Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:21 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Constanţa de odinioară Povestea de dragoste a căpitanului de port

ro

14 Feb, 2017 00:00 13868 Marime text
„Portul... o firidă cu cheiul de lemn, era vârât la subsioara golfului. Nu se puteau adăposti odată în el două vapoare ceva mai mari, trebuia ca unul să aştepte în radă, până când cel acostat la cheu să plece. Numai jumătate de la capul digului (lung de vreo 200 metri), care apăra portul dinspre larg, era din piatră. Aici, un felinar cu oglinzi reflectoare servea de far la intrare, care era foarte periculoasă, încolo portul era deschis în frământarea valurilor, care băteau până în faţa atelierului şi spălau poalele dealului din fundul golfului. Vapoarele trebuiau să se strecoare cu multă dibăcie printr-o albie îngustă şi nu tocmai adâncă, de la capul digului. Aşa se făcea intrarea în port. Cu mare greutate coborau vehiculele de pe cheu pe un drum nepietruit şi repede, iar pietonii pe o scară ocolită, la spatele clădirii căpitanului de port.“ Descrierea aparţine primului monografist al Dobrogei, Marin Ionescu Dobrogianu.
 
La 11 noiembrie 1878 a fost promulgat şi publicat un regulament de administraţie publică asupra organizării judecătoreşti, competenţei şi procedurii autorităţilor din Dobrogea. Acesta este primul regulament pentru organizarea unor servicii publice în Dobrogea. În acest context, a fost reorganizată şi Căpitănia Portului Constanţa,  data de înfiinţare a noii instituţii fiind probabil  ziua de 28 noiembrie 1878. Cu siguranţă, este vorba despre o refacere a autorităţii maritime în conformitate cu legile româneşti, căci despre existenţa căpităniei ca poliţie a navigaţiei maritime sunt mărturii începând cu anul 1857.
 
Într-un raport al Căpităniei Portului Constanţa din 24 decembrie 1878, era atenţionată Primăria că încearcă să încalce regulile aflate în aplicare: „Ministerul Afacerilor Străine interzice orice schimbare în obiceiurile cele vechi ale portului ce le-a avut sub guvernele străine“ (Arhivele Statului Constanţa, fond  Primăria Constanţa, dosar nr. 1/1878, f. 54).
 
Nou-instalata Primărie se adresa Căpitanului de port: „Kiustenge 1878 decembrie, Nr. 35, Domnului Căpitan al Portului Kiustenge, spre răspuns la adresa dv cu nr. 11, am onoarea a vă informa că Primăria a crezut de datoria sa fără a călca prerogativele dv faţă cu onorabilul Ministeriu de Externe şi v-a recomandat pe doctorul Comunei, dl dr. P. Petrovici, fiindcă până când Consiliul sanitar superior va lua măsuri generale pentru organizaţiunea serviciului medical în Dobrogea am credinţa de datoria noastră spre a lua măsuri cuvenite ca să se poată efectua serviciul medical în acest oraş cât s-ar putea mai corect şi în mod mai legal.
 
Prin urmare, legalitatea şi grija pentru interesele concetăţenilor şi a particularilor ne-a condus de a vă recomanda pe dr. oraşului, iar nicidecum alte consideraţiuni, şi recomandaţia aceasta am făcut cu atât mai mult cu cât am văzut că se conformă tocmai cu obiceiurile cele vechi. Totodată vă facem cunoscut, dle căpitan, că spre a evita o corespondenţă sterilă şi puţin folositoare am adresat şi către dl Prefect local spre a regula această chestiune“ (Arhivele Statului Constanţa, fond Primăria Constanţa, dosar 1/1878, f. 27).
 
Să fie vorba despre o încercare a căpitanului de port de a se erija în primă autoritate comunală după obiceiurile cele vechi, deranjând astfel orgoliile noilor edili?
 
