesta mea lucrare.

Locotenentul M. D. Ionescu
Consiliul de resboĭ
Constanţa, 1896, Octombre.

a08.jpg 

PREFAŢĂ

Autorul modesteĭ lucrărĭ maĭ la vale a ţinut cu orĭ-ce preţ, ca eŭ să o presint publiculuĭ, deşi dînsa conţine destule merite spre a avé dreptul ca singură de sine să atragă atenţiŭnea tutulor celor carĭ se ocupă cu geografia şi istoria oraşuluĭ Constanţa.
Dacă cedez tinĕruluĭ meŭ amic, este numaĭ împrejurarea, că timp de 15 anĭ d'a rêndul mĭ-a fost dat să visitez fórte adese-orî capitala judeţuluĭ Constanţa, să fiŭ martor aprópe ocular al prefacerilor ce ea a încercat, si s'o vĕd cum din-tr'un simplu tîrguleţ de aspect cu totul oriental şi maĭ mult o ruină, a devenit un oraş frumuşel, românesc şi vioiŭ şi cu tendinţe din ce în ce către Occident.
Dar o dată cu oraşul modern renăscând şi înfloritor, am urmărit nu cu maĭ puţină iubire şi interes oraşul cel vechiŭ, colonia milesiană de acum douĕ mileniĭ şi jumĕtate!
Graţie monumentelor maĭ ales epigrafice, adunate cu grije şi studiate, am putut să asist la o adeverată resurecţiune a cetăţiĭ vechilor Tomitanĭ, a străluciteĭ şi puterniceĭ Metropole Pontice, cu organisaţia eĭ politică, religiósă şi socială, cu viaţa eĭ publică şi privată, cu arta, industria şi comerciŭl eĭ, cu chipul de gândire şi de traiŭ al numeróseĭ sale populaţiŭnĭ de odinióră.
Unde până acum douĕ deceniĭ lumea învĕţată nu scia aprópe nimic despre trecutul oraşuluĭ nostru, şi nu se cunoscea de cât vre-o 3-4 inscripţiŭnĭ, astă-đi paginĭ întregĭ din analele sale pot fi citite, o preţiosă archivă de pétră este formată şi se póte studia în Museul naţional.

a09.jpg 

Ast-fel oraşul modern, nu maĭ puţin ca şi cel antic, n'aŭ putut să ne lase indiferenţi, ba ne-a legat de ele printr'o comóră de impressiunĭ şi de amintiri, ce nimic nu va puté să le ştérgă până la sfîrşitul vieţeĭ.
Écă pentru ce am lăudat, şi în acelaş timp am admirat, silinţele D-luĭ Locotenent D. M. Tonescu, de a ne înfăţişa într'o expunere scurtă, clară şi methodica trecutul şi presintele oraşuluĭ nostru de predilecţiŭne.
Timpul ce ĭ-a lăsat liber îndeplinirea sarcinilor cariereĭ sale, dînsul asciŭt a-l întrebuĭnţa cu bine şi cu folos pentru sine şi pentru patria sa; dînsul a evitat inerţia spirituluĭ şi sedentaritatea intelectuală-bólă periculósă şi care ameninţă a umple vatra Românieĭ cu cenuşă mórtă-, s'a ridicat prin studiĭ şi reflecţiune, prin dragoste a munciĭ şi energie laboriósă, măi presus de sarcina sa profesională, şi căutând să guste plăcerile vieţeĭ superióre, s'a îndeletnicit şi cu lucrările minţiĭ şi ale cugetăriĭ, făcênd şi pe alţiĭ a le gusta împreună cu D~sa.
Fie ca opera D-luĭ Ionescu să fie un îndemn pentru camarađiĭ sĕĭ, precum este şi un titlu pentru autorul eĭ; dar tot de o-dată dorim ca ea să fie şi o însciĭnţare pentru toţĭ : Dobrogea oferă încă un teren bogat de exploraţiŭnĭ pentru etnograf, filolog, archeolog, epigrafist şi istoric; când oficerul descinge sabia şi consacră studiŭluĭ acesteĭ provinciĭ orele luĭ de odihnă, bărbaţiĭ de sciĭnţă şi de profesiŭne, întârđia-vor încă a-ĭ urma exemplul?...

GR. G. TOCILESCU
Bucurescî, 1. Ianuarie, 1897

p1.jpg 

 

CERCETĂRI
ASUPRA
GEOGRAFIEĬ ŞI ISTORIEĬ ORAŞULUĬ CONSTANŢA

I. Situaţiune.

Oraşul şi portul maritim Constanţa sunt aşeđate pe capul cu acelaş nume, la 44°,10', 15" latitudine nordică şi 26°,21',25" lungitudine estică, dupĕ meridianul Parisuluĭ [1] ).

II. Forma, dimensiŭni, suprafaţă.

Oraşul Constanţa se compune din douĕ părţĭ:
I) Partea peninsulară prelungită în Marea-Négră în direcţiunea S.-E; are forma trapezoidală, cu baza cea mică (S.) la mare (desvoltarea costeĭ 700m de la Vamă la clădirea Institutuluĭ geografic), iar prin baza cea mare (N.) se legă cu partea continentală (pe o lărgime de 950m, o linie ce ar pleca de la ţĕrmul vestic în dreptul spitaluluĭ militar, până la ţĕrmul de est în dreptul vechĭŭluĭ spital comunal.)
Cele-l-alte douĕ laturĭ (de E. şi V.) sunt scăldate de mare (cea de E. cu o desvoltare de 1050m, iar cea de V. cu o desvoltare de 1500m.)

[1]) Corréard. Guide maritime dans la mer Noire. Paris 1954, pag.60. Dupĕ Greenwich 27°, 14' long.

p2.jpg 

Ambele aceste din urmă laturĭ presintă sinuosităţĭ maĭ mult sau maĭ puţin pronunţate. Cea de V. închĭde golful şi portul Constanţa. Malul forméză aci douĕ terase până la mare în partea nordică, la S. este apĕrat contra rupturilor şi dărîmărilor printr'un postament de piatră ce înaintéză în mare, pe o distanţă de 450m la o adâncime sub apă de 20-25 piciore [1] )
Cósta de Rĕsărit este mai abruptă şi espusă rupturilor din causa valurilor. Postamentul de care vorbirăm mai sus, este la acesta costă puţin maĭ pronunţat, însă la biserica arménă înainteză în mare şi se sfârşesce la biserica elenă; spre N. malul se surpă maĭ des şi mai cu uşurinţă, din causa lipsei acestui soclu.
Partea peninsulară ast-fel încadrată mesóră o suprafaţă de 892.500m.p.
2) Partea continentală iarăşi de formă trapezoidală (numai latura Estică cu o desvoltare de costă de 1250m, udată de mare) se întinde pe o suprafaţă de 1,260.000 m p
Suprafaţa dar totală a oraşului (dupĕ planul aci alăturat) ar fi aproximativ de 2.152.500
m. p. (215Hc.· 2500m.p.) cu o desvoltare de caste de aprópe 4.500m din carĭ numai 500m servesc de port [2] ).

III. Hipsometrie.

Dupĕ calculele hipsometrice făcute de inginerii locali şi de D-nul inginer Cucu [3] ), am putut afla că cota la

1) Correard, op. cit., pag. 59.
2) Tóte cifrele sunt luate cu aproximaţie, din causa lipseĭ uneĭ mĕsurătóre esacte pe teren. Desvoltarea cóstelor de asemeni.
3) N. Cucu St. Proiect pentru alimentarea cu apă a oraşului Constanţa. Bucurescĭ 1895.

p3.jpg 

colţul E. al Bulevardului Elisabeta (Hotel Carol) este de 9m, iar la vêrful movilei Avretük (lângă casarma cavaleriei) este de 55m.
Aşa dar, pe o lungime de douĕ chĭlometre, distanţă ce separă aceste douĕ puncte, avem o diferenţă de nivel de 30-33m (socotită de la pólele movilei), ceea ce revine a đice, că terenul cobóra în direcţia N.-S. cu o pantă uşóră, de 0,m016 pe metru; in direcţia E-V. panta este şi mai dulce [1] ).

IV. Natura terenului

Constanţa datoresce existenţa sa natureĭ fericite a terenului pe care e clădită, şi care 'ĭ servesce de soclu.
Dacă observăm stratele de piatră regulat supra-puse ce o înconjură, şi cari sunt destul de pronunţate în mare, maĭ ales la Hotel Carol şi pe tot ţĕrmul până la Port; dacă asemenea constatăm mâncaturile şi surpările ce se fac, pe ţĕrmul de E. la intervale de timp fórte scurte, ne vom asigura cât de mult datoresce Constanţa postamentului format în epoca terţiară din teren miocen.
Stratul acesta de lespeđi supra-puse şi destul de bine unite între ele, se întinde orisontal la o adâncime de 25-30m de la mare în uscat şi se limiteză la o linie ce ar fi dusă de la viĭ (parc) până la casarma jandarmilor, linie neregulată, concavă spre sud. Stratul este de asemenea puţin pronunţat pe cósta de E. de la biserica elină spre N.
Restul terenului este quarternar-diluvic, ca cea maĭ mare parte a Dobrogieĭ.
Miocenul este representat în Dobrogia printr'o suprafaţă destul de întinsă pe valea Carasului, de o
[1] ) Diferenţele de nivel sunt raportate la Marea Négră

p4.jpg 

parte şi de alta a liniei Cerna-Voda-Constanţa, Medgidia ocupând centrul: printr'o porţiune mai mică (7klm. p.) de alungul Süd-ghioluluĭ între Canara şi Palaz şi printr'o neĭnsemnată porţiune la capul Tuzla [1] ).

V. Marea Negră [2] ).

I. Istoric

Astă-đi Marea Négră se numesce:
La Mer Noire, la Francezi;
Black Sea, la Englezi ;
Schwartzes Meer, la Austriacĭ şi Germani;
Cernoe More, la Ruşi;
Kara Deniz [3] ), la Turcĭ şi Tătarĭ;
Mare Nero, la Italienĭ şi Levantinĭ;
Pontus Euxinus, la Greciĭ antici şi Latinĭ ;
Mavro Tallassa, la Eleniĭ modernĭ ;
Svarta-Haf [4] ), la Scandinavĭ.
Anticiĭ erau deja în stare să represinte pe o suprafaţă plană conturul lumeĭ cunoscute; cu acésta ocasiune eĭ făcură şi pe acel al Măreĭ Negre.
De şi imperfect, eĭ cunosceaŭ în destul ţĕrmurile sudice ale acesteĭ mărĭ; cât despre limitele septentrionale ele eraŭ nelimitate. Regiunea sudică purta numele de Marea Ascenez [5] ), acea nordică de Marea întunecată.
[1] ) Geologiehe Uibersichtskirte der nördichen Dobrudscha von Karl F. Peters. Viena, 1867.
[2] ) Locot. Colonel M. Drăghicescu. Note pentru a servi la istoricul principalelor puncte pe Dunăre de la gura Tiseĭ până la Mare şi pe cóstele măriĭ de la Varna la Odesa. Galaţi, 1892.
[3] ) FomaleonL Historie philosophique et politique du comerce, de la navigation et des colonies des anciens dans la mer Noire. Venise 1789.
[4] ) B. D. Haşdĕŭ. Istoria critică a Românilor.
[5] ) Fost'a vre-o relaţiune între ncest nume şi acel (posterior) d. Axenos ? (Drăghicescu).

p5.jpg 

Gradul de civilisaţie al ómenireĭ, în timpul când termenul boreal ál lumeĭ cunoscute era cóstele sudice ale Măreĭ Negre ne arată în destul caracterul de seriositate al cartelor făcute în acea epocă.
Chĭar primii geografi grecĭ, aceĭ ca Eratosten, Strabon, Ptolomeŭ etc., deteră acestei mări nisce conture destul de ciudate în raport cu acele ale actualităţiĭ. Ce grad de încredere li se póte acorda? Fost-aŭ ele expresiunea realităţiĭ? saŭ ignoranţa, mărită cu efectul zoniĭ toride asupra imaginaţiuneĭ popórelor, 'şĭ avu şi ea partea sa de influenţă în traseul conturelor Măreĭ Negre din acea epocă [1] ).
In timpurile cele vechĭ, Greciĭ au numit-o Axenos, inospitalieră. înainte d'a fi deschĭsă comerciuluĭ, ea era teribilă, fiorósă şi periculosă din causa repetatelor sale furtuni; ceţuri dese o acoperiaŭ, ast-fel că se credea, că ţĕrmurile sale atingeaŭ regiunile întunericuluĭ şi posomorîta locuinţă a nopţiĭ [2] ).
Chĭar şi dupĕ ce a fost deschĭsă comerciuluĭ, purta acest nume, din causă că popórele ce locuiaŭ pe ţĕr­murile sale sacrificaŭ idolilor lor pe nenorociţiĭ, ce naufragiile 'ĭ făceaŭ a cădea în mâinile lor.
Când mai în urmă, Greciĭ se familiarisară cu dênsa, când 'ĭ civilisară ţĕrmurile, ei o numiră Euximus saŭ ospitalieră.
Marea de sud, marea de miază-đi la Herodot [3] )
Πόντος în limba vechĭe elenă însemnă mare complectă; din acesta vorbă şi Euxinus se făcu Pontus Euxinus, determinată mare ospitalieră.
Numele Mărei Negre era dat la multe alte mări [4] ).
[1] ) A se vedea anexa No. 1. Vechia întindere a Măreî Negre.
[2] ) Strabon. Cartea I-a.
[3] ) Historie d'Herodote, trad. par Guiguett. Paris 1866, pag. 223 .
[4] ) Marea Adriatică însemna Marea Negră. Adriaiica nu este alt-ceva de cât Atriaiica: Ater la Latinĭ, însémna colórea négră, de aci Marea Adriatică sau Atriaticâ însemna Marea Négră (părerea Lt. Colonel Drăghicescu, op. cit.) Eŭ cred, ca Marea Adriaticum, este luat dupĕ numele vechiului oraş Adriat o data pe cóstele Italiei, acum prin aterismentele Padului, se află la câţi-va chilometriĭ în interior.

p6.jpg

Diodor de Sicilia făcênd menţiune de potopul care din Helespont se ridică până în munţii Samothracieĭ, spune că acest potop fu consecinţa erupţiunei Mărei Negre [1] ).
Spiritualul călĕtor Tournefort [2] ) đice, că acéstă mare n'are negru de cât numele [3] )
Ovidiŭ avea o idee măgulitóre de acésta mare (Euxini mendax cognomine Pontus); în altă parte el o numesce atrum mare, cu înţelegere de négră, funestă; póte cea maĭ funestă din tóte mările, pentru că nici o dată vênturile moderate nu suflaseră în ea: (Neque jactantur moderatis acquora ventis.) el voia a provoca aceiaşĭ neĭncredere chĭar pentru locurile vecine : (Nec minus inifida terra timetur aqua.)
Un vers al luĭ Ovidiŭ: Stygia modo nigrior unda a făcut pe Méry să se întrebe, dacă el voia să arate Pontul Euxin? şi dacă mânia ilustruluĭ exilata vut-a óre atâta resunet pentru a face să se adopteze pretutindeni supra-numele de négrâ, dat ospitalieriĭ mâriĭ a Grecilor?
In anticitate s'a numit Mare Scyticum [4] ), Cymericum, Amasonicum, Sarmaticum, etc.
[1]) Formaleoni, op. cit., pag. 194, vol, I, note. Idem, pag. 201. Pontul credeaŭ aceĭ din insula Samothracia, fiind închis în formă de lac, fu aşa de umplut de apele rîurilor ce curgea într'ênsul, că el debordă spre a umple Hellespontul, a inunda o mare parte a Asiei, multe câmpiĭ ale Samothraciei.
[2] ) Botanist francez (1656---1708).
[3] ) Méry-Constantinople et la Mer Noire.
[4] ) Marcus Annaeus Lucanus (64 p. chr.) Pharsal. Cartea II.

p7.jpg 

Greciĭ Bizantinĭ fură ceĭ d'ĭnteiŭ, carĭ o numiră Mare Majora; acest nume fu mai têrđiu adese-orĭ adoptat şi de Latinĭ [1] ).
In evul mediŭ, Veneţianiĭ ca şi Greciĭ, o numiau Mar Maor saŭ Maura [2] ).
In dicţionarul turc al luĭ Hammer, se citesce: Kara, negru supra-nume, care pređice fericire de la Osman I-iŭ [3] ).
De la acésta epocă în adevĕr, Marea Négră, sub punctul de vedere turcesc, a secondat tóte întreprinderile lor cele marĭ, este dar fórte posibil ca Kara (négră) să fi fost botezată de Turcĭ în sensul de fericită.
Méry, care cunoscea fórte bine literatura turcă, pretinde că nu a găsit nici un poet turc, care să fi vorbit rĕŭ de Marea Négră.
Eruditul academician, D. Hăsdĕŭ, pretinde că négréţa Pontuluĭ s'a ivit abia în evul mediŭ: numele acesta pentru prima óră se găsesce la Tătarĭ, la Slavĭ, Scan­dinavĭ, Ungurĭ şî Turcĭ, adică la ceĭ carĭ cutreierau triunghiul marin N.-V., al căruĭ vêrf se afla la gurile Dunăriĭ D-sa maî đice, că origina numelui négră se póte împinge cel mult până în secolul al X-lea şi că la diverse popóre Marea Négră s'a maĭ numit; Marea Romană, în înţeles de Grécă (Roma Nouă), Marea rusă.
Dupĕ acelaş autor, marea acesta fu numită negră din causa Românilor.
Acest nume trecu la Turcĭ si la Tătari, sub acel de Kara Deguîz; la Slavi, Cernoe More; la Scandinavi, Svarta-Haf, iar Grecii îl împrumutară de la Osmanliĭ, prefăcêndu-l în Mαβρο-Θάλλασσα; e probabil însă că eĭ să fi avut acest nume chĭar cu mult înainte.
[1] ) Hasdeŭ, op. cit., pag. 157, vol. I.
[2] ) Idem,
[3] ) Méry, op. cit.

p8.jpg 

Notarul anonim al regelui Bela, o numesce în limba latină Nigrum-Mare.

Cantemir, de asemenea în Tabula geographica Moldaviae (pe la 1710), Mare Nigrum. «In sus de gurile Dunăriĭ până în Crimeia, în jos de gurile Dunăriĭ până la Varna; anume ţĕrmurile făcênd parte din bazinul Carpato-Danubian, iacă propriŭ đis numele de Neagra mare; pe când dincolo de Meotide (M. Azow) şi dincolo de Bosfor, ea nici o dată nu sa chemat ast-fel, până la moderna generalizare a terminologiei geografice» [1] ).
Se mai pretinde că, numele de négră ar fi fost dat acestei mărĭ, din causa obscurităţiĭ ce produc negurele sale, de şi acésta obscuritate a existat în tóte timpurile, graţie posiţiuniĭ ce ocupă marea pe faţa pămêntului, între frigul si întunericul Nordului si între lumina şi căldura equatoruluĭ [2] ).
In cele din urmă numele de Négră, se pretinde a fi traducţia vorbei turceşti Kara şi că Turcĭĭ (se găsesc şi de aceste păreri) 'i-ar fi dat acest supra-nume din causa Carilor[3] )
In acest cas turcescul şi tătărescul Kara Deniz, ar însemna Marea Negrilor, cu tóte ca Bouillet, crede că Tătariĭ 'i-au dat acest nume din causa negrelor păduri
[1] ) Hasdeŭ, op, cit,
[2]) Formaleoni, op, cit.
[3] ) Cariĭ, nu erau Grecĭ de origină, dar barbarĭ care adoptaseră limba şi obiceiurile argiane. Capitala Carilor era Milet, şi de aci se numiau Milesianĭ, coloniile carĭ au eşit din acest oraş se răspândiseră pe ţermurile de V. ale Mareĭ Negre, unde fondaseră maĭ multe oraşe. Nu se scie până la ce punct vorba Milesianĭ ar putea proveni şi din gréca Melos, negru. Resboiul fiind maĭ cu eosebire meseria Milesianilor, Formaleoni a emis ciudata părere, că vorba latină Miles (din care Românii aŭ făcut militar) ar deriva de la acest nume.

p9.jpg 

ce înconjuraŭ marginele sale. In fine un scriĭtor contimporan: Frédéric Béchard (1872) o numesce; trista şi desolata mare Neagră. De ce ore ?

2·Starea de acum a Măriĭ Negre [1] ).

Marea Négră este aşeđată între 41°,05',30" şi 46°,38' latitudine septentrională, şi între 25°,8' şi 39°,26' longitudine orientală, socotită de la meridianul Parisuluĭ.
Cea maĭ mare lărgime este de 612,68km (331 mile, o milă = 1851m) de la micul golf Penderaklia, până la Dnipru (în sensul meridianuluĭ 29°).
Lungimea de la Golful Burgas la Poti (în sensul paraleluluĭ 42°,3o') este de 1.169.832m (632 mile).
Pe tot acest spaţiŭ, ea este aprópe fără stânci, afară de strîmtórea Kerciŭ şi împrejurimile.

3. Curenţĭ [2] ).

Un singur curent face circuĭtul Măreĭ Negre, curent destul de fόrte. El ese din Marea Azowuluĭ şi datoresce origina sa vărsăriĭ Donuluĭ. La extremitatea sudică a Crimeieĭ este destul de bine simţĭt şi se divide în maĭ multe direcţiŭni, din care cea despre N. este cea maĭ principală. Indreptat către vărsările fluviilor Dnipru, Bug şi Nistru, acesta 'l silesce a lua direcţĭŭne spre S., unde întâlnesce puternicul curent format de Dunăre, cu care urmând fórte repede în direcţĭa costelor, se precipită către strĭmtoarea Bosforuluĭ.
Aci partea cea maĭ considerabilă scapă pe Bosfor, iar restul urmeză costele Asieĭ Mici, Mingrelieĭ, Abasieĭ, pentru a revenĭ la strîmtórea Kertch de unde a plecat.
[1] ) Corréard; op. cit.
[2] ) Corréard; op. cit.

p10.jpg 

Acest circuĭt póte fi modificat câte o dată de influenta venturilor, saŭ de circumstanţele locale.
Contra curente există câte-va, pe costele Bulgarieĭ şi Dobrogieĭ.

4. Venturi [1]

Vêntul de N.-E. aduce timp senin, iarna frig; cel de N.-V. saŭ V. din contra aduce ceaţă şi umeđelă. Cóstele Dobrogieĭ sunt influenţate de catena Balcanilor şi Carpaţĭlor.

5. Apa Măreĭ. Băĭ.

Dupe analisele făcute, apa Măreĭ Negre conţĭne 18 la mie grame săruri:
Acid carbonic C02
Clorur de Sodiu Na Cl
» » magnesiŭ Mg Cl2
Sulfat de magnesiŭ SO4Mg
Carbonat de calce CO3Ca
» » magnesie C03Mg
Sulfat de calce SO4Ca
Brom (urme) Br.
E de mare interes, analisa ce s'a făcut planteĭ marine, ce se vede crescută pe lângă ţĕrm.
Este o plantă aquatică marină; începe a fi distinsă în luna Maĭu, când presintă o colóre cărămiđie deschĭsă, iar ajungênd la maturitate, pe la jumĕtatea luneĭ Septembrie, colórea este roşie brună.
Dupĕ culegere schĭmbă colórea în négră.
Se numesce cystosira barbata din clasa Algelor [2] )
[1] ) Corréard op. cit.
[2] ) M. Mihăileanu, farmacist de divisie. Studiul plantelor marine din jurul Constanţeĭ.

p11.jpg 

S'a analisat acésta plantă şi s'a găsit (cu tote mijlocele neperfecte de obţĭnerea sărurilor) că conţĭne 3 la mie gr, iod, iar sărurĭ 52 la sută gr:
Sulfat de potasse SO4 K2
« « magnesie SO4 Mg
Clorur de potassiŭm ClK
« « sodiŭm Na Cl
Clorhydrat de amoniŭm Cl Az H4
Carbonat de sodiŭm CO3 Na2
Acid fosforic PO4 H3
Jodure I
Bromure Br
Băĭle de mare sunt recunoscute şi visitate încă din epoca Romanilor; între altele se scie, că legatul saŭ guvernatorul Moesieĭ inferiore, Caiŭs Prastina, Messalinus, în timpul luĭ Antonin Piŭs, înălţă la Tomi, geniŭluĭ loculuĭ (genio loci), un altar de marmură, ca băile să-ĭ aducă sănĕtate [1] ).

VI. Istoria oraşuluĭ.

Istoria oraşuluĭ Constanţa se pierde în nóptea trecutuluĭ, începê cu timpurile preĭstorice.
Pentru înlesnirea studiŭluĭ, voĭŭ împărţĭ acesta istorie în treĭ periode :
I) Din timpurile cele maĭ vechî ale fundaţiuneĭ sale, până la ocuparea Dobrogeĭ de către Turcĭ.
[1] GENIO
LOCI
C. PRASTINA
MESSALLINUS
LEG. AUG. PR
G. G. Tocilescu. Mittheilungen aus Ocsterreĭch. Wien, 1886.

p12.jpg 

II) De la stabilirea Turcĭlor în Europa până la anexarea Dobrogeĭ la Coróna Românieĭ.
III) Istoria actuală a Constanţeĭ.
I) Din timpurite cele maĭ vechĭ ale fundaţiuneĭ sale, până la ocuparea Dobrogeĭ de către Turcĭ.
Origínele oraşuluĭ nostru sunt, ca a tutulor cetăţilor antice, acoperite într'un vĕl mitic şi legendar.
Se scie, că numele séŭ în anticitatea greco-romană era Tomis, care dupé o esplicare etimologică, ar deriva de la verbul σέμυω (a îmbucătăţĭ), cu referinţă la litoralul cel smăcinat şi abrupt al oraşuluĭ.
Ceĭ vechĭ însă, raportaŭ origina numeluĭ la legenda Medeieĭ, care a asvérlit pe acest ţĕrm membrele sfărîmate ale frateluĭ séŭ, precum ne asigură nefericitul poet Ovidiŭ :
«Inde Tomis dictus locus hic, quia fertur in illo Membra soror fratris consecuisse sui.»
(Acest loc fu apoĭ numit Tomis, fiind că acolo se đice, că o soră a tăĭat membrele frateluĭ sĕŭ.)
Acesta este un episod numaĭ din întrega lume de legende ţesute în jurul frumóseĭ expediţiunĭ argonautice.
Se đice, că Phryxus şi Helles, copiiĭ luĭ Athamas, regele Minyenilor din Orchómenos (Beotia, la N. E. de Livadia de ađĭ) şi ai Nepheleĭ, spre a scăpa de persecuţiŭnile vitrigeĭ lor mame, Ino, care dupĕ pređicerile oracoluluĭ de la Delphĭ, vroĭa să-i omore, fugiră călare pe un berbece, fiŭl luĭ Neptun şi al Theophaneĭ; avea darul vorbireĭ, raţiŭneĭ şi pe acela de a traversa apa şi aerul. Acest berbec 'ĭ era oferit Nepheleĭ de Mercur.
In călătoria lor, Helles căđu în Dardanelle, care primi de atunci numele de Hellespontus (marea Helleĭ), iar Phryxus, dupĕ ce plânse mórtea suroreĭ sale, rugă pe Mercur, care transformă berbecele, făcêndu-i lâna de aur.

p13.jpg 

Ajuns la Aea, reşedinţa regeluĭ Aetes din Colchida (Mingrelia), sacrifică cu voĭnţa luĭ Mercur, berbecele, luĭ Zoe Laphistios, Marte, saŭ chĭar luĭ Mercur; saŭ (rnai spune tradiţĭa), că Phryxus luând în căsătorie pe Chalciope, fiica regeluĭ Aetes, dăruĭ acestuĭa pielea berbeculuĭ şi că regele o puse în templul luĭ Marte, unde o păzia un balaur neadormit [1] ).
Maĭ apoĭ (1352 a. chr?) Iason, fiul luĭ Eson, Regele Iolcosuluĭ (Thesalia), fiind-că i-s'a usurpat dreptul la tron de către unchiŭl sĕŭ Pelias, în urma prezicerilor oracoluluĭ Delphĭc se decise a umple Grecia cu renumele sĕŭ [2] ).
In scopul călĕtorieĭ ce avea să întreprindă, Iason 'şĭ construĭ o navă «Argos» dupĕ numele constructoruluĭ, sub îngrigirea zeiţeĭ Athena (înţelepciunea). Se vede dar, că vasul a fost făcut după tóte regulele matematice şi mecanice, cu lemn din pădurile munteluĭ Pellion (Plessidhi). Ceva maĭ mult, cârma vasuluĭ era făcută de Athena, din lemn din pădurile Dodoneĭ.
Vasul avea 25-30 rame de fie-care parte şi fu construĭt la Pagasse, depărtare 3 mile de Jolcos.
Veste aacesteĭ cutezetóre întreprinderĭ rĕspândindu-se, toţĭ tineriĭ principi greci se oferiră a lua parte şi plecarea avu loc din Argos.
[1] ) Sub o altă formă, acesta legendă elenă se găsesce, într'o mulţĭme de legende la Români, Greci, Ruşi şi Maghĭari. A se vedea «Tipul Phryxos» din Basmele Românilor. L. Şeineanu, Bucurescĭ, 1895. pag. 740-749.
[2] ) Oracolul pređisese lui Pellias, să se feréscă de un om încălţat cu un singur pantof, de un monosandalos (Se asémĕnâ cu «Tipul Cenuşereasa» L. Şeineanu, op. cit. pag. 724.)
Pelias veđu într'o đi pe nepotul seu Iason, trecând rîul Anauros, perduse un pantof în apă. Atunci se învoi cu dânsul a 'ĭ lăsa domnia, dacă 'ĭ va aduce lâna de aur a berbeculuĭ nĕsdrăvan (Appolodor, Biblioth. I, 9.16.)

p13_-_argos.jpg 

"Argos" - Corabia lui Iason conform unor descrieri

p14.jpg 

Nu vom urmărĭ pe îndrsneţĭî navigatorĭ prin diferitele locurĭ ale călătorieĭ lor : la Lemnos, Samothrace, pe Hellespont şi Propontide), la Bosphor [1] , până la Colchĭda veche, aci eĭ urcară rîul Phassis şi ajunseră la Aea.
Aetes domnia pe ţărmurile Phasuluĭ; vechĭa naţiŭne a Lagienilor locuiaŭ partea de sus a ţĕriĭ, partea inferioră era guvernată de fiiĭ luĭ Phryxus.
Sosirea fără veste a acestor streinĭ dete bănuĭala regeluĭ Cholchĭlor, aceste bănuĭeli crescură, când auđi ca eĭ vin din Grecia şi caută pe fiiĭ luĭ Phryxus. Iason se presentă regeluĭ Aetes şi 'ĭ arĕtă că scopul călĕtoreĭĭ lor este de a lua pielea berbeceluĭ adusă de Phryxus. Aetes 'ĭ promise cu condiţiŭne de a ara pămêntul cu un taur cu picióre de aramă şi cu nărĭ de foc, iar acel păment să fie semănat cu dinţĭ de balaur.
Medea, fiĭca regeluĭ, înamorată de Iason, înţelegênd intenţĭŭnile tatăluĭ sĕŭ, părăsi împreŭnă cu fratele sĕŭ Absyrthe într'o nópte palatul regal, şi cum prin ajutorul vrăjilor, unse corpul luĭ Iason 'l scăpă de sufla-
[1] ) La intrarea în Bosphor, Argonauţii avură a întêmpina mari greutăţi, căci era de temut ciocnirea Symplegadelor, carĭ se isbeaŭ în mijlocul valurilor spumegânde.
«...... timuit concursibus Argo
Undarum sparsas Symplegadas elisarum»
(Ovid. Metam. XV, 36- 37)
Homer scrie încă: pe acolo dar nicĭ o corabie de ómeni, care ar ajunge la ele n'a scăpat până acum, căci valurile mĕrii şi val-vârtejurile focului dărîmător, duc tot de o dată scândurile corăbiilor şi trupurile omenilor. In adevĕr, singura corabie călĕtóre pe mare, care trecu pe lângă ele, fu acea Argo, de care toţĭ se interesau când plutia la Aete. Şi pe ea póte iute acolo ar fi isbit-o stâncele cele mari, dar Hera o petrecu pe dinaintea lor, pentru ca Iason 'ĭ era prieten.
(Odys X. 37 - 142)

p15.jpg 

rea veninosă a tauruluĭ. Pamêntul fu semenat apoĭ cu dinţĭ de balaur şi produse fiĭnţe nouĕ [1] ); aceşti fraţĭ, născuţĭ din pămênt se esterminară între dênşiĭ [2] ).
Regele însă nevoĭnd a-i da comóra, Medea adormi balaorul păzitor al lâniĭ de aur, eroul îl omorî şi luă comóra [3] ).
Iason stăpân pe aceste douĕ comori, luă drumul către occident, însoţĭt fiĭnd şi de Absyrthe fratele Medeeĭ, traversă Pontul şi intră în îmbucătura unuĭ fluviŭ mare, pe care Greciĭ nu'l maĭ văđuseră până atunci.
Acesta era Istru ce se varsă în mare prin 5 gurĭ. Aetes 'ĭ urmăria, atunci Medea îndemnă pe Iason a tăĭa în bucăţĭ pe Absyrthe şi a'ĭ înşira membrele pe marginea apeĭ. Acest îngrozitor spectacol oprĭ pe Aetes de a se apropia şi astfel Iason scăpă de furia regeluĭ, întêrđiându-1 în adunarea membrelor fiŭluĭ sĕŭ.
Capul şi mâinile fură aternate de o stâncă de către omorâtori.
Aetes adună tóte resturile şi le îngropa, iar locul fu numit Tomis, spre amintirea crudeĭ morţĭ a nefericituluĭ Absyrthe, ale căruĭ resturĭ dupĕ uniĭ, ar fi fost îngropate în movila Avretuk, din marginea oraşuluĭ Constanta [4] ).
Ovidiŭ maĭ spune în privinţa oraşuluĭ Tomis:
«O mână de Colchi, urmărind pe Medea, ar fi fondat Tomis [5] ).
Legenda însă este legendă. Istoria adevărată susţĭne că Tomis ar fi fost o colonie a Miletuluĭ si că s'ar fi întemeĭat pe la aniĭ 700 a. chr.
[1] ) Fiuntque sati nova corpora dentes.
[2] ) Terriginae fratres.
[3] ) Cf. Apollod, I. 9, 23; Pindar Pyth. IV; Apoll. Rhod. IV; Ovid. Metam. III. L. Şeineanu, op. cit., pag. 486.
[4] ) Locot-Colonel Drăghicescu, op. cit. pag. 214
[5] ) Ovid. Tristia III. IX.

p15_-_medeea.jpg 

"Medea şi lâna de aur" tablou de Herbert James Draper (1864-1920).

p16.jpg 

Dar unde să fi fost şi să fi înflorit vestita cetate Tomis ?
S'aŭ emis diferite păreri, unele maĭ puţĭn fondate ca altele în privinţa loculuĭ ce a ocupat acest oraş; ast-fel uniĭ pretinseră, că Tomis ar fi fost la Kiew, alţiĭ la Ovĭdiopoli (Basarabia), saŭ la Steĭn-am-Anger (Austro-Ungaria) saŭ la Temişóra (Banat [1] ). Tomaschek 'l pune la Tuzla-burnu.
Pe la 1851, un învĕţat grec D-nul Papadopulos Vretos, călătorind prin Dobrogia, a găsit la satul Anadolkioĭ o inscripţĭŭne cu numele oraşuluĭ Tomis, de aci conclu-siŭnea trasă de căletorul grec şi adoptată de savantul german D. Th. Momsen, că Tomis a fost pe locul ocupat astă-di de satul Anadolkioĭ.
Fără îndoĭală atare conclusiŭne era pripită: câte pietre din monumentul de la Adam-Klissi nu aŭ fost găsite de d-nul Tocilescu la depărtărĭ de deci de kĭ-lometre! Decimî de alte pietre cu numele Tomis aŭ fost descoperite şi adunate de archeoîogul nostru din tóte părţĭle DobrogieL Orî-cine a avut trebuĭnţă de pietre cioplite, ca să le pună în construcţĭŭnî, la mor-
[1] ) Formaleoni, care pare ar fi utilisat, fără a fi înţeles datele sigure ale veneţĭenilor asupra localităţĭlor din evul mediŭ, face diferinţă între Tomis şi Constanţa. Tomis, đice el, a purtat maĭ târđiu în evul mediŭ numele Zuovavarda, iar în cele din urmă (către 1750) Tomesvar (nume ce ar avea óre-care legătură cu trecerea Ungurilor). Constanţa o arată maĭ la S. de Tomis.
Tot aşa se găsesce şi pe o chartă a veneţĭenilor făcută în secolul XIII (şi actualmente aflată în palatul Dogilor) Constanţeĭ 'ĭ dă a fi avot numele antic de Heraclea. Ca posiţĭŭne topografică (dupĕ acea chartă) Tomis ocupă locul Constanţeĭ de ađi. Dupĕ alţiĭ, Tomis ar fi fost pe capul Singoli (Midia), maĭ la N., ceea ce ar esplica şi formarea legendeĭ cu Medea şi Absyrthe, şi că maĭ têrđiŭ Constanţa, devenind înfloritóre, ar fi adunat resturile de la Tomĭ, cea ce ar explica găsirea lor în acest oraş.

p17.jpg 

minte, ca să le scobéscă a le face adăpătóre de vite, etc, le-aŭ scos din ruĭnele Constanţeĭ, transportându-le pe đecimi şi sutimi de kilometri!
Era dar uşor de bănuĭt, că şi piatra în cestiŭne găsită la 1851 să se fi transportat de vremurĭ din Constanţa la câţĭ-va chilometri spre N. Astă-đi posedăm nu una, ci 25 monumente epigrafice cu: ή βουλή χαί ό δήμος τής μητροπόλεως (senatul şi poporul metropoleĭ Tomis) găsite chiar în Constanţa, în locul lor originar şi care prin urmare mărturisese existenţa oraşuluĭ în acest ungiŭ al măriĭ. Tot aci đilnic valurile măriĭ scot la ţĕrm monede de bronz cu legenda:
ΜΗΤΡΟΠΟΛΕΩΣ ΠΟΝΤΟΥ ΤΟΜΕΩΣ [1] ) şi nu se face cea maĭ mică săpătură, fără a nu se da peste fundaţiŭnile vechĭelor clădirĭ ale Metropoleĭ, peste zidurile eĭ încun-jurătore, peste întinsa şi de maĭ bine de douĕ mileniĭ a sa necropolă.
Dar nu numaĭ isvorele epigrafice, numismatice şi monumentale vorbesc pentru acéstă indentificare ; avem şi mărturiĭle scriitorilor antici: aşa Socrat de la Sozómene, vorbind, despre Sciţa đice: «metropola este Tomis, orăs mare si bogat situat la marginea măriĭ» Eĭ bine! Anadolkioĭ, se află la 2 chĭlometrĭ şi maĭ bine de mare, este o vale băltosă şi despărţĭtă de mare printr un lac fară scurgere şi printr'o linie de dune ! Ce ar fi căutat acolo coloniştiĭ Greci, pe când aveaŭ o poziţĭe aşa de favorabilă la mare chĭar, pentru scopurile lor comerciale ?
Deci nu maĭ remâne nici o îndoĭală, că oraşul Tomis a existat aci pe locul Constanţeĭ, şi nu alt unde-va. Dacă pe monedele bătute de Tomis se citesce
[1] ) Mich. C Soutzo. Coup d'oeil sur les monuments de la Dobrondja. Paris.

p18.jpg 

legenda: ΤΟΜΟΣ ΚΤΙΣΤΗΣ «Tomos fondatorul» acesta nu póte fi de cât un erou eponim inventat de imaginaţĭa poporuluĭ, tot aşa cum Bucur este dat de fondatorul oraşuluĭ Bucuresci [1] ).
Rĕmâne stabilit, că Tomis a fost o colonie milesiană, fondată în secolul al VIII a. chr. şi că a ocupat teritoriul Constanţeĭ de ađi.
Milesianiĭ spre a înlesnĭ traficul cu populaţĭŭnile indigene, creaseră cam în secolul al VII-lea a. chr. coloniĭ comerciale pe cόstele occidentale ale Pontuluĭ. Ca şi ađi eĭ aduceaŭ indigenilor productele pe care solul nu le producea, saŭ acelea ale uneĭ industriĭ înaintate şi luaŭ în schĭmb materiĭle brute şi grânele acesteĭ regiŭni. Acest comerţ pe care Genoveziĭ, Veneţianiĭ şi Pizaniî, înlocuind, pe coaste occidentale ale Măreĭ Negre, pe Grecĭ, l'aŭ practicat un mare şir de ani, sémĕnă acelora pe care marile şi manufacturierele terĭ ale occidentuluĭ fac chiar ađi în aceste porturi. (din considerente de redactare paragraful de pe pagina următoare a fost inserat pe această pagină)
Aceste coloniĭ grece locuiaŭ cetăţĭ destul de întărite spre a putea resista deselor năvălirĭ din partea triburilor vecine. Cu tóte acestea ele plătiaŭ puternicilor şefi barbarĭ aĭ triburilor ce 'ĭ înconjurau, sume destul de bune spre a le protege în contra altora ce 'ĭ ar fi atacat.
Acum să ne fie permis a arunca o repede privire asupra destinelor atât de variate ale colonieĭ milesiane !
Încă din secolul al Vl-lea a, chr., pe lângă cele-l-alte coloniĭ pontice, se menţĭoneză şi oraşul Toĭmis.
[1] ) Gr. G. Tocilescu.«Monumentul de la Adam-Klissi». Nota 1, pag. 9.
«Domnul Mühlbach a fost cel d'întêĭu, care a recunoscut după douĕ inscripţĭŭnĭ descoperite şi copiate de dênsul, că Tomis este Constanţa de ađi; inscripţiŭnile aŭ fost publicate maĭ têrđiŭ de către alţiĭ (C. I. L. III, 765 ; 770) Comp. Reinhold Wagner, Moltke und Mühlbach, pag. 47, nota 1. Părerea D-luĭ A. Papadopulos Vretos «La Bulgarie ancienne et moderne» St. Petersburg 1856, că Tomis ar fi fost la Anadolkioi este greşită, de όre-ce satul acesta nu se află situat la mare, ci lângă lacul de apă-dulce Südghiol, şi nu are nici o ruĭnă antică; din contra, tóte inscripţiŭnile vechĭ grece şi romane, monede, sculpturi, etc, s'aŭ găsit şi continuŭ se descoperă în coprinsul oraşuluĭ de ađi Constanţa, care e semănat numaĭ de ruinele edifcielor şi de mormintele anticuluĭ Tomis.
D-nii Ch. Robert «Note sur les débris antiques récueillis en 1855 à Kustendje». Metz 1862, pag. 4. Jules Michel «Les travaux de défence des Romains dans la Dobroudcha» Mémoĭres des antĭquaires de France. XXV, pag. 219 - 220; Rin. Des jardins «Lettre à M. Henzen sur quelques inscriptions inédites de Valachie et de Bulgarie» Annalli dell'instituto, 1868, pag. 271. G. Perrot «Mémoires d'archéologie, d'epigraphie et d'histoire» Paris 1875, pag. 182 şi M. C. Soutzo «Coup d'oeil sur les monuments antiques de la Dobroudja» Révue archéologique 1881, XLIĬ, pag. 287 şi urm., s'aŭ pronunţat cu drept cuvînt pentru identitatea Constanţeĭ cu Tomis. D. Th. Mommsen se declarase maĭ întêiŭ (C. I. L. III, pag. 144) pentru Anadolkioĭ, dar a renunţat în urmă (pag. 997) dupĕ ce a fost făcut atent de către D. H Kiepert. O părere de curênd emisă (Chroniques d'Orient. Paris. 1891, par Salom. Reinach) că ar fi existat douĕ oraşe Tomis la distanţă de 14 km. unul de altul şi anume, oraşul maĭ vechiŭ, colonia Miletuluĭ, la Canara, iar oraşul Roman la Constanţa de astă-đĭ, nu se rézimă pe nici o dovadă seriόsă.

p19.jpg 

Herodot (484-406 a. chr.) denumesce tótă regiŭnea acesta coprinsă între Dunăre şi Marea Négră, Scythĭa minor [1] ) şi menţionéză printre locuĭtoriĭ sĕĭ pe Geţĭ popor de origină tracică, dar fόrte îndrăsneţĭ, căci a fost singurul care cu ocasia expediţiuniĭ luĭ Dareius contra Scythilor, nu s'a lăsat de cât prin arme să fie supus. Expediţiunea persană neĭsbutind, popórele peninsuleĭ balcanice, care fuseseră împreŭnă cu Dareĭus, precum şi coloniĭle grecescĭ de la Marea Négră se emancipară, Intre acestea a fost de sigur şi Tomis.
Maĭ têrđiŭ oraşul nostru este silit s

Ti-a placut articolul?

Comentarii