Nicolae Macri, un căpitan de port romantic
 
În legătură cu primul căpitan al portului Constanţa de după 1878, Nicolae Macri, se cunosc diverse povestiri romantice. S-a căsătorit la o vârstă destul de înaintată cu Gabrielle Blitzer, una dintre fetele plecate din orăşelul austriac Sonnenberg să cucerească lumea Stanbulului cu „Damenkapelle“, dar rămasă la Constanţa să iubească şi să spere. Alături de surorile şi verişoarele ei care îşi găsiseră soţi dintre notabilităţile oraşului, precum şeful de gară şi poliţistul-şef, Gabrielle se îndrăgostise de căpitanul portului. Mai târziu, văduva Gabrielle Blitzer-Macri va deveni soţia lui Mihail Coiciu, ajutându-l pe acesta să fie unul dintre primarii progresişti şi de mari fapte edilitare ai Constanţei. Şi pentru că  iubise totdeauna muzica adevărată, ea l-a determinat pe bogatul edil să lase prin testament importanta lor avere Ateneului Român.
 
Nicolae Macri ocupase funcţia de căpitan al portului şi, în vremea stăpânirii otomane, era proprietarul unor case mari şi frumoase, devenite mai târziu proprietatea lui C. Pariano. Într-o zi de  joi, 18 octombrie 1879, regele Carol vine la Constanţa, unde rămâne trei zile pentru a studia amănunţit oportunitatea dezvoltării portului. În aceste zile, e găzduit în casa lui Nicolae Macri. Se demonstrează astfel importanţa pe care Nicolae Macri o avea  în comunitatea locală şi bunăstarea pe care o afişa familia sa, demnă de  ospeţii regale.
 
Din acest loc, Carol îi scria tatălui său: „Din distanţă în distanţă, foarte aproape una de alta, pe movile şi pe dealuri, se văd ruinele cetăţilor romane, atât pe ţărmul mării, cât şi pe malurile Dunării. Asemenea, în mijlocul ţării, se văd, din zare în zare, deosebit de ruinele de cetăţi, atât de multe movile naturale şi artificiale, încât de le-am privi printre morminte de oşti, din care multe şi sunt, am putea într-adevăr zice că românul în Dobrogea calcă pretutindeni pe ruinele măririi străbunilor săi“.
 
Căpitanul de port avea în subordine un căpitan adjunct, dragoni sau dragomani, piloţi şi gardieni. I se alătura o grupă de soldaţi însărcinaţi cu paza portului.
 
George Auneanu, autorul unei lucrări memorialistice, scria ceva mai târziu: „Am găsit şi rămas pe loc căpitan al portului pe  Nicolache Macri, proprietarul unor case mari şi frumoase pe acea vreme şi devenite apoi proprietatea lui C. Pariano. În aceste case a fost găzduit prinţul Carol la venirea sa în Kiustenge. Persoana lui Nicolache Macri are ceva impunător, fiind un intelectual de seamă cu multă trecere între orăşeni şi în legătură cu Constantinopolii. Între cari Hahnsohn, proprietarul vaporaşului cu două roate, şi Aleon, mare bancher“.
 
Hahnsohn era proprietarul unui vapor care făcea curse regulate Constanţa - Istanbul, iar Antoine Aleon, un mare bancher parizian. Acesta din urmă era prieten deopotrivă şi cu Mihail Kogălniceanu, declarându-se în fapte sprijinitorul revoluţionarilor paşoptişti români. Aleon adusese la Constanţa pentru a  proiecta case de lux la malul mării pe recunoscutul arhitect al epocii Pelopidas D. Couppa.
 
În acest cerc de intelectuali, căpitanul portului Constanţa, având alături o melomană în prezenţa soţiei sale, Gabrielle Blitzer, a reuşit să fie un fervent al începutului mişcării culturale locale şi o personalitate care a putut să impună autoritatea instituţiei pe care o reprezenta.
Nicolae Macri moare la sfârşitul anului 1891. În ultima parte a vieţii se alăturase politicii liberale conduse de primarul Mihail Coiciu şi făcuse parte din comisia interimară a comunei Constanţa.
 
Nicolae Macri deţinea un salon vestit, amplasat în zona peninsulară a Constanţei, despre care aflăm din diverse corespondenţe trimise pe adresa Primăriei.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Adela Tarachiu 15 Feb, 2017 08:42 F.. frumos si interesant articol de care unui dintre noi nu avem de unde sa cunoastem o mare parte a istoriei Constantei. Va multumesc, si ar fi interesant sa mai apara si alte " povesti interesante" din viata Constantei din perioada 1890 - 1950